Cum sa devii pozitiv?

Cum sa devii pozitiv?

Fereste-te de cei negativisti.

Vrei sa gandesti pozitiv si sa ai o alta atitudine ?

Nu cred ca se poate prin anumite activitati avand in vedere ca tu esti departe de mediul in care ai trait ani buni , cat si despre conditiile care difera...e greu "sa mergi ca racul" si poate ca pe viitor ar trebuii sa iti planifici ceva...un lucru pe care sa-l astepti cu nerabdare ceva ce te-ar face fericita si poate o sa privesti lucrurile altfel pana la eveniment. Inteleg starea pe care o ai se datoreaza faptului ca acolo nu o sa evoluezi niciodata si mai ales stiind ca lucrurile nu o sa revina la normal.E foarte greu sa te acomodezi sau nu o sa poti deloc oamenii devin dependenti de fel si fel de chestii .

Eveningstar a scris:

Nu stiu ce sa fac,pentru ca toate s-au amestecat in mine.N-am crezut ca voi avea problema acomodarii,dar viata m-a adus fix acolo.

N-am crezut ca va trebui s-aleg intre a fi cu persoana draga,cu care ne-am inteles pana acum in toate aspectele, si intre a fi cum am fost candva....Si ma gandesc care-ar fi sansele sa se mai schimbe ceva in viata de-acum si unde s-ar ajunge daca nu s-ar schimba....Si stiu ca nimeni nu-mi poate da vreun raspuns,nici chiar eu insumi...

Ai scris prea putin despre situatia ta, a voastra.

Nici nu trebuie mai mult, nu asta e important. Dar, chiar daca te inteleg intr-un fel, pe de alta parte sunt semne de intrebare si poveastea nu e destul de rotunda...

In caz ca tu ai facut promisiuni sotului inainte de casatorie ca-l urmezi "si in iad", trebuie sa incerci sa te adaptezi intradevar. Inseamna ca i-ai alimentat iluzii si el si-a cladit incredere in tine in acomodari la o viata noua, diferita. Faci tot ce poti si daca el nu-ti mai poate oferi nici un ajutor si nu-si schimba planurile initiale nici pt a ramane impreuna, mai devreme sau mai tarziu va veti desparti. Asta daca tu nu accepti o viata cu lipsuri permanente.

Daca ma insel, si doar dupa ce ati trait in oras o perioada, ti-a propus o mutare la tara si tu l-ai urmat increzatoare in puterea ta de a se adapta, situatia este mai delicata. In cazul asta si el ar trebui sa renunte la unele planuri, n-au iesit, nu este posibil impreuna dar oricum o cale de mijloc ar fi necesara, nu aceste masuri radicale: "sau eu aici, in satul asta, sau pleci singura". Tu ai facut pasul, ai incercat si mai ramane sa incerce si el sa faca sacrificii pt a trai cu tine in continuare.

Vezi si tu, care sunt variantele reale din cele doua mentionate mai sus si ti-am sugerat niste solutii. Sunt doar idei ce mi-au venit necunoscand in totalitate situatia. Mai comunica, nu-ti pastra frustrarile doar pt tine. Trebuie sa gasiti o cale impreuna, mai discuta cu el.

Iti doresc succes.

Kolosal,cam aia e,un fel de mers inapoi si mi-e greu sa ma obisnuiesc cu ideea.

Carly,da,am stat o perioada in oras,unde ne-am si cunoscut,ne-am si casatorit si avea si job acolo.Dupa o perioada a venit cu ideea de a merge la tara,pentru ca aici ii place mai mult si ca poate sa-si dezvolte activitatea.

N-am vrut sa merg din start cu premiza ca nu ma voi putea acomoda.In fond,nici nu credeam c-ar fi vreo problema.Dar,ajunsa aici,unde viata e cum e,suntem inconjurati doar de case parasite,astfel incat eu vad lumina in casele oamenilor,doar in departare,nu simt altceva decat ca-i capatul lumii.

Mai e si faptul ca sunt singura aici.In afara de el,nu mai am pe nimeni din familie.Parintii si fratii sunt in celalat capat de tara si daca de-acolo din oras ne puteam vizita la cateva zile,saptamani,aici nici asta nu e posibil.

Deci am lasat in urma tot.Casa,parinti,servici,prieteni,civilizatie etc.

Aici ca sa incep sa lucrez,ar trebui sa fac ceva diferit de ce faceam in oras,pentru ca era job de oras,deci iarasi ar trebui sa ma schimb radical.Sau sa invat ceva din nou,mai simplu,cu premiza de-ami gasi ceva in viitor in oraselul mic din 'indepartata' apropiere daca pot sa-i zic asa.

