Initierile

Nu crezi in Dumnezeu pentru pentru ca s-a pierdut credinta pe drum? Banuiesc ca a doua varianta, ca altfel nu ai fi incercat atatea tehnici si practici spirituale....

Ideea de Dumnezeu, energie universala ajuta totusi enorm ( nu polemizez, vb doar din punct de vedere practic ), important e ca ajuta in relevarea misterelor ascunse in fiecare dintre noi.

Te cred - cand zici ca nimic nu a iesit. :flowers:

Nu stiu de ce la mine 'a plouat' repede cum ai zis, dar nu a fost usor, tocmai ploaia asta cu energii, mi-a dat sanatatea si mai rau peste cap, adica corpul nu era pregatit, nu stiam mare lucru, cum sa le integrez in viata mea normala de zi cu zi... A durat foarte mult timp, pana am ajuns in punctul asta. Energiile zburdand in corpul meu nu m-au ajutat singure, zburdau si faceau ce vroiau ele.

Pe de alta parte ar exista o explicatie, de ce unii le simt usor, altii greu sau deloc - Se zice ca, energiile o data trezite, intr-o viata viitoare le vei trezi mult mai usor decat altii. Asta ar fi explicatia de ce unii se chinuie ani, si altii reusesc repede. ( si da, cred in reincarnare... ) De aceea unii copilasi canta la pian si compun la 2-3 ani ( Mozart ) de aceea unii simt energiile de-a gata etc Aparent fara munca, dar munca a fost depusa in trecut...

Deci ce sa mai zic - cateodata boala e un ajutor. Adica am citit ca unii oameni se nasc cu boli, si ajung tot mai interesati sa afle, sa invete cat mai multe despre corpul uman, energiile lui etc Si intr-o viata viitoare se pot naste mari medici, vindecatori. Boala poate fi ca o cale de invatare, o universitate cu examene grele.

Incep sa privesc boala ca pe ceva pozitiv - mi-e asa de greu :cry: Dar nu am ce face, simt tot mai mult ca e cea mai buna cale in ceea ce ma priveste. Asa ma deschid si invat tot mai mult despre corp si misterele stocate in el.

i0an a scris:

Ce spui tu stiu si eu, am trecut prin multe, sunt prea stors si prea scarbit ca sa mai am pasiune, a fost o vreme cand reuseam sa fac cu pasiune unele din cele ce le zici, esecurile au desfiintat totul.

Am trait si eu asta de atatea ori..... Esecul e masura vietii mele.... Ce pot spune decat ca - stiu, stiu, cum e .... :cry:

Dar mai nou simt ca asta e dar dumnezeiesc, sa ajungi sa gusti esecul pe ani de zile, bei cupa cu cucuta pana la fund, asta iti dezvolta compasiunea pentru ceilalti, rabdare multa...

Asa pierdem mult intr-o parte si castigam in alta parte...

Tipareth a scris:

Nu crezi in Dumnezeu pentru pentru ca s-a pierdut credinta pe drum? Banuiesc ca a doua varianta, ca altfel nu ai fi incercat atatea tehnici si practici spirituale....

Ideea de Dumnezeu, energie universala ajuta totusi enorm ( nu polemizez, vb doar din punct de vedere practic ), important e ca ajuta in relevarea misterelor ascunse in fiecare dintre noi.

Te cred - cand zici ca nimic nu a iesit. :flowers:

Nu stiu de ce la mine 'a plouat' repede cum ai zis, dar nu a fost usor, tocmai ploaia asta cu energii, mi-a dat sanatatea si mai rau peste cap, adica corpul nu era pregatit, nu stiam mare lucru, cum sa le integrez in viata mea normala de zi cu zi... A durat foarte mult timp, pana am ajuns in punctul asta. Energiile zburdand in corpul meu nu m-au ajutat singure, zburdau si faceau ce vroiau ele.

Pe de alta parte ar exista o explicatie, de ce unii le simt usor, altii greu sau deloc - Se zice ca, energiile o data trezite, intr-o viata viitoare le vei trezi mult mai usor decat altii. Asta ar fi explicatia de ce unii se chinuie ani, si altii reusesc repede. ( si da, cred in reincarnare... ) De aceea unii copilasi canta la pian si compun la 2-3 ani ( Mozart ) de aceea unii simt energiile de-a gata etc Aparent fara munca, dar munca a fost depusa in trecut...

