Început de Mallina, Lun 6 iun 2011 · 346 răspunsuri · 26.440 vizualizări
Moftangiu a scris:Daca intre doi parteneri lucrurile au mers bine 10-11 ani, fara certuri si fara sa apara dispretul pentru celalat, vor merge si in continuare.
Problema era ca a fost prins. Altfel erau ca si in cei 10-11 ani.
In rest depinde, nu 100% din cazuri dupa Luna de Miere se termina totul.
Cel mai potrivit a scris Masim despre casnicie, cu plusurile si minusurile ei, parerea mea.
mița a scris:Si eu i-am aratat si acest aspect al unei relatii. Respunsul ei a fost: imi doresc orice altceva, in locul singuratatii.
Spun ca mai are sanse. Eu am trait 43 de ani fara un barbat demn de bagat in seama si am reusit.
E mult mai bine mai tarziu, in maturitate, cu gandirea potrivita varstei, decat cu minte de copil la 20 de ani si sa te trezesti ca nu de asa ceva aveai nevoie...
Editat Mar 7 iun 2011 20:49
nah..ca ma facusi curioasa ..daca accepta orice a1tceva de ce nu are pe cineva?..tre sa fie un motiv, nu?
carly a scris:Problema era ca a fost prins. Altfel erau ca si in cei 10-11 ani.
In rest depinde, nu 100% din cazuri dupa Luna de Miere se termina totul.
Cel mai potrivit a scris Masim despre casnicie, cu plusurile si minusurile ei, parerea mea.
De acord cu ce a scris Masim. Eu am completat cauzele care duc la situatile respective.
In ce priveste ca a fost prins cu "cioara vopsita", poate nu s-a gandit ce urmari poate avea si poate devine mai responsabil.
mița a scris:Daca m-as fi clasat mereu pe mine pe primul loc, si as fi uitat ca este si el om, ca si el are personalitate, orgoliu, teluri si propria scara de valori, casnicia mea nu ar fi rezistat.
Daca ma intrebi de ce il iubeam cand aveam 18 ani, nu stiu sa-ti raspund. Daca ma intrebi de ce il iubesc acum, stiu: Pe ceea ce a fost, pt ceea ce este, si pt ca, prin comportamentul lui, inconstient poate, nu m-a lasat sa raman doar... 'sotia lui X'.
Da, cum am spus, fiecare persoana stie ce are nevoie pt a fi implinita. Te felicit pt ca ai avut noroc (ideile mele fixe, daca asa vrei) sa intalnesti omul care a scos din tine valori... pt ca, atentie, cu atat altruism, cum ai scris in prima fraza, daca el ar fi fost doar un profitor si un barbat fara scrupule, cum era in cazul meu, puteai sa cazi foarte usor pe extrema opusa, sa nu te mai interseze nimic legat de tine, sa te ocupi doar de cei din jur. Eu am fost iubita de sot, si n-am sesizat sa ma fi inselat. Dar am ajuns sa fiu si femeia si barbatul in casnicie ca el sa-si traiasca copilaria neterminabila. Or in cuplu amandoi trebuie sa lucreze, altfel casnicia nu are mare viitor.
Deci nu vorbesc de loc de munca... e vorba de a se implica in familie.
Editat Mar 7 iun 2011 21:46
mița a scris:Eu am ales sa scot din mine valori. Eu am ales sa nu ma doboarele supararile si sa le transform in ceva constructiv. Nu el.
Si asta nu din mare desteptaciune, ci din faptul ca toleram foarte greu esecurile.
Probabil ca ar fi fost daca ar fi avut ocazia sa fie. Toti suntem profitori daca avem ocazia sa fim. Insa, cand ne mai trage cineva de maneca, ne revenim. :)
Si nu, nu a fost altruism. A fost un mod firesc si sanatos de a gandi. Zic eu.
Iar de ocupat de cei din jur, ma ocup. Uneori, chiar exagerat. Mai mai supar, declar greva, dar... sunt ai mei :)
Imi place cand primesc, normal e sa-mi placa si cand daruiesc.
Si eu am ales sa fac exact ce-mi placea, munceam astfel din pasiune. Profesional aveam tot ce mi-as fi dorit, apreciere, ne mergea bine, nu excelent dar ne ajungea... doar din cauza mea si asta deja nu era normal. Eu cresteam doi copii, unul mai mic cu 22 de ani si altul mai mare cu 8 ani decat mine. Mi s-a acrit. Am lasat totul balta, munca, clientela formata in ani de zile, si m-am mutat departe, cand a crescut copilul. Am divortat dupa 23 de ani. Acum ma simt intradevar implinita.
Daca el iti tot ofera, nu poti fi profitor la nesfarsit. Nu toti sunt. Exista si oameni care apreciaza si-ti ofera si ei la randul lor.
carly a scris:Eu am fost iubita de sot, si n-am sesizat sa ma fi inselat. Dar am ajuns sa fiu si femeia si barbatul in casnicie ca el sa-si traiasca copilaria neterminabila. Or in cuplu amandoi trebuie sa lucreze, altfel casnicia nu are mare viitor.
