M-am gandit sa scriu totusi aici, poate sunt si altii care au trecut prin stari asemanatoare si imi pot spune daca e ceva permanent sau doar o stare temporara...
In viata mea nu lipsesc prea multe lucruri acum. Am un job ok, multe pasiuni de care ma ocup pe rand si care imi umplu timpul, cativa prieteni vechi si buni ca vinul. Imi place sa ma bucur de toate lucrurile frumoase, de cele simple ca un apus de soare, o floare, o carte buna, o cafea aromata, o plimbare, o iesire in natura... In plus, de curand a reaparut in viata mea cineva la care am tinut mult odata, dar atunci nu a fost posibil sa fim impreuna. Acum este 100% posibil, el tine la mine mult si ma cauta tot timpul, imi face placere sa petrecem timp impreuna, mai ales ca acum ceva timp as fi dat orice sa fie asa... Si totusi...
Problema mea este ca nu ma mai simt capabila sa ma indragostesc/ sa iubesc. Am avut niste dezamagiri crunte in trecut, foarte urate, care mi-au lasat urme adanci. Inclusiv el m-a facut sa sufar foarte rau atunci, si a plecat din viata mea fara sa ii pese prea mult ce se intampla cu mine. Am iertat, am uitat si am mers mai departe. Dar de ceva timp simt ca nu mai pot sa ma atasez de nimeni, desi mi-as dori mult sa iubesc si sa fiu iubita. Parca sunt impietrita in interior, si am senzatia ca astept ceva... altceva decat am cunoscut pana acum, o persoana noua... Nu stiu ce e cu mine, acum cand am posibilitatea sa obtin tot ceea ce mi-am dorit nu pot sa ma bucur, nu pot sa simt nimic.
Sa fie din cauza dezamagirilor din trecut? Sa fie din cauza faptului ca aproape cu un an in urma a murit una dintre fiintele pe care le-am iubit cel mai mult in viata asta in chinuri ingrozitoare si inca plang cand ma gandesc la tot si nu m-am vindecat prea mult? Sa fie pentru ca imi trebuie de fapt altceva? Nu reusesc sa imi dau seama daca starea mea de "blazare" e ceva temporar sau definitiv... Poate dragostea sa vina cu timpul, daca mai astept? Poate imi spune cineva daca a mai trecut prin asa ceva si la ce concluzie a ajuns... doar orientativ, desigur, suntem cu totii diferiti. In momentul asta sunt foarte confuza, e ciudat, parca m-am intors in adolescenta, desi au trecut ani buni de atunci...
Sper sa nu fiu judecata prea aspru, am scris aici ca sa imi descarc sufletul si sa caut alinare, nicidecum sa fiu luata peste picior sau judecata ca nu ma multumesc cu ce am. Golul sufletesc nu e din vina mea sau rezultat al unor capricii, e doar o consecinta a unui lung lant de deziluzii...