Deci ce sa mai zic - cateodata boala e un ajutor. Adica am citit ca unii oameni se nasc cu boli, si ajung tot mai interesati sa afle, sa invete cat mai multe despre corpul uman, energiile lui etc Si intr-o viata viitoare se pot naste mari medici, vindecatori. Boala poate fi ca o cale de invatare, o universitate cu examene grele.

Incep sa privesc boala ca pe ceva pozitiv - mi-e asa de greu :cry: Dar nu am ce face, simt tot mai mult ca e cea mai buna cale in ceea ce ma priveste. Asa ma deschid si invat tot mai mult despre corp si misterele stocate in el.

Am trait si eu asta de atatea ori..... Esecul e masura vietii mele.... Ce pot spune decat ca - stiu, stiu, cum e .... :cry:

Dar mai nou simt ca asta e dar dumnezeiesc, sa ajungi sa gusti esecul pe ani de zile, bei cupa cu cucuta pana la fund, asta iti dezvolta compasiunea pentru ceilalti, rabdare multa...

Asa pierdem mult intr-o parte si castigam in alta parte...

Nu cred din cauza ca la un moment dat mi-a murit credinta, nu mai conteaza ...

Stiu asta, ideea de dumnezeu, credinta, iti da putere, iti da justificare, iti da incredintare in ceea ce faci, adica un puternic imbold spre reusita, da daca nu mai e ce sa fac, pur si simplu a murit si alta na mai nascut in locul ei, sunt ca un teren sterp, am ajuns ca un desert in care nu poate prinde nici o credinta spirituala ce contine dumnezeii, spirite, entitati de-astea (stii tu).

Ma rog, fiecare cu credintele lui, nu o sa te combat dar nici nu am cum sa imi insusesc credintele tale (constat de ani buni ca "noua spiritualitate", face ravagii (ca sa ma exprim metaforic), daca ai spune ce imi zici mie (rincarnare, copilasi, trezirea energiilor), unui crestin (conform B.O.R.)...., dar nu e treaba mea.

E posibil ca necazurile, bolile, neimplinirile, sa ne conduca la a cauta ceva mai profund identitatea proprie, daca ne-ar iesi totul cum dorim cred ca ne-am complace in degustarea permanenta a placerilor (ceea ce fie vorba intre noi, n-ar fi tocmai rau, daca nu ar fi urmata de dureri).

Tu ai mai zis si la inceput de o boala cronica, acuma repeti ca ti-e asa de greu, sper totusi ca nu esti f. bolnava .

Ajutor, ajutor, dar boala care ne omoara prefer sa nu imi mai fie companion intru ajutorare, mai ales ca odata cu credinta in dumnezeu mi-a murit si credinta in nemurirea sufletului, acuma sunt ca frunza-n vant.

Nu stiu ce dezvolta ca eu nu ma simt evolund deloc, un singur lucru constat, nu ma cert cu altii din cauza conceptelor lor, din punctul meu de vedere, conceptele exista ca sa intelegem mereu mai mult, fara a ne lega de vreunul dintre ele, ci mentinandu-ne deschisa mintea spre noi orizonturi de cunoastere conceptuala si afectiva (inclusiv atunci cand e vorba de trairi inalte neobisnuite.

:flowers:

i0an a scris:

Nu cred din cauza ca la un moment dat mi-a murit credinta, nu mai conteaza ...

Stiu asta, ideea de dumnezeu, credinta, iti da putere, iti da justificare, iti da incredintare in ceea ce faci, adica un puternic imbold spre reusita, da daca nu mai e ce sa fac, pur si simplu a murit si alta na mai nascut in locul ei, sunt ca un teren sterp, am ajuns ca un desert in care nu poate prinde nici o credinta spirituala ce contine dumnezeii, spirite, entitati de-astea (stii tu).