Sa vorbesc,imi zice si el sa vorbesc si sa nu tin in mine.Iar asta inseamna ca ar trebui sa auda lucruri care nu i-ar fi pe plac si care-l intristeaza.Sa vorbesc in familie nu vreau,pentru ca nu ar vrea sa sufere parintii mei,stiind ca nu mi-e bine.Iar prietene confidente n-am,pentru ca aici chiar de-avem ceva cunostinte,lumea e mai mult cu ale sale si inca nu pot sa zic ca am pe cineva cui sa-i deschid sufletul.

Buna! Si mama mea a fost nevoita in tinerete sa treaca de la viata la oras la cea de tara. Cand s-a intamplat asta avea deja 3 copii si preocuparea pt noi ii fura aproape tot timpul. Si in cazul ei schimbarea s-a produs cu mare dificultate, cu atat mai mult cu cat a trecut din mediul dobrogean romanesc la cel ardelean predominant unguresc casatorindu-se cu tata care e maghiar. Viata alaturi de socrii era un calvar, simtindu-se nevoita sa fuga, luandu-ne si pe noi, la parintii ei de cateva ori, pana ne-am mutat intr-un sat vecin cu cel al socrilor la vreo 8 km. A mai avut tentative de munca dar a renuntat pt a ne creste, tata fiind mai mult plecat. Cu timpul s-a acomodat iar acum, ajunsa la varsta de 48 de ani, ii face placere sa lucreze si in gradina, desi mai tanjeste dupa oras si de fiecare data cand mai vine pe la Cluj, unde ne-a inchiriat un apartament fiind studenti, sta zile la rand. Greutatea ei se amplifica prin faptul ca sta mai mult singura. Deci este posibila o trecere si in tinerete de la viata la oras la cea la tara. E nevoie de multa rabdare si putin efort. :) Tu ai mentionat ceva despre copii dar nu s-a inteles daca e vb despre cei ce urmeaza sa-i aveti sau ii aveti deja. Si ce activitate il leaga pe sotul tau de sat daca nu sunt indiscret?i

Da, la 48 de ani nu prea mai conteaza, si vad ca tot "mai tanjeste dupa oras".

N-am idee cum se poate rezolva problema la Eveningstar. Stiu cand eram tanara, cat m-a respins si pe mine viata la tara, oamenii prea simpli, deci o inteleg ca-i e greu.

Ar fi nevoie de intelegere si ajutor din partea sotului.

Parerea mea.

Eveningstar a scris:

Stiu ca pare ciudata intrebarea,pentru ca depinde de la individ la individ.Dar totusi, ce faceti voi ca sa vedeti lumea mai 'roz' sa zic asa? Ca poate ma inspirati si pe mine si ajung sa ma schimb si sa vad si eu lucrurile de la bine in sus.

Mai concret, am fost recent catalogata de sot drept pesimista si directionata sa vad totul prin prisma negativului.Bine,din punctul meu de vedere,eu as zice ca-s mai degraba realista,judecand lucrurile prin virsta care mi-a dat ceva experienta de viata.Dar,parerile difera si il deranjeaza pe el,un mega-optimist,pentru care totul e bine si frumos.

Deci in primul rand viata este atat de scurta incat nu stim daca maine vom mai fi in acelasi loc si cu aceleasi persoane dragi noua si realizam ca nu am trait clipe atat de frumoase incat sa putem spune ca am trait cu adevarat.

Pune-ti doua intrebari:

1. Cate momente din viata ta de pana in acest moment te-au facut sa te bucuri cu adevarat?

2. Crezi ca, cei apropiati tie s-au bucurat de prezenta ta?

Traim o singura viata pe aceasta lume, iar tu trebuie sa iesi in lume si sa te bucuri de ceea ce iti ofera. Ne nastem cu un numar limitat de neuroni si nu se merita sa-i irosim pe lucruri fara sens.

Suntem ca niste baterii care se incarca zilnic cu energie vie, fie ca este ea pozitiva sau negativa, sau ca un nor din acela pufos si mare care crestem enorm acoperind intreg cerul in cateva minute. Asa este si viata noastra crestem si ne dezvoltam dar niste momente negative care s-au petrecut in viata noastra, ne fac sa gandim negativ si sa alungam tot ce este pozitiv din jurul nostru si sa cadem intro prapastie fara sfarsit pana cand ne va distruge.

In viata nu va curge tot timpul lapte si miere dar trebuie sa ne gandim ca la fel cum dupa ploaie iese soarele asa si noi ne putem insenina viata.

