Ce-ati alege?

In cazul tau as alege orasul, singura pe moment, apoi timpul rezolva restul.

Doar in cazul tau...

In mod normal, cand asa simti ca el ti-ar fi sufletul pereche, nu te-ar interesa nici sa stai intr-un cort pe malul unui rau cu el. Deci locatia nu conteaza mai mult decat omul. Asa ar trebui, si nici din privinta lui, nici din a ta. Si-aici cred ca ai la ce sa te gandesti acum. Sa-l consideri "suflet-pereche", fictiv o fi sau nu, deci mai mult cel ales, cel potrivit pt tine nu analizezi din felul cum sunt alti barbati din jurul tau sau din trecut... doar pt ca el ti-a dat flori si ti-a oferit atentie la o zi de nastere si XY nu, nu inseamna ca este cel ideal. Conteaza de ce ai tu nevoie si daca el ti le-a putut oferi sau macar incearca sa te satisfaca. Dar si tu trebuie sa-i oferi lui la fel si daca simti ca nu esti in stare, relatia ce rost mai are?

De obicei in situatii de criza omul fiind nepregatit isi arata fata adevarata pt ca orice barbat stie cum se rasfata o femeie la o zi de nastere dar nu oricine s-ar muta cu tine inapoi in oras, ca exemplu direct la problema ta.

Te inteleg de ce ai deschis acest topic, dincolo multi iti dadeau sfaturi cum sa fi pozitiv pe cand tu te-ai convins clar ca nu acolo e cheia si nu vei fii pozitiv in acel sat niciodata.

Totusi dincolo ai mai scris ceva...

Ai spus ca sperai in adancul sufletului tau ca el sa se razgandeasca in privinta mutarii la tara... Ideal ar fi fost sa comunicati atunci. Avea dreptul sa stie la ce speri, aflai atunci ca asta este visul lui si nu renunta si evitai multe neplaceri, iti puteai pastra si locul de munca.

Daca pt tine orasul respectiv era atat de important, chiar esential, indiferent de motive, nu crezi ca acest sot nu e potrivit pt tine?

Mai gandeste-te la toate astea...

In doi exista mereu solutii. Un cuplu care se intelege si lucreaza omogen, ambii facand compromisuri si conlucrand pentru scopul comun, va fi mereu peste un individ. Temporar poti sta cu el la tara, dar in discutii trebuie sa gasiti cu cale sa puneti problema asa: acum stam aici, dar mie nu imi este bine aici, daca tie nu iti este bine in partea cealalta, hai, in viitorul cat mai apropiat posibil, sa gasim un loc unde sa ne fie bine la amandoi. Dar nu in orice conditii, gen sa te duci sa mori de foame in alta parte sau sa dai din lac in put. Fiinta umana este foarte rabdatoare daca stie ca rabdarea ii va fi rasplatita.

carly a scris:

Daca pt tine orasul respectiv era atat de important, chiar esential, indiferent de motive, nu crezi ca acest sot nu e potrivit pt tine?

Individualismul pe care il vad in aceasta intrebare, precum si in postarile altora de pe acest topic ma face sa ma intreb cum de unii oameni isi gasesc perechi, avand in vedere extremismul in gandire (ex. schimba partenerul, sigur nu ii pasa de tine daca nu face cum vrei tu etc.).

Sotul poate sa fie chiar foarte potrivit, circumstantele sunt nepotrivite. Maturitatea presupune ca omul adult sa gaseasca solutii, nu sa o ia la fuga, stricand ce a construit in numele singuratatii individuale.

Stiti ce este un om singur ? Un egoist. Singuratatea provine de la incapacitatea de gasirea a solutiilor in situatii de criza, incapacitatea de adaptare la situatii neplacute temporare, tendinta copilului de a pune accentul pe sine, si de a inchide ochii la eforturile celeilalte persoane, luandu-le drept ceva gen "pentru ca merit".