Stiu si eu cum e - adica nu ma pot defini ca lipsita de credinta, dar nu sunt nici credincioasa traditionala. Am avut zile si inca am, in care ma simt ca un desert, si dumnezeu daca o fi e foarte departe. dar am si zile opuse, in care il simt aproape, stand in inima mea ca o floare si soptindu-mi la ureche...

Intuitia mea imi spune ca exista, dar ca eu is foarte slaba in a-l gasi... sau ca slabiciunea asta poate e menita in destin, asa ca o incercare de la el...

Putem stii noi siguri ce vrea de la noi? Daca tocmai slabiciunile noastre, gingasiile noastre, esecurile noastre, ezitarile noastre ii sunt placute? Daca ce vedem noi a fi durere, Dumnezeu vede a fi cai, scurtaturi, pentru ca noi sa ajungem mai repede la el... Adica poate drumul drept e prin culmea disperarii si prin chin, direct la lumina cereasca.

Omul modern se defineste prin comoditate, aplecare spre comod, placeri... in opozitie boala apare ca a fi si un soi de ascetism impus. Adica poate noi nu vrem, dar adancul sufletului nostru vrea, si atunci se isca conflict si boala in corp.

Cateodata cred ca in fundul sufletului nostru, partea cereasca din noi, e asa de opusa personalitatii noastre, si vrea cu incapatanare sa ajunga la lumina cereasca, si e dispusa sa sufere in corp boli si torturi... Si noi zicem nu, dar undeva la adancime zicem da!

Momentan imi tin boala in frau, am renuntat la a fi psiholog, si ma ocup de arta de acasa - fotografie, design de bijuterii -. Eu vroiam sa neg imi talentele cu care m-am nascut, vroiam cariera intelectuala, masterat si doctorat.

Pana la urma mi-a cazut cazut orgoliul si mi-am acceptat talentul, l-am imbratisat si asta fac. Is asa de relaxata, din cauza asta!!

Sfatul meu e sa scormonesti in tine - vezi daca nu cumva exista vro lupta din asta de gherila prin subconstientul tau, adica poate in viata asta, trebuie sa faci altceva? Analizeaza-ti profesia versus alte optiuni, relatiile etc

Luptele de gherila - asa le numesc eu - pot alimenta boala. Chiar daca nu sunt cauza bolii, luptele astea ii dau putere.

La mine boala nu a trecut, dar a dat mult inapoi. Suntem in armistitiu. Cand intru intr-o perioada mai grea imi fac masaj energetic, iau vitamine, minerale, fac tot soiul de tehnici ca sa o oblig sa stea cu botu pe labe.

i0an a scris:

Nu stiu ce dezvolta ca eu nu ma simt evolund deloc, un singur lucru constat, nu ma cert cu altii din cauza conceptelor lor, din punctul meu de vedere, conceptele exista ca sa intelegem mereu mai mult, fara a ne lega de vreunul dintre ele, ci mentinandu-ne deschisa mintea spre noi orizonturi de cunoastere conceptuala si afectiva (inclusiv atunci cand e vorba de trairi inalte neobisnuite.

:flowers:

Vezi asta e un pas fantastic in evolutie. Normal ca nimeni nu pune pret pe asta, si nu ni se vorbeste de asa ceva in scoala, societate, ci din contra se promoveaza debates, lupte aprinse pe argumente, incitarea egou-lui in discutie...

In momentul in care nu te mai lupti puternic pe concepte, esti un alt om. De ce se intampla razboaiele? Partial si din lupta asta napraznica pe concepte.

"mentinandu-ne deschisa mintea spre noi orizonturi de cunoastere conceptuala si afectiva (inclusiv atunci cand e vorba de trairi inalte neobisnuite."

Ai ajuns pana aici, e extraordinar ce zici. Putini ajung in punctul asta, din pacate.

:flowers:

Eh, eu am incetat demult sa mai am asemenea dileme deoarece nu mai pot numi nimic din cunoscut ca fiind dumnezeu, iar a numi necunoscutul cu acest termen, nu mi se pare potrivit.

Mie intuitia imi spune ca ceea ce exista, se afla foarte, dar foarte departe de orice definitie, concept si traire experimenrtata de om.