Curajul să ne fie flacăra călăuzitoare!

Să nu ne fie frică de nimic şi să nu considerăm nimic ca imposibil!

Să nu urâm pe nimeni – ci numai să ne ferim de rătăcirile străine!

Să iubim pe toţi, dar să acordăm încrederea cu prudenţă şi înţelepciune!

Fiecare gând al nostru este o realitate, o forţă.

Fiecare gând reprezintă piatra pentru construcţia soartei noastre, fie în bine fie în rău.

Fii bogat cu duhul, cu imaginaţia şi conştiinţa, după ele va urma şi bogăţia materială. Omul care se vede mereu pe treapta de jos a scării va rămâne pentru totdeauna pe ea. Starea predominantă – apăsătoare sau învingătoare – formează din timp toate condiţiile fizice ale vieţii.

Nu pune niciodată graniţe posibilităţilor viitoare. Niciodată nu spune: “Mai departe nu pot merge. Întotdeauna voi fi mai jos decât cutare sau cutare om !”. Sau: “Corpul meu trebuie să se ruineze şi să piară, fiindcă în trecut, multe corpuri omeneşti s-au ruinat şi au pierit.”.

Nu gândi: “Capacităţile şi talentele mele sunt mediocre – eu voi trăi şi voi muri ca şi milioanele de oameni din jurul meu!”.

Fii tu insuti si gandeste-te pozitiv! Vei atrage numai energie pozitiva in acest sens!

Poti fi pozitiv doar daca iti place ce faci, si inima ta e in locul in care locuiesti si traiesti. Altfel e artificial. Asculta-ti inima si te va invata ce sa faci.

Traiasca U.K., baga-ne-am p...-n ce au educat planeta asta. Traiti in kilu' meu singuri si singure toate, ca sa nu mai aveti probleme de corason. Da-mi un cutit si o cremene si voi supravietui, tie daca-ti iau iPod-ul te-ai dus. WTF, niciodata nu exista cale de mijloc, e mereu ori asa, ori asa ? Taiasca Uniunea P... si sa [mictionam] pe steagul UK si pe London, pana se ineaca londonezii si nu mai emit aberatii care sa prosteasca natiunile.

On: cand nu esti dispus sa faci compromisuri, stai singur. Cat despre energii.. pai daca traiesti in mijlocul pustiului esti ca o baterie goala. Femeile sunt inerte energetic, nu isi pot produce propria energie, barbatii da (se apuca si construiesc chestii, sau cresc si ingrijesc animale). Daca tu, ca femeie, nu ai niciun fel de viata sociala, energia ta e pe zero. Barbatul tau nu are nevoie de o viata sociala prea vasta, pentru ca mai are si altceva de facut.

Energie primesti conversand cu ceilalti, dar, mai ales, certandu-te sau dezbatand cu ceilalti o problema in care sa iti impui punctul de vedere. Energia e oarecum echivalenta cu atentia, atentie care daca vine din partea unei singure persoane(a.k.a. sotul) nu este suficienta. Femeile nu pot trai izolate, ca se simt mizerabile si inutile. Probabil in preistorie femeile traiau precum leoaicele, in card, pe cand barbatii traiau cum aveau chef. Nu stiu, zic si io.

Ce incerc sa spun este ca tu te simti ca la puscarie acolo, iar barbata-tu nu are ce sa faca in privinta asta, asa ca solutia pentru tine e sa iti iei o motocicleta si da dai fuga in oras la socializare(forumaritul este un substitut destul de palid al socializarii live). Evident ca facand asta, mai devreme sau mai tarziu vei da si peste Mr. Congeniality, cu cardul de prieteni pusi pe sotii dupa el si atunci bye-bye sot care sta la tara ca sa isi mareasca afacerea.

Duamne, ce doare realitatea astaaaa !!

Scorpionul_Rosu a scris:

Traiasca U.K., baga-ne-am p...-n ce au educat planeta asta. Traiti in kilu' meu singuri si singure toate, ca sa nu mai aveti probleme de corason. Da-mi un cutit si o cremene si voi supravietui, tie daca-ti iau iPod-ul te-ai dus. WTF, niciodata nu exista cale de mijloc, e mereu ori asa, ori asa ?

Ai foarte mare dreptate unii se concentreaza pe supravietuire altii pe prostii.....totusi daca ar fi stat la cort si trebuia sa filtreze apa din garla ca sa o faca potabila probabil ca acum ar fi gandit mai pozitiv....totusi de ce oamenii se sacrifica unii pentru altii ? din interes?