Foarte multi oameni sunt casatoriti, sau concubineaza din comoditate cu persoane care sa nu le ridice niciun fel de probleme, dar in mod egal, care nici nu le produc cine stie ce fericire, ci doar le indeplinesc punctual niste nevoi. Un fel de acord comercial.

Fiecare are dreptul sa aleaga. Daca te alegi pe tine, pe sistemul sa vina muntele la Mahomed, evident, iti asumi alegerea si rezultatul acesteia. Ideal insa este ca doua persoane sa se intalneasca undeva la mijloc pe traseul dorintelor individuale.

In cuplu ambii parteneri renunta la o parte din sine si fac unele sacrificii pentru fericirea de a fi alaturi de persoana pe care o doresc. Daca unul insa are viziune unilaterala (sa faca celalalt, eu merit), cuplul are viata scurta. Problemele de acest tip trebuie dezbatute sincer si vorbit intr-o limba comuna, nu fiecare cu a lui si sa ajunga la concluzia "el/ea nu ma intelege".

Si de ce ma rog trebuie sa vezi negativul, egoismul si ce stiu eu ce in aceasta intrebare?

Tu nu citesti printre randuri?

Ea credea ca el este sufletul pereche. Daca inca dupa atata timp (a deschis celalalt topic de cateva saptamani) ea tot isi plange trecutul, locul de munca, se vede nenorocita, la capatul lumii si cum s-a mai plans, nu ti-e evident ca nu-l iubeste ca pe "sufletul pereche"?

Nu vreau sa fiu dura cu oameni pe care nici nu-i cunosc si sper sa se treazasca la realitate astfel... cu teorii mai "diplomate". Cum sa-i spui "in fata" unui user ca-l consideri individualist sau ca s-a casatorit fara sa gandeasca in prealabil si ca se baza pe niste iluzii?

Daca iubesc omul, ce-mi pasa de oamenii din jur, ca ciripesc pasari dimineata sau nu, cum e vecinul, cum e clima in noua zona si lista poate continua...

Nu uita ca e vorba de un asemenea "suflet pereche" in cazul lor pe care, ea isi pune intrebarea, daca sa-l aleaga sau sa se intoarca in oras.

Aruncam noi cu pietre in el dar nici ea nu vrea sa stea la tara, nici el in oras, cine are dreptate acum si cine "iubeste" mai mult?

Deci... mai gandeste-te si tu.

carly a scris:

Daca inca dupa atata timp (a deschis celalalt topic de cateva saptamani) ea tot isi plange trecutul, locul de munca, se vede nenorocita, la capatul lumii si cum s-a mai plans, nu ti-e evident ca nu-l iubeste ca pe "sufletul pereche"?

Uite d-aia vorbesc eu despre egoism si individualism. Plus ca nu ma adresez cuiva anume. Pe tine te citez, dar nu vorbesc despre tine, doar pornesc de la unele idei care se regasesc in oarecare masura si in postari ale altor useri.

In principiu, cand scriu ceva, vorbesc la general, tocmai pentru a nu jigni pe nimeni. Cine crede ca i se aplica ce spun eu, mediteaza, iar cine nu, nu.

Daca iubesc omul, ce-mi pasa de oamenii din jur, ca ciripesc pasari dimineata sau nu, cum e vecinul, cum e clima in noua zona si lista poate continua...

Nu e chiar asa. Iubirea nu tine loc de personalitate. Nu te poti "topi" intr-o relatie. Neanentizarea sinelui duce la sinucidere, nu la fericirea alaturi de sufletul pereche.

O relatie are nevoie de iubire, sex, bani, afectiune si comunicare.

Omul, in cuplu cu un alt om, renunta la o parte din sine, dar nu renunta total, astfel incat sa nu ii mai pese de nimic altceva decat sa fie cu partenerul langa el. Insa pentru a fi cu acel patener, face unele compromisuri. Nu insa si acela de a-si sterge personalitatea. Insa localizarea nu cred ca este o conditie esentiala a mentinerii sinelui.