Multi adepti, in general a noii spiritualitati budisto-samano-crestine, atribuie trairile superioare ce le sunt inlesnite de maestrii lor spirituali, divinitatii sau altor entitati imateriale, nu spun ca e imposibil (poate maesterii doar deschid canalul catr o lume paralela), dar, e foarte posibil ca sa fie doar un nivel diferit de cel al omului obisnuit. Daca am trai intr-o lume a orbilor, cineva care ar avea acces la vedere ar considera aceasta ca pe o traire divina, alte exemple le deduci si singura, sa nu absolutizam un nivel de traire diferit fata de ceea ce am trait vreodata, atribuind divinitatii ceea ce de fapt e un liber acces la dotari nebanuite, ce pot inlesni trairi zis superioare, nu de alta, dar ne pierdem capul, mintea si pe noi cu totul, am o experienta tare dura in aceasta privinta.

Totul e numai miere atata timp cat te conectezi la "matrixul" care ti se ofera, in momentul in care incepi sa privesti detasat si dinafara problematica, sa pui intrebari direct la tinta, devii incomod si atunci mieluseii devin lupi, iar toate tririle superioare ce pareau de la dumnezeu, se duc la dracu, deoarece maestrii inchid robinetele. :(

Nu avem nici o certitudine ca exista o parte sufleteasca in noi, sau cel putin, nu in aceasta definire, singura noastra certitudine ce depaseste procentajul de peste 50%, e faptul ca suntem constienti de noi insine, in rest procentajele de probabilitate scad, incepand chiar cu paruta certitudine ca avem un corp si un psihic, nu mai vorbesc de multitudinea de concepte spirituale sau stiintifice.

E adevarat ca suntem aplecati spre placere, asa e natura noastra, ca doar nu o sa fim aplecati spre durere, astea vin dupa.

Daca e o parte cereasca in noi, bazalitatea ei e constienta de sine, inainte de orice alta functie, chiar si de corpul si psihicul nostru, chiar si de trairile noastre oricat de inalte, numai redescoperind ce suntem inainte de a avea o personalitate, putem sa construim o personalitate empatica dar nu neinteleapta, altfel, o empatie haotica aduce dezechilibre grave.

Nici eu nu stau deloc bine cu "cariera", nereusitele m-au facut sa ma reprofilez la un nivel inferior in care aveam ceva talent nativ, nu mi-a reusit, cel mai tare ma pasioneaza insa scrisul (problematica e cea despre care discutam acum), ca sa ajung vreodata sa traiesc din asta e un vis ce pare aberant, motiv pt, care nu prea ma descurc la capitolul financiar. Ma bucur sa aflu ca tu ti-ai gasit un echilibru.

Am avut o mare lupta de gherila, pana acum cativa ani, ma uram pe mine datorita neputintelor. Acuma poate ca mai sunt frustrat de niscaiva chestii, "ma tratez". :)

La mine boala avanseaza incet dar sigur, initiati intalniti pana acum nu au reusit decat sa imi ia partial durerile car s-au tot accentuat, de dat inapoi insa ...; acum cativa ani aveam sansa de a ma opera (pe atunci nu aveam inca dureri), acuma nici nu mai indraznesc sa fac analizele.

Iti doresc sa o tii cu botul pe labe 100 de ani. :luck:

Sa nu crezi cumva ca am reusit si in comportamentul cotidian, in cel al faptelor de minut cu minut si zi de zi, sa ma pot detasa asa cum se intampla cu detasarea de concepte, acolo mai am mult de lucru, nu reusesc sa constientizez suficient ca eu nu sunt peronalitatea asta rasfatata, patimasa, orgolioasa etc.

:flowers:

Pentru un trai mai decent recomand o viata spirituala mai activa,ma refer la crestinism.

Desigur ca sportul si regimul alimentar este unul dintre cele mai recomandate.

Hmmm, ce sa mai zic... ai descris perfect ceea ce simti si punctul in care te afli. :flowers:

Stiu ca nu avem dovezi despre suflet, de Dumnezeu nici atata. Asta e adevarul, si poate eu ma imbat cu apa rece...

Ce pot sa zic e ca am simtit energia asta in corpul meu, si am avut vreo cateva experiente paranormale ca sa zic asa, nu stiu cum ar fi mai potrivit sa le numesc.

