Spasmofilie

incearca sa-ti vizualizezi calitatile.atat cele sufletesti cat si cele fizice.incearca sa-ti iubesti calitatile mai mult decat defectele.fii ingaduitoare cu tine insati si nu mai trai pentru altii ci pentru tine.nu conteaza parerea altora despre tine.conteaza cum te simti tu in pielea ta.daca te vei iubi tu pe tine,atunci vei radia iubire si frumusete in afara si vei atrage exact acele persoane si situatii de care ai tu nevoie.fii increzatoare.incearca sa faci ce ti-am spus,ca de pierdut nu ai ce pierde.mult succes!

raspunsul anterior este pentru xylia.!!!!!!

pasarea phoenix a scris:

incearca sa-ti vizualizezi calitatile.atat cele sufletesti cat si cele fizice.incearca sa-ti iubesti calitatile mai mult decat defectele.fii ingaduitoare cu tine insati si nu mai trai pentru altii ci pentru tine.nu conteaza parerea altora despre tine.conteaza cum te simti tu in pielea ta.daca te vei iubi tu pe tine,atunci vei radia iubire si frumusete in afara si vei atrage exact acele persoane si situatii de care ai tu nevoie.fii increzatoare.incearca sa faci ce ti-am spus,ca de pierdut nu ai ce pierde.mult succes! :flowers:

raspunsul anterior este pentru xylia.!!!!!!

nu e asa usor. ca sa fac o comparatie fortata nu ai cum sa te simti bine daca tu esti in lagarul de concentrare. intai iesi de acolo si dupa aia rezolvi problemele una cate una. un pas mic duce la o calatorie lunga nu?

gabone77 a scris:

nu e asa usor. ca sa fac o comparatie fortata nu ai cum sa te simti bine daca tu esti in lagarul de concentrare. intai iesi de acolo si dupa aia rezolvi problemele una cate una. un pas mic duce la o calatorie lunga nu?

si eu am fost in "lagarul de concentrare"10ani si stiu ca nu e usor,dar aceasta punere in balanta a calitatilor si defectelor mele m-a ajutat sa fac pasi inainte.am inceput sa ma iubesc si sa ma accept asa cum sunt.inainte ma uram pentru ca eram slaba de inger si picam prada atacurilor de panica.cum am schimbat viziunea asupra persoanei mele,atacurile s-au rarit si nu mai erau asa intense.e o munca titanica si de durata dar trebuie netinuta speranta pentru ca se poate reusi.ai dreptate cu pasi mici dar siguri ajungi departe. :flowers:

pasarea phoenix a scris:

incearca sa-ti vizualizezi calitatile.atat cele sufletesti cat si cele fizice.incearca sa-ti iubesti calitatile mai mult decat defectele.fii ingaduitoare cu tine insati si nu mai trai pentru altii ci pentru tine.nu conteaza parerea altora despre tine.conteaza cum te simti tu in pielea ta.daca te vei iubi tu pe tine,atunci vei radia iubire si frumusete in afara si vei atrage exact acele persoane si situatii de care ai tu nevoie.fii increzatoare.incearca sa faci ce ti-am spus,ca de pierdut nu ai ce pierde.mult succes! :)

raspunsul anterior este pentru xylia.!!!!!!

Problema mea este ca nu simt nimic cand ma uit in jur, sunt lemn, nu mai vad nimic frumos, nu ma mai bucura o floare sau cand am o reusita nu sunt in stare sa ma simt intr-adevar bine, sa fiu mandra de mine ca am reusit! Stima mea de sine e 75% distrusa, am momente cand ma consider urata si foarte proasta...motiv pentru care mi-e si frica sa ies din casa uneori. De nervi, mananc foarte mult si apoi vomit (sentimentul de vinovatie pe care toti bulimicii il incearca) sau fac exercitii fizice. Ma enerveaza la culme ca nu pot fi linistita nicicum, sunt non-stop in alerta si gata de a interpreta orice aluzie legata de aspectul meu fizic sau coeficientul de inteligenta. Ma uit in oglinda si imi vine s-o sparg, am ajuns insuportabila pentru familie...

Partea a doua e ca am prieteni care tin mult la mine, dar problema mea este ca mi-este efectiv RUSINE sa recunosc in fata lor ca sunt o masina de ingurgitat/vomat. Ei ma considera o persoana puternica, vesela, gata sa fie alaturi de ei cand au nevoie si probabil ca ar rade de mine daca le-as spune ca ma vad urata! (dau impresia ca sunt o persoana sigura de sine)

Asta sunt eu in zilele mele proaste. Partea nasoala e ca zilele astea proaste au ajuns sa fie cam 90% din viata mea. Datorita complexelor am ajuns sa am o dependenta foarte proasta de care acum nu pot scapa nicicum, pentru ca starea mea e mereu lamentabila si altfel nu am cum sa ma "pun pe picioare" si sa ies in lume.

Xylia a scris:

Problema mea este ca nu simt nimic cand ma uit in jur, sunt lemn, nu mai vad nimic frumos, nu ma mai bucura o floare sau cand am o reusita nu sunt in stare sa ma simt intr-adevar bine, sa fiu mandra de mine ca am reusit! Stima mea de sine e 75% distrusa, am momente cand ma consider urata si foarte proasta...motiv pentru care mi-e si frica sa ies din casa uneori. De nervi, mananc foarte mult si apoi vomit (sentimentul de vinovatie pe care toti bulimicii il incearca) sau fac exercitii fizice. Ma enerveaza la culme ca nu pot fi linistita nicicum, sunt non-stop in alerta si gata de a interpreta orice aluzie legata de aspectul meu fizic sau coeficientul de inteligenta. Ma uit in oglinda si imi vine s-o sparg, am ajuns insuportabila pentru familie...