Deci nu vorbesc de loc de munca... e vorba de a se implica in familie.
Daca unul e prea autoritar si tot ce face partenerul e gesit, celalalt il lasa pe el(ea) sa faca asa cum considera ca-i bine sa nu mai beneficieze de critici.
Poate ti-a placut sa fi "seful" si te-ai trezit ca esti si "executantul".
Editat Mar 7 iun 2011 22:25
mița a scris:Asta e tot ce conteaza. :flowers:
Multumesc, da, intradevar asta este cel mai important.
Moftangiu a scris:Daca unul e prea autoritar si tot ce face partenerul e gesit, celalalt il lasa pe el(ea) sa faca asa cum considera ca-i bine sa nu mai beneficieze de critici.
Poate ti-a placut sa fi "seful" si te-ai trezit ca esti si "executantul".
Nu-i asa. Nu tin minte cum a fost la inceput, sincer. Stiu ca speram ani de zile sa se ridice in picioare dar lui ii convenea mult situatia si tare mult ma iubea. Ma lauda la tot pasul. Cert este ca nu de asta aveam nevoie. Mi-am dorit sa ma uit in sus la el. Dar nu facea fata.
Era lipsa mereu, eu ii dadeam libertate pt ca asa consider sa fie intr-o casnicie. Acolo a profitat el si mai mult era lipsa decat prezent. Prietenii, bautura, jocuri de noroc iar eu munceam pt 3 persoane. In perioadele cand incerca sa-si revina, maxim 4 luni cat n-a baut, era un barbat ideal. Puteam sa muncesc doar eu daca mie mi-a iesit, dar problema era ca mi-am pierdut total increderea in el. Increderea ca nu o ia de la capat, cum a facut-o de atatea ori.
Nu mai conteaza... am trecut de toate. Le-am lasat in trecut.
deci !?
la iertat sau nu ?
mița a scris:Cand m-am casatorit, aveam mai putin de 20 de ani. Dormeam cu mama. :)
Am trecut prin multe in viata de cuplu... unele de nepovestit. Am invatat multe, am iertat multe, am schimbat multe. Impasul financiar m-a ambitionat si m-a facut sa-mi creez propria stabilitate in acest domeniu. Supararea m-a facut sa-mi dezvolt partea toleranta, dezamagirea m-a facut sa-mi modelez orgoliul. iubirea, cu impliniri si dezamagiri, m-a facut sa inteleg ca nimic nu mi se cuvine si ca totul se castiga. Toate astea, m-au definit pe mine ca om, si m-au facut sa fiu ceea ce sunt acum.
Daca m-a inselat? Da, m-a si inselat. Dar am reusit sa gestionez si sa trec peste acest neajuns.
Iar in toate reusitele, nu a fost vorba de noroc, a fost vorba de munca,iubire, dorinta si de clasarea prioritatilor intr-un mod rational.
Daca m-as fi clasat mereu pe mine pe primul loc, si as fi uitat ca este si el om, ca si el are personalitate, orgoliu, teluri si propria scara de valori, casnicia mea nu ar fi rezistat.
Daca ma intrebi de ce il iubeam cand aveam 18 ani, nu stiu sa-ti raspund. Daca ma intrebi de ce il iubesc acum, stiu: Pe ceea ce a fost, pt ceea ce este, si pt ca, prin comportamentul lui, inconstient poate, nu m-a lasat sa raman doar... 'sotia lui X'.
Mita, iti admir filozofia de viata. E adevarat ca relatiile ne schimba. Dupa un timp suntem ceea ce suntem datorita celuilalt. In adancul sufletului ii multumesc pentru ce sunt acum... si poate tocmai din acest motiv imi este atat de greu sa inteleg ce s-a intamplat. Probabil ca toti avem caderile noastre la un moment dat...din acest motiv cred ca toti meritam o sansa.
As fi vrut sa stiu cum ai reusit sa gestionezi situatia in momentul in care ai fost inselata, cum ai trecut peste furie si dezamagire.
Carly, o situatie asemanatoare cu a ta am intalnit la parintii mei. El era infidel si gelos si mai ales tot timpul plecat, mama era cea care incerca sa-si salveze casnicia, inchidea ochii si le facea pe toate (apropos de compensare... nu exista! nimic nu compenseaza un sacrificiu de genul asta... doar speranta ca va deschide si celalalt ochii). In final s-au despartit...destul de tarziu. Sunt relatii care intr-adevar nu merita sanse. Nu e suficienta iubirea si speranta ca va fi bine, e nevoie de mai mult de atat...de eforturi din partea amandorura pentru a schimba ce trebuie schimbat si pentru a trece de toate neajunsurile, e nevoie de timp petrecut impreuna, de intelegere si din partea unuia si din partea celuilalt, de deschidere.
Eu am crezut mereu ca relatia mea e o relatie in care nu exista secrete... cum sa ma fi asteptat la asta? Nu cred si in a doua sansa pentru ca ar fi prea mult.
Mitica, e prematur sa spun acum daca l-am iertat. Chiar daca iertarea nu trebuie asociata cu alzheimer, se asociaza totusi cu detasarea.