Scorpionul_Rosu a scris:

Nu e chiar asa. Iubirea nu tine loc de personalitate. Nu te poti "topi" intr-o relatie. Neanentizarea sinelui duce la sinucidere, nu la fericirea alaturi de sufletul pereche.

O relatie are nevoie de iubire, sex, bani, afectiune si comunicare.

Omul, in cuplu cu un alt om, renunta la o parte din sine, dar nu renunta total, astfel incat sa nu ii mai pese de nimic altceva decat sa fie cu partenerul langa el. Insa pentru a fi cu acel patener, face unele compromisuri. Nu insa si acela de a-si sterge personalitatea. Insa localizarea nu cred ca este o conditie esentiala a mentinerii sinelui.

Am inteles de ce generalizezi. Eu vorbeam de mine. Nu o pot lua la rost de ce DOAR spera ca el sa se razgandeasca in privinta locului unde vrea sa traiasca si nu au discutat aceasta problema din timp, inainte sa se rupa de mediul care este esential pt ea (asa pare... foarte).

Am divortat. Am cunoscut un om de calitate. Pt mine un barbat deosebit.

Eram in situatia... divortata, in orasul unde puteam fi hartuita la orice ora de fostul sot, totusi aproape de fiul meu (chiar daca era trecut de studii si se intretinea singur) profesional mai mult decat satisfacuta, cu un camin unde am investit ceva in 23 de ani cat am stat acolo, si ce-am facut... cu o masina mica m-am mutat la 350 km distanta de tot ce aveam, departe de munca in care aveam o siguranta materiala, singura in apartament, singura intr-un oras, unde habar n-aveam daca gasesc o mercerie in cartier (ca exemplu), dar m-am descurcat si nu-mi pare rau ca mi-am ascultat perechea. A meritat. M-a ajutat, mi-a fost alaturi, familia lui de acolo la fel... deci ce inseamna asta?

Ca prea m-am topit in relatie?

Nu simt deloc ca ar trebui sa ma sinucid, dimpotriva, sunt mai fericita decat oricand inainte.

Poate e "sufletul meu pereche", indiferent ca exista asa ceva sau nu.

Ma voi muta si mai departe de tot ce cunosc si tot ce e familiar pt mine ca zona. In capatul lumii. Conteaza ca vom fi impreuna, restul sunt de umplutura.

Ceea ce am bolduit acolo, in ce ordine vezi sa fie mai important?

Pt ca totul in echilibru nu-l vei mentine. Mereu pe undeva vor apare lipsuri dar se compenseaza in alte parti, parerea mea.

carly a scris:

...

In scara ta de valori, probabil, securitatea emotionala era peste lifestyle. Asa ca te-ai mutat. Fata care a deschis acest topic nu a avut problemele pe care le-ai avut tu, iar pana ce nu ai probleme care sa te rupa afectiv, care sa te faca sa realizezi importanta securitatii emotionale in defavoarea lifestyle-ului, e mai greu sa inghiti schimbari severe in rutina sociala zilnica. Mi-e greu sa explic acest subiect asa cum il vad eu, dar sper ca se intelege ce vreau sa spun.

Ordine: iubire, afectiune, comunicare, sex, bani. Dar desi in ordinea asta, retine ca din punctul meu de vedere toate sunt conditii sine qua non pentru personalitati sanatoase si echilibrate. Materialistii pot renunta la unele conditii, idealistii la altele, dar vor cere mai mult din conditiile ramase, pe cand echilibratii nu cer maximum din toate, dar cer imperativ prezenta a toate.

Scorpionul_Rosu a scris:

In scara ta de valori, probabil, securitatea emotionala era peste lifestyle. Asa ca te-ai mutat. Fata care a deschis acest topic nu a avut problemele pe care le-ai avut tu, iar pana ce nu ai probleme care sa te rupa afectiv, care sa te faca sa realizezi importanta securitatii emotionale in defavoarea lifestyle-ului, e mai greu sa inghiti schimbari severe in rutina sociala zilnica. Mi-e greu sa explic acest subiect asa cum il vad eu, dar sper ca se intelege ce vreau sa spun.