Dar cea mai fantastica e energia pe care o simt curgand in mine, mai ales cand inchid ochii, cand is linistita. E ca lumina stelelor pulsand, suvoaie de energie.

Deci exista ceva pe langa corp...

Iar fiinte spirituale iar exista, nu am experienta vasta la capitolul asta. Dar o fiinta de lumina, m-a vizitat o singura data, si am vb cu ea telepatic. Stiu ca suna dar e adevarat.

Acea fiinta nu avea forma de om, nici inger sau ce mai stiu ce vietate, ci era doar o sfera de lumina, mare ca o minge de plaja, cu lumina alba, asa cum se vede luna, si energia vibra. A comunicat cu mine, integral telepatic, pana la urma a plecat, si-a cerut si scuze ca m-a speriat, deci a plecat pt ca mie mi-era prea frica. ( am fost lasa, asta e, numa ca nu am facut pipi pe mine de frica )

Marianbluse a scris:

Pentru un trai mai decent recomand o viata spirituala mai activa,ma refer la crestinism.

Desigur ca sportul si regimul alimentar este unul dintre cele mai recomandate.

Se poate formula si asa, dar crestinismul in situatia mea? Chiar nu e cazul.

Asa e, miscarea si alimentatia, naturale si echilibrate, tind sa mentina organismul sanatos, sau cel putin asa se pare la nivelul actual de cunostinte.

Tipareth a scris:

Eu te cred, deoarece am avut la randul meu parte de experiente deloc obisnuite.

o parte dintre ele au avut loc pe vremea cand eram credincios, motiv pt. care le atribuiam lui Dumnezeu si altor entitatati din corola crestina.

Spre surprinderea mea, atunci cand am reluat in parte activitatea spirituala (desi nu mai credeam in nici un dumnezeu), am avut iarasi fel de fel de experiente care mai de care mai ciudate, asta confirmandu-mi ceea ce deja banuiam, anume ca, nu dumnezeii si entitatile se bulucesc sa ne ajute sa avem asemenea experiente si nici noi insine nu le reusim singuri, nimic nu s-a intamplat decat atunci cand eram in legatura cu un initiat.

Si eu am avut tangenta cu o entitate, numai pt. cateva secunde deoarece am alungato, dar oare era o entitate sau a fost activata in fiinta mea o functie, o capacitate, poate chiar un proces electrochimic necunoscut insa, ori, cu adevarat exista o lume imateriala care , spre nedumerirea mea, nu ne e accesibila decat prin mijlocirea initiatilor.

Am avut tangenta cu initiati care mi-au dat de inteles f. clar ca pot avea acces le cele asemena cu ce zici tu, costurile insa nu imi permit (si nu e vorba decosturi materiale ci psihice, de integritate personala), aka mi se cerea de exemplu sa ascult practic neconditionat de ceea ce imi cerea acea entitate, sa fac ceva asemanator cu ceea ce face Inelia Benz, William Gammill, JZ Knight (Ramtha) si altii, ba sa mai si cred ca entitatea, entitatile cu care o sa comunic "sunt vezi doamne" fiinte f. evoluate din nu stiu ce galaxie (na ca i-am uitat numele) care vor sa inalte umanitatea, bla, bla, bla.

Sa nu crezi ca nu am citit si eu felurite in domeniu, e evident ca o noua religie este intens mediatizata pe internet si in realitatea cotidiana, religia budisto-samano-crestina, fac si ei exact ce a facut crestinismul ca sa reuseasca, desigur mijloacele si doctrina difera, suntem in alt mileniu.

Ceea ce ma pune pe ganduri e faptul ca, imi e evidenta posibilitatea ca omul sa aiba trairi in afara normalitati cotidiene, nerecunoscute inca ale stiintei, si ca, initiatii astia, de la vrajitoarea de mahala si pana la marii maestrii (inclusiv preotii), iti pot lega sau dezlega asa ceva, adica trairile respective, functiile nou activate, accesul spre (la) asemena realitate sau ce naiba o mai fi.

Ma doare capul, oare chiar sa existe o lume imateriala?

