Curiozitatea ne roade pe toti; sa o numim, daca vreti, o caracteristica a firii umane, cu fluctuatii de intensitate de la om la om. Probabil a mea este mai puternica decat a multora (nu-i neaparat un lucru cu care ma mandresc), atat de puternica, incat poate progresa periculos de mult, poate degenera si se poate transforma (ciudat, nu?) intr-un real defect (foarte de temut, as putea spune) cand ea [curiozitatea] se preschimba in dorinta de a sti tot ce se intampla, intr-o indiscretie...-haideti sa o numim, cu o umbra de exagerare- morbida.
E in regula cand aceasta curiozitate se rezuma la justificatul jind (pentru ca este justificat, nu-i asa?) de a cunoaste adevarul, adevar care, obligatoriu, ma priveste...intr-o oarecare masura. Dar nu imi place deloc atunci cand doresc sa stiu prea multe despre altii, atunci cand curiozitatea ma face sa imi doresc, de exemplu, sa stiu ceea ce se vorbeste in spatele usilor inchise.
Cat de mult poate afecta aceasta purtare meschina si egoista (poate exagerez numind-o astfel) un om?
Se vede, ei bine, ca realizez ca trebuie sa respect intimitatea altora (si chiar o respect, serios), dar nu suport cand am impresia ca ar trebui sa stiu...totul.
Considerati ca, atata timp cat ramane la stadiul de impresie, nu poate afecta pe nimeni, nici chiar pe mine?
V-ati confruntat cu astfel de "probleme" (m-am folosit de ghilimele pentru ca nu le consider chiar niste probleme, ci doar niste chestiuni de timp care ma framanta...uneori)?
Ei, nici chiar asa. 