Ordine: iubire, afectiune, comunicare, sex, bani. Dar desi in ordinea asta, retine ca din punctul meu de vedere toate sunt conditii sine qua non pentru personalitati sanatoase si echilibrate. Materialistii pot renunta la unele conditii, idealistii la altele, dar vor cere mai mult din conditiile ramase, pe cand echilibratii nu cer maximum din toate, dar cer imperativ prezenta a toate.

Deci important este de ce are nevoie ea. Cel mai important pt ea este locul unde era obisnuita sa traiasca si devine obsesie pana la urma (daca nu e deja) pt ca daca citesti la primul topic ultima postare a ei, a ajuns sa faca un fel de statistica pt a-si justifica respingerea de locul unde sta si de unde vrea sa evadeze.

Daca pt ea este atat de important sa se intoarca in oras, iar pt el satul, nu vor avea viitor. Si mai bine acum o despartire decat dupa ce se nasc si copii in aceasta relatie.

Poate ai dreptate, trebuie sa te trantesti de pragul de sus de cateva ori ca sa te maturizezi, ca sa poti decide ce-ti doresti. Si nu doar sa fi iubit, apoi vrei iar altele si altele. Sa fii hotarat si mai prejos nu lasi decat daca lasa si celalalt de la el. Apoi in functie de astea iti cladesti viitorul.

Spun ca iubirea consta SI in afectiune si respect (cum altfel) si in rest as alege in aceeasi ordine...

Poate totusi banii nu conteaza. In criza prezenta ar strica restul din lista daca conteaza prea mult.

Asta facem o viata intreaga, alergam dupa echilibru. Dar nu le poti mentine la fel. Si daca s-a ivit o problema, comunicarea trece pe primul loc pt ca altfel pierzi si restul...

Athmy a scris:

Eu cred ca ea a realizat ca problema principala a fost aceasta alegere ingrozitoare la care a fost supusa, si vrea sa stie pareri strict despre acest aspect. Simte ca de fapt aici e buba, aici a gresit, a facut o alegere proasta care o va marca de acum inainte, ireparabil.

Ai pus punctul pe 'i' prin asta si tot asta explica deschiderea unui nou topic.

BlueSugar a scris:

Mie nu mi se pare corecta situatia ta.El iti cere tie sa te adaptezi cerintelor lui.Dar de ce nu ia in calcul si dezamagirea,tristetea si ceea ce iti doresti tu?Pai ce relatie este asta?Ce suflet pereche?

Daca e sa o luam pe partea cealalta,la ce au scris colegii forumisti cum ca omul conteaza ci nu locul,as spune si eu asa:dar el de ce nu se adapteaza orasului,acelui oras unde vrea ea sa locuiasca?De ce numai ea trebuie sa faca conpromisuri?Numai pentru simplu fapt ca este femeie?Pai ne inhamam amandoi la jug numai ca sa facem cum vrea domnu mascul?

Gandul asta m-a macinat si pe mine.Si cum multi au scris ca ar alege omul si nu locul,pai in cazul dat el a ales locul si nu omul.

Nu e un moft,ca uite Domne' nu vreau sa stau la tara.Am mers la compromis,nu am vrut sa fac concluzii inainte de a incerca sa vad cum e si nici nu e una facuta dupa o zi,sau o saptamana de stat aici.Sunt luni bune in spate in care am incercat sa ma adaptez si sa fiu tot eu,dar nu pot.

carly a scris:

Te inteleg de ce ai deschis acest topic, dincolo multi iti dadeau sfaturi cum sa fi pozitiv pe cand tu te-ai convins clar ca nu acolo e cheia si nu vei fii pozitiv in acel sat niciodata.

