Diela a scris:
bun, am înţeles că e al naibii de greu, probabil în contextul economic actual chiar mai greu decât în anii trecuţi
şi totuşi, voi cum aţi răzbit? în cât timp aţi reuşit să ajungeţi la un statut mulţumitor? presupun că dacă ajungeaţi mai rău decât în grădina carpatină v-aţi fi întors deja acasă
e prea personal de împărtăşit concret cum?
Depinde cand a plecat fiecare si prin ce circumstante a ajuns unde a ajuns. Cuiva care pleaca cu bani, sau care are deja familie sau cunoscuti in tara unde pleaca, ii va fi mult mai usor. De asemenea cineva care pleaca la un loc de munca deja asigurat va avea un mare avantaj in fata altora care pleaca la ghici. Diploma universitara e un plus pe termen lung in viata dar pe termen scurt e greu la inceput daca trebuie facute echivalente cu dat din nou examene sau mers la scoala inca ceva ani (scoala ce trebuie platita din buzunarul propriu + costurile de viata). Multi se dau batuti in primii ani pentru ca nu pot face fata, se simt raniti in mandrie, se gandesc ca au ajuns mult mai rau decat o duceau acolo de unde au plecat, isi fac bagajele si pleaca inapoi.
In contextul economic actual este greu de gasit joburi in general, nu numai pozitii necalificate.
Mie mi-au trebuit vreo 10 ani dupa emigrare sa pot spune ca am ajuns la un statut multumitor. Si asta in ciuda faptului ca nu am venit singura si am avut casa si masa cum s-ar spune. Intre invatat pentru examene, muncit doua part time joburi si un imprumut, mi-am terminat studiile, dupa care am muncit pe branci sa ma stabilesc cat de cat la locul de munca. Pretul pe care il platesc acum : nu am copii si nu pot sa raman insarcinata. Am dedicat absolut tot timpul realizarii pe alte planuri.
Se razbeste nu numai prin munca multa si adoptarea mentalitatii occidentale capitaliste de dog eats dog dar acum dupa atatia ani am ajuns la concluzia ca trebuie sa ai si o doza de noroc.