Partea a doua e ca am prieteni care tin mult la mine, dar problema mea este ca mi-este efectiv RUSINE sa recunosc in fata lor ca sunt o masina de ingurgitat/vomat. Ei ma considera o persoana puternica, vesela, gata sa fie alaturi de ei cand au nevoie si probabil ca ar rade de mine daca le-as spune ca ma vad urata! (dau impresia ca sunt o persoana sigura de sine)

Asta sunt eu in zilele mele proaste. Partea nasoala e ca zilele astea proaste au ajuns sa fie cam 90% din viata mea. Datorita complexelor am ajuns sa am o dependenta foarte proasta de care acum nu pot scapa nicicum, pentru ca starea mea e mereu lamentabila si altfel nu am cum sa ma "pun pe picioare" si sa ies in lume.

Stii primul pas spre rezolvarea bulimiei ...e sa recunosti. Tu ai tulburari de alimentatie,si pentru a-ti zice asta nu e nevoie sa fii specialist. Le-am avut le mai am cateodata. Cand sunt foarte nervoasa imi dispare apetitul de mancare ...cand sunt in tensiune si agitata as manca non-stop.Dar incer sa mentin un echilibru chiar daca eu nu am pofta de mancare manac de 3 ori pe zii,iar cand as manca non-stop ma limitez tot de 3 ori pe ii si mai iau 2 gustari.Dar manac echilibrat imi impun asta.Nu manac pana nu mai pot. Faceam eu asta ca mancam prea mult si dupa ma duceam la baie sa dau afara. Dar am vazut ca facand asta nu imi rezolv sub nici o forma problemele. Doar incercand sa respect anumite reguli si sa o iau treptata imi pot reveni.Chiar daca depresia mea a fost acum 2 ani..si a tinut...multe luni.. si acum sunt sanse mari sa fac o recadere daca nu as pastra acest echilibru care mi-l impun.Si nu e vb numai in mancare(la mine de acolo a inceput ca aveam excese...adica ori mancam pana dadeam afara ori deloc) dar am inceput asa sa fac si cu viata mea..orice lucru il faceam, cadeam in extreme.Acum mi-am impus sa mentin un echilibru care cat de cat ajuta chiar si in cele mai proaste momente :)

Xylia a scris:

La naiba! Acum văd ce ai scris aici şi mă crucesc de festele pe care le poate juca mintea, de piedicile pe care ni le pune

Asa este, ii lipseste ceva si din cauza asta mananca, dar nu mancarea ii lipseste ci probabil afectiunea. Pe urma regreta ca a mancat si da afara cu senzatia suprema ca are un control total asupra corpului, a intregului rau pe care l-a facut. Doar ca nu ea are controlul ci obiceiul nenorocit din mintea ei.

Pana nu gaseste in subconstient "hrana" ce-i lipseste - nu se poate trata cu succes. Din cauza asta se impune o discutie/tratament cu un psihoterapeut. Nu stiu cat de buni sunt in Romania...asta e partea a doua.

Sanatate multa! :)

american :) a scris:

Asa este, ii lipseste ceva si din cauza asta mananca, dar nu mancarea ii lipseste ci probabil afectiunea. Pe urma regreta ca a mancat si da afara cu senzatia suprema ca are un control total asupra corpului, a intregului rau pe care l-a facut. Doar ca nu ea are controlul ci obiceiul nenorocit din mintea ei.

Pana nu gaseste in subconstient "hrana" ce-i lipseste - nu se poate trata cu succes. Din cauza asta se impune o discutie/tratament cu un psihoterapeut. Nu stiu cat de buni sunt in Romania...asta e partea a doua.

Sanatate multa! :)

Daca vomita ce a mancat, inseamna ca mai spera sa aibe parte de ceva... Care e "obiectul" si care e "hrana"?

Diesel_Weasel a scris:

Daca vomita ce a mancat, inseamna ca mai spera sa aibe parte de ceva... Care e "obiectul" si care e "hrana"?

Ce anume sa spere? Eu m-am ratacit printre cuvintele tale daca ai putea fi mai explicit te rog :)

Buna !sunt noua pe acest forum si sper sa pot sta de vorba cu oameni care inteleg starile cauzate de spasmofilie si atacuri de panica.Ma lupt cu asa ceva de 13 ani si pana acum nu am contactat nici un medic psiholog sau psihiatru.Lipsa banilor,dar si convingerile mele despre dependenta pastilelor m-au facut sa nu apelez la asa ceva.Dealungul timpului am trecut prin stari din cele mai diverse :palpitatii,amorteli,ameteli,fiori pe spate,stari de agitatie ,de plans,de enervare, si am ajuns la situatii in care mi-e foarte greu sa raman singura acasa, sa merg pe strada sau intr-un magazin de teama sa nu lesin.Am emotii si cand stau de vorba cu cineva, ma rosesc la fata si nu stiu cum sa inchei conversatia mai repede.Am stat internata cand eram mai mica, am facut injectii cu calciu, am luat pastile si iau incontinuare, dar cred ca si corpul s-a obisnuit cu ele si nu isi mai fac efectul.Pe unde am fost medicii mi-au pus cam acelasi diagnostic:spasmofilie,tetanie ,lipsa de calciu.Cei din familie ma sustin,dar numai cel care a trecut sau trece prin asa ceva te poate intelege cu adevarat.Cred ca am nevoie de un sprijin moral mai mult si de aceea am intrat pe acest forum.