As putea accepta ideea ca exista o lume a unor structuri info-energetice care pot fi folosite de cei care sunt intr-o oarecare masura initiati (poate chiar si de cei ce nu stiu ca o fac, mai stii), dar ca exista entitati imateriale care mai sunt si constiente de sine, imi e tare greu sa mai cred.

In rest si eu p-aici. :flowers:

Marianbluse a scris:

Pentru un trai mai decent recomand o viata spirituala mai activa,ma refer la crestinism.

Desigur ca sportul si regimul alimentar este unul dintre cele mai recomandate.

Da, natural.

Crestinismul isi centreaza "initierile" pe omorarea mortii prin Cruce si Inviere.

Dumnezeu Tatal apuca Crucea ca pe o "sabie a Duhului Sfant", cu Fiul Sau iubit rastignit pe Ea, si o infige in opera morbida a celui cu mintea pervertita, omorand moartea in propriul ei locas, cu propriile sale arme. Asadar Iisus Hristos S-a rastignit, nu a fost rastignit. In Crucea Sa, Hristos recupereaza si repozitioneaza intreg Universul acesta, mai ales cel uman, dezumanizat prin Uitarea de Sine ( care reprezinta Pacatul), Indumnezeindu-l, realizand Marea trecere de la moarte la Viata si de pe pamant la Ceruri, Realizarea de Sine (urmand apoi alte initieri). Cine are incredere (Credinta), Cunoasterea Inspirata, in Intelepciunea Sa, ii spune deja ca "Crestinismul autentic are o tinta precisa si clara: MANTUIREA OMULUI si Calea spre tinta este URMAREA LUI HRISTOS, care cere foarte putin, doar sa iubesti, sa te bucuri de Darurile Vietii,sa traiesti "Raiul" aici pe Pamant. Nimeni nu ne cere sa ne rastignim, aceasta s-a realizat deja, asa ca nu ne mai este necesar, tocmai de aceea Calea Iubirii este una simpla, clara, jertfa suprema a fost deja infaptuita pentru salvarea Sufletului Omenirii si nu este cazul a se repeta. Cine vrea sa inteleaga(acest aspect) bine, cine nu, nu. Este alegerea fiecaruia cand va constientiza (si)acest aspect. Este parerea mea, bineinteles.

i0an a scris:

Am avut tangenta cu initiati care mi-au dat de inteles f. clar ca pot avea acces le cele asemena cu ce zici tu, costurile insa nu imi permit (si nu e vorba decosturi materiale ci psihice, de integritate personala), aka mi se cerea de exemplu sa ascult practic neconditionat de ceea ce imi cerea acea entitate, sa fac ceva asemanator cu ceea ce face Inelia Benz, William Gammill, JZ Knight (Ramtha) si altii, ba sa mai si cred ca entitatea, entitatile cu care o sa comunic "sunt vezi doamne" fiinte f. evoluate din nu stiu ce galaxie (na ca i-am uitat numele) care vor sa inalte umanitatea, bla, bla, bla.

Sa nu crezi ca nu am citit si eu felurite in domeniu, e evident ca o noua religie este intens mediatizata pe internet si in realitatea cotidiana, religia budisto-samano-crestina, fac si ei exact ce a facut crestinismul ca sa reuseasca, desigur mijloacele si doctrina difera, suntem in alt mileniu.

Ce pot sa spun e ca eu is crestina, nu traditionala, dar totusi crestina. Ma feresc de invocari, chanellinguri, discutii cu entitati, zei, si chiar ingeri. Pentru mine asta e pacat, in sensul crestinesc, chiar ca nu merge, mi se pare si periculos si amagitor etc Poti si innebuni, te autoiluzionezi, te deschizi la halucinatii si asa incet, schizofrenia e dupa colt...

Imi zic Tatal Nostru seara si Doamne miluieste. Chestii simple. Si energiile interne ce le simt se activeaza tare si la un simplu Tatal Nostru. De aceea cred ca sunt fff eficiente, adica simt pe mine. Unii cred ca tre sa faci yoga ca sa inceapa sa se miste, si uite am descoperit ca se misca si dupa rugaciuni simple.

Niciodata nu am invocat pe nimeni, nici macar nu m-am gandit la asta. New age-ismul asta se pare ca e tot mai raspandit...Ma tin departe de amalgamu asta.

