Eram cu Gropărelu’ la Polus, să-i cumpăr tradiţionala jucărie de sâmbătă. În schimbul ei, Gropărelu’ urma să nu mai urle 4 minute și să nu intre în criză încă vreo 6. O afacere bună, dacă mă-ntrebați pe mine.
După ce îmi consum toate abilitățile mele de negociator și reușesc și tura asta să nu-i cumpărăm mașina aia de 800 de lei, ajungem la casă. Unde are loc următorul dialog:
- Ioi, Gropărele! Da’… ai bani să cumpărăm mașina? Ai mers la gădăniță să câștigi bani pentru jucării?
- Da! zice fiu-meu, fără să clipească.
- No… scoate-i, să plătim.
Gropărelu’ se face că se caută.
- Tati… u’de-s banii mei? U’de e ei?
- Uf, mă copile… stai să caut io.
Bag mâna la el în geacă cu niște bancnote ascunse în pumn, scot mâna, îi dau banii:
- Uite, Gropărele, plătește la tanti.
Gropărelu’ ia banii, îi dă la tanti de la casă; tanti care se topea de cât de frumos e fiu-meu (noroc că nu seamănă cu tac-su; Doamne, mare noroc!).
- No, da’ cum te cheamă pe tine…? încearcă tanti.
În acel moment, pe Gropărelu’ îl încearcă un acces de rușine la puterea a doua. Se uită la tanti, apoi își îngroapă fața la tati în pantaloni. Pantalonii pe care cu o seară înainte tati îi purtase într-un birt în care se fumase ca-ntr-un bar de opiomani, că fusese la o cumetrie. Sfântul miros de bar și țâgări rămăsese captiv în stofă; și, după ce Gropărelu’ își îngroapă fățuca, odată numai ce-l văd că ridică capul și zbiară, rîzînd, să se audă, să-l facă pe tati de kko cât mai plenar:
- Pute fundu’ lu’ tati! Pute fundu’ lu’ tati!
Am făcut o față de parcă eram însuși portretul meu, pictat de Picasso. Am plătit și am fugit de acolo cu viteza luminii, și sper sincer să nu mai dau ochii cu tanti aceea cât oi mai trăi în această emisferă.
sursa: http://groparu.ro/de-astazi-la-polus-center-cluj-incep-reducerile/#more-12039
