E un subiect interesant, care în ultimii cel puţin zece ani, începe să îşi schimbe modul de abordare.
Prin anul 1998, am aflat o teorie expusă de fizicianul Michio Kaku, în privinţa călătoriilor în trecut. El spunea atunci (şi din câte am auzit recent, mai spune şi acum), că o călătorie în timp e posibilă fără o alterare a prezentului din partea călătorului temporal. Această nealterare, spune Michio Kaku, e posibilă deoarece trecutul e independent faţă de prezent şi viitor, ca şi când ar fi un univers paralel.
În 2003, apare o nouă teorie despre lume, concepută de către filosoful şi matematicianul suedez de la Oxford, Nick Bostrom - al cărei adept sunt şi eu - numită simulism. Conform acestei ipoteze, lumea în care trăim, este o simulare fie a civilizaţiei noastre din viitor, care a ajuns la o putere de calcul uriaşă, care îi dă posibilitatea să simuleze conştiinţe şi implicit civilizaţii întregi, fie e o simulare a unei alte civilizaţii care ne-a creat din diferite motive (entertainment, studiu social sau pur şi simplu turism.)
Pentru a mă face mai bine înţeles, e nevoie de o analogie. Să zicem că am avea capabilitatea tehnologică să punem o cameră de filmat care să funcţioneze fără oprire zeci de ani, o cameră care să ne înregistreze fiecare mişcare. Şi fiecare an filmat să îl punem într-un fişier pe hardul unui calculator, fişiere cărora să le ataşăm ca nume, un an, de exemplu 1986.avi, 1987.avi, 1988.avi, 1989.avi şi aşa mai departe. Dacă cineva doreşte să editeze ceva în fişierul 1987.avi de exemplu, doar acel fişier va fi editat, fără a avea efecte asupra restului fişierelor. Practic, acele fişiere reprezintă un fel de universuri temporale paralele, independente unele de altele.
Conform teoriei simulismului, tot Universul e o simulare, iar la baza acestuia se află un program. Codurile acestui program se încearcă să fie descoperite de mai mulţi savanţi. Cel mai renumit în acest domeniu e matematicianul Stephen Wolfram. Citeşte ce am scris aici şi aici.