Totusi dincolo ai mai scris ceva...

Ai spus ca sperai in adancul sufletului tau ca el sa se razgandeasca in privinta mutarii la tara... Ideal ar fi fost sa comunicati atunci. Avea dreptul sa stie la ce speri, aflai atunci ca asta este visul lui si nu renunta si evitai multe neplaceri, iti puteai pastra si locul de munca.

Daca pt tine orasul respectiv era atat de important, chiar esential, indiferent de motive, nu crezi ca acest sot nu e potrivit pt tine?

Mai gandeste-te la toate astea...

Exact,nu mai depinde de cat de pozitiva sunt,sau cel putin nu in asta sta marea problema.Ca pot sa ma inec si in mii de carti despre psihologie pozitiva si sa ma tot mint,ca va veni o zi in care se va schimba ca prin minune situatia.Dar,am inteles si mi s-a confirmat clar,situatia nu se va schimba.

Admit ca poate nu m-am exprimat indeajuns de clar,dar la ce dezordine in ganduri am....

Daca te referi la ultimele posturi,unde am scris ca speram prosteste ca se va razgandi,ma refeream la faptul ca speram acum,dupa ce vede ca nu ma pot contopi cu viata de acum,ca va fi deschis spre o schimbare(nu zic azi sau maine,dar sa fie o varianta deschisa,am zis chiar si un alt sat,daca lui ii place mai mult zona rurala,dar unde sa ne fie bine la amandoi).

Am si scris ca la inceputuri nu am vrut sa-l iau pe NU in brate si sa ma incapatanez doar din a nu schimba viata,pentru ca asa vreau eu,din dorinta de a nu o lua de la zero.Am mers cu ideea ca pana nu vezi,nu ai cum sti.Acum vad,acum stiu.

carly a scris:

M-a ajutat, mi-a fost alaturi, familia lui de acolo la fel... deci ce inseamna asta?

N-as vrea sa dramatizez,cum zicea cineva pe aici,dar in cazul dat,eu sunt singura in toata situatia.Eu trebuie sa ma adaptez,eu trebuie sa ma schimb,eu trebuie sa uit de cea care eram inainte,pentru ca el zice ca nu are ce face altceva.

Alaturi imi e poate doar prin a plange si a-mi spune ca nu-si imagineaza viata fara mine si sa nu-l las.(Cred ca si el,a inteles intr-un sfarsit ca nu e departe riscul sa plec si sa aleg locul,asa cum a facut el).

De familia lui,am scris dincolo si cred ca-i clar cat de mult imi sunt alaturi.Pe altcineva nu am,decat copaci si zari pustii....

Nu stiu daca cineva poate sa-si imagineze situatia,fara a fi trecut prin ea.

De ce nu incerci altceva, pentru o perioada macar? S-ar putea sa descoperi ca nu poti trai fara el, si sa iesiti din impas. Stiu eu.. e greu dar nu imposibil. Macar o vacanta si cred ca ti-ar face bine, dar atat cat ai nevoie sa iti pui ordine in sentimente. Daca e posibil, merita incercarea. Gandeste-te de acum mai mult la tine si la o solutie care sa rezolve dilema asta, pentru ca nu face sa traiesti cu ea, iar solutii exista mereu, numai sa le cauti.

Eveningstar a scris:

N-as vrea sa dramatizez,cum zicea cineva pe aici,dar in cazul dat,eu sunt singura in toata situatia.

Nu stiu daca cineva poate sa-si imagineze situatia,fara a fi trecut prin ea.

Nu dramatizezi. Te inteleg si ti-am scris dincolo de ce.

Nu te-ai gandit cumva sa incerci o pauza? Sa te intorci in oras singura pe o perioada pt a te detasa de problemele prezente si a-i da lui de gandit si gustat cum e pt el acolo unde-i place, dar fara tine.

Poate se intampla o minune si mai renunta din ideile astea batute in cuie.