nightwish a scris:
[...].. n-ar trebui sa ne depasim limitarile? :) (intreb si eu)
[...] Ma refer la abilitatea noastra de a fi oameni si de a arata asta. Sa dam dovada de compasiune, intelegere, toleranta etc...
Compasiunea, toleranta si alte astfel de atitudini sunt infinite in ele insele: ca intensitate a trairii lor, ca putere si ambitie de incredere in ele, ca perseverenta, ca aspiratie catre paroximsul lor; dar sunt si ele limite.
Tot asa se gasesc si aroganta, asprimea, nerabdarea. De fapt, orice stare de spirit, vicioasa sau nu, este o limita.
Dincolo de compasiune1 exista aroganta, in timp ce, in afara tolerantei exista asprime.
Daca ii spui unui om rabdator sa-si depaseasca limitele, asta inseamna sa devina nerabdator (vezi, prin analogie, nota de subsol). Valabil si invers.
Un om nu poate fi rabdator, in exact acelasi timp in care este nerabdator. Si nici invers. Atunci, a fi la mijloc nu este posibil.
Altceva este cand azi esti rabdator, maine nerabdator (indiferent ca sunt sau nu aceleasi circumstante). Dar aceasta schimbare de atitudine este o dovada ca, in fond, este un om nerabdator. Ceea ce este si adevarat.
___________
1Dincolo de compasiune, daca vrem sa avem o compasiune mai intensa sau in care omul crede mai cu putere, atunci tot compasiune este si tot in limita compasiunii ne regasim. Fapt care arata ca dincolo de compasiune poate fi admis doar ceea ce nu este compasiune. In exemplul dat in text, aroganta (aroganta este o cale de a arata cruzime).