Ma tin departe de orice guru, multi mi se par freaky.... Chiar si cei mai faimosi, mai bine citesc o carte, ok, o pot inchide gata. Daca imi trebe ceva iau, daca nu asta e mars afara. Nu vreau oameni sa ma controleze. Nu stiu de ce ma sperie.... :cry:

Nu vreau initiere!! Cred ca si daca mi-ar da-o pe tava, gratis, le-as zice, tine-ti-va initierea si luati-va talpasita, nu vreau. Daca Dumnezeu vrea sa imi dea ceva extra sa imi dea EL, nu de la ce stiu eu ce guru. Mi se pare ca poate fi o iluzie puternica, unii ajung sa pice in iluzii adanci. Cum zici tu ajung sa creada ca ce stiu ce planeta, natie extraterestra vine si coboara si ne salveaza, si tre sa le pupicim picioarele sau si mai rau popourile. No thanks.

Dar asa in viata de zi cu zi, normal is crestina. Yoga nu am facut niciodata ( am citit doar ) de ce? Simplu, de lene. Is cam comoda de felul meu, din pacate sau din fericire. lol

Deci tot ce fac is rugaciunile simple, si meditatia simpla ( golirea capului de ganduri ) atat.

Nu cred totusi ca am halucinat, daca as fi halucinat sigur mai aveam inca o suta si mie de povesti fantastice, cu entitati si chiar extraterestri.

Povesti care pe masura ce povestesti parca se fac tot mai fantastice, cresc cum creste aluatul in care pui drojdie si apoi faci gogosi in tigaie. Stii cum e intri in hora povestilor ( dosarelor X ), apai dai, mai mult si mai mult... Chestia asta n-are leac...

i0an a scris:

Ma doare capul, oare chiar sa existe o lume imateriala?

As putea accepta ideea ca exista o lume a unor structuri info-energetice care pot fi folosite de cei care sunt intr-o oarecare masura initiati (poate chiar si de cei ce nu stiu ca o fac, mai stii), dar ca exista entitati imateriale care mai sunt si constiente de sine, imi e tare greu sa mai cred.

In rest si eu p-aici. :flowers:

Hmmm, poate e cam asa - mare gradina si multe plante, buruieni etc in ea!

La fel si universul mare si plin cu "di toati". Dimensiunile caci is mai multe - stiinta deja se apropie de adevarul asta - la fel, sigur misuna pe undeva ceva ce noi nu vedem cu ochii nostri in mod curent.

Cum nu vedem tot spectrul luminos, si nu auzim ultrasunetele, deci nu stiu cate frecvente neinregistrate, tot asa extrapoland ne putem imagina ca exista alte entitati, materiale ca noi pe alte planete ( ceea ce denumim a fi extraterestri ) sau din alte dimensiuni

( entitati energetice, fiinte ce vibreaza diferit cumva de universul nostru fizic si scapa simturilor de analiza fizica, deocamdata ) De ce ar fi universu sarac? Ce atata risipa, sunt sigura ca misuna creaturi de tot felul, numai ca suntem indepartati in univers, dupa principiul ciorchinelui de strugure, fiecare in sistemul X in dimensiunea Y, incastrati in N numar de legi care in general cam impiedica comunicarea intre straturi, sau mangaierile tandre intre ciorchinii de strugure.

Sincer nu vreau intalniri de Gradu III. Imi ajunge sa recunosc posibilitatea exitentei lor Chiar si fiinte de lumina, ingeri etc, simt ca as fi prea emotiva, as tremura din nou ca frunza. Mai bine stam in realitatea noastra, limitati asa cum suntem noi oamenii, cu ale noastre, desi e greu... Cand vrea Dumnezeu sa reverse gratia si sa pice darurile, atunci intind mainile si le apuc.

Tipareth a scris:

Nu am retinut, totusi, cum de s-au declansat aceste energii in tine, asa spontan, fara sa stie nimeni ca tu o sa faci ceva care le va declansa, ... (tare curioasa chestiune)?

La mine nu s-a intamplat niciodata nimic decat atunci cand tineam legatura cu initiatii.