prietenii si respectarea intimitatii

Cu timpul prietenii devin din ce in ce mai putini si din ce in ce mai greu ii faci. Multi par a fi pentru inceput si putin raman pana la urma. De ce cautam compania lor?! pai cred ca, in primul rand, este nevoie de destainuire si confirmare; apoi, ne sunt dragi, ne plac; ii cunoastem si ne cunosc...avem cai de comunicare comune. Ne ajutam la bine si la greu... avem uneori planuri comune, aceleasi aspiratii; ne intelegem...intelegem si furia si bucuria.

Ne iertam reciproc; ii iubim asa cum sunt- cu calitatile si defectele lor.

Pana unde poate merge o relatie de acest gen?! pana unde putem merge in intimitatea celuilalt; de stiu ca ceva il doare si-i foarte sensibil la un anumit subiect, pot insista in cauza?! si daca imi reproseaza ca-s insensibil si inoportun am voie sa ma supar pe el si sa-i zic: "atunci cand mi-ai vorbit de aceleasi probleme te-am ascultat, imi esti un fals prieten"...

Cine greseste aici?! cel care stie ca raneste deschizand discutia, acuzandu-l ulteriior de "falsa prietenie", sau cel care reproseaza insensibilitatea si inoportunitatea celuilalt?

Spunea cineva(O.Paler) ca nu toti simtim si iubim la fel...

Ar trebui inteles intr-o relatie de prietenie ca un subiect de discutie este tabu ptr o parte, iar ptr celalta este ceva firesc?

Ne rapotam la actiunile celuilalt gandind ca; "uite, ptr x a fost in stare sa faca asta; ptr mine, desi stia ca mi-am dorit-o si am cerut-o, nu a gasit disponibilitatea necesara"

Il putem judeca? Ii putem reprosa?... ne este prieten in acest caz? ..si care ar trebui sa fie raspunsul lui daca-i punem acesta intrebare?

..Avem dreptul sa ne infuriem pe celalalt si sa ne treaca apoi?..ii refuzam ceva, insa ulterior ii oferim- ce trebuie sa faca celalalt? sa-ti reproseze refuzul initial, sau sa accepte oferta cu intelegerea momentului prin care ai trecut?

Tu simti si stii ca-i accepti iesirile mai neplacute, cauti sa le intelegi...tolerezi; iar cand tu ai procedat asa nu se accepta... cauza care sa fie?! O aparenta prietenie din partea celuilalt care ascunde cine stie ce scopuri, sau alte asteptari de la tine?

Egoismul, ne conduce aici sau trebuie sa-l depasim?

Depinde de fiecare. De exemplu, eu nu vorbesc despre mine decat rareori si foarte putin

iar daca mi se pun intrebari ma deranjeaza.

Daca stiu ca te deanjeaza si totusi pun acele intrebari, ar trebui sa ma supar pe tine ca nu vrei sa discuti despre subiect cand am dorit eu? (desi poate vei discuta imediat ce ai trecut de primul impact emotional)

buleala a scris:

de stiu ca ceva il doare si-i foarte sensibil la un anumit subiect, pot insista in cauza?!

nu

dar ii poti spune ca ii esti alaturi si esti gata sa-l ajuti in limita posibilitatilor tale.

si daca imi reproseaza ca-s insensibil si inoportun am voie sa ma supar pe el si sa-i zic: "atunci cand mi-ai vorbit de aceleasi probleme te-am ascultat, imi esti un fals prieten"...

nu, vorbeste cand are chef el, nu cand vrei tu.

Ar trebui inteles intr-o relatie de prietenie ca un subiect de discutie este tabu ptr o parte, iar ptr celalta este ceva firesc?

da

..Avem dreptul sa ne infuriem pe celalalt si sa ne treaca apoi?..

da

ii refuzam ceva, insa ulterior ii oferim- ce trebuie sa faca celalalt?

depinde despre ce anume este vorba.

Tu simti si stii ca-i accepti iesirile mai neplacute, cauti sa le intelegi...tolerezi; iar cand tu ai procedat asa nu se accepta... cauza care sa fie?!

Caractere diferite, asteptari diferite, poate mai multa implicare in relatia de prietenie din partea ta, poate comunicare deficitara, sunt diverse motive.

Dar ai zis

Ne iertam reciproc; ii iubim asa cum sunt- cu calitatile si defectele lor.

Deci cred ca toate se pot rezolva. Daca prietenia nu e autentica, fraza asta nu e adevarata.

Cum sa te superi ? Daca omului nu ii place sa vorbeasca despre el asta nu inseamna ca nu iti este prieten.

...ai sesizat contradictia din mesaj

mersi, ai citit cu atentie.

foarte misto.

da` io n-am astfel de griji....

ca am doar cunostinte cu care discut DOAR ce ma intereseaza pe mine sau banalitati.

ati putea crede ca sufar pentru asta... DELOC.

asa ca citesc cu interes despre problemele voastre legate de prieteni.

:)

Wow, 14 intrebari intr-un singur post.

Ce descrii tu aici suna mai mult a "prietenie posesiva". Astepti reciprocitate intr-o relatie care n-ar trebui sa presupuna nicio obligatie din partea vreunuia din cei doi prieteni.

Cred ca inaintarea in varsta ne face sa devenim foarte pretentiosi si, implicit, selectivi in alegerea prietenilor. Pentru mine, prietenii adevarati au ramas cei din copilarie. Nu conteaza cat de des ne vedem, suntem aceiasi, acceptam critici si ne cunoastem foarte bine.

S-au creat niste legaturi atat de puternice incat nici timpul, nici distanta si nici vreun conflict nu au puterea de a le distruge.

@ paul brahtl

sa inteleg ca prieten esti doar cand ai chef, nu?

Lucast a scris:

Cred ca inaintarea in varsta ne face sa devenim foarte pretentiosi si, implicit, selectivi in alegerea prietenilor. Pentru mine, prietenii adevarati au ramas cei din copilarie. Nu conteaza cat de des ne vedem, suntem aceiasi, acceptam critici si ne cunoastem foarte bine.

S-au creat niste legaturi atat de puternice incat nici timpul, nici distanta si nici vreun conflict nu au puterea de a le distruge.

surprinzator, insa din copilarie nu prea mi-au ramas prieteni; se pare ca nu si-au depasit o anumita conditie (care poate fi si financiara, net superioara mie) sau poate eu nu am avut diponibilitatea respectiva.