zensunnit a scris:Bunaradu ma numesc si anul acesta(2008),prin iulie,am avut prima intalnire cu acest site.atunci eram praf si pulbere,disperat,pierdut,simtind ca nimeni nu ma poate ajuta.ajungand aici mi am jurat ca atunci cand voi depasi starea aceea ma voi intoarce si voi incerca sa ajut,atat cat sunt/pot pe cei care au pb asemanatoare.
am trecut printr o perioada cu atacuri de panica violente,s a ajuns pana la a fi luat cu salvarea de doua ori,am fost internat la neuro,am...am...trecut prin multe:)
initial NU am putut accepta ca este vb despre atacuri de panica si asta a ingreunat totul..dar cum era sa accept cand mereu am fost un tip echilibrat,puternic,un "stalp" pt cei din jur(si ,va rog,nu interpretati gresit spusele mele:nu e pic de orgoliu in ceea ce scriu,vreau doar sa fiu inteles:) )
cand vocile din jurul meu s au indesit in a spune ca e vb de atac de panica,am gandit o strategie.simpla si eficace.
mi am facut toate analizele posibile si imposibile,de la rmn pana la a mi verifica tiroida si banalele analize de sange.si nu m am limitat doar la un singur spital,pt a mi lamuri CLAR ca sunt sanatos.si eram...mai putin capsorul meu,care fabrica singur niste stari infioratoare.
intre timp am citit/inteles multe despre aceasta "boala",acest "dezechilibru" care tinde sa devina o boala moderna.asa cum f bine remarca o doamna pe acest forum,nu exista o solutie unicat,fiecare trebuie sa gaseasca un drum al sau,cu ajutor sau fara.puteti sa va rugati la dumnezeu,puteti invoca spiritul universului,puteti crede in voi,puteti sa va autosugestionati,etc....cert este ca medicamentul consta in a va convinge PROPRIA CONSTIINTA,propriul eu,ca sunteti pe drumul cel bun
...sa continui cu povestea mea,ca sa fiu bine,dar bine de tot,inteles:dupa ce toate analizele au iesit surprinzator de bune,am acceptat ca sunt atacuri de panica..si m am internat la neuro,in brasov.imediat s a asternut o stare de liniste....eram din nou eu,aproape de mine,linistit,increzator ca totul va fi ok..si a fost,pana la urma.dar a trebuit sa invat cu pasi mici,de copil,sa ies cate o ora,doua,cinci,zece,o zi ,doua cinci,...etc,din spital....sa mi invat sufletul ca nu pateste nimic dincolo de incinta spitalului.intre timp devenisem si "dadaca" celor din sala mea,pt ca prea multi doctori de acolo nu avea niciun interes in a i ajuta pe cei chinuiti,iar eu sa stau si sa rabd vazand suferinta,nu prea pot.va spun asta pt a intelege ca f repede m am reechilibrat si am reusit sa gasesc energie si pt cei din jur
iesit din spital,f increzator(m au ajutat si niste scrieri de ale lui osho,despre curaj,asumare,maturitate,etc),am vrut sa plonjez imediat pe internet si sa i salut zambind pe cei care sufera de aceeasi "boala",dorind sa alin cu povestea mea optimista.dar n a fost sa fie...am intrat curand in ritmul uzual al vietii mele si totul s a topit,ajungand iar sa ma lupt cu propriile mi frici(sa fim bine intelesi:cu asta luptam.cu propriile frici,propriile constructii,propriile temeri care nu au fost lamurite la timpul lor si acum dau naval,gasind bresa creata :) )
de data asta n a mai reusit nici macar un singur atac de panica sa se declanseze...dar elementele predecesoare m au obosit...pana acolo incat am luat o de la cap,mobilizandu ma,citind,crescand iar,pas cu pas,pana in ziua de azi cand am deja f mult timp in spate fara probleme:somn regulat ,de prunc,liniste si calm in interior.plus o doza de incredere si senin pe care vreau sa o impartasesc:)
nu sunt medic,nu sunt psiholog,dar am citit mult in tineretile mele (acum am doar 33 de ani,dar imi place sa glumesc pe seama tineretii :P )si am avut astfel multe instrumente la indemana,dar am inteles,cu timpul,intalnind fel de fel de cazuri asemanatoare,ca determinanta este capacitatea de asumare a individului,de acceptare a faptului ca sunt PROPRIILE frici.nimic altceva.
la un moment dat ajunsesem chiar sa discut cu propriul meu creier,dandu i de inteles ca nu ma mai poate pacali,STIU ca eu insumi fabric acele stari
ce sa zic,poate ati observat ca am evitat sa dau detalii efective despre starile mele,dar mi am adus aminte ca la acel prim contact cu siteul n am reusit sa citesc mai mult de un post,doua,pt ca automat se declansau atacurile,eu traind intens suferinta intalnita,regasindu ma in ea...si nu vreau sa produc aceleasi stari celor care se lupta cu ele...dar va las adresa mea de email,cu draga inima pot fi un ascultator si poate sa gasesc alaturi de voi macar o bruma de "mai bine",care sa va ajute
ah si sa nu uit...nu va jenati,este absurd:ganditi va ca AM TRAIT acel iad,stiu despre ce e vb,deci stiu cata nevoie de ajutor este...ce mult inseamna o mana intinsa,un zambet increzator/incurajator...ba chiar ma gandeam la un moment dat daca nu putem sa organizam grupuri,pe zone geografice,sa ne intalnim,sa incercam frumosul impreuna :P
ce ziceti?
Spasmofilie
Început de Nestiutorul, Vin 27 ian 2006 · 1.008 răspunsuri · 403.595 vizualizări
erena a scris:pai cam asta e perioada mai grea primele doua trei saptamani dupa te vei obisnuii,oricum nu ele te tin in viata,nu tu te tii ...eu una mai iau pastile dar sper ca de luna viitoare gata,am zis sa nu fac experimente atat timp cat sunt in sesiune,insa dupa imi permit...si voi fii foarte fericita sa le las
ce medicamente iei?si de cand?eu odata eram asa dependent de ele ca nici nu puteam sa ma ridic din pat,eram in sevraj.acum e mai bine sper sa pot sa ies normal pe strada si fara ele.
alb_visiniu a scris:ce medicamente iei?si de cand?eu odata eram asa dependent de ele ca nici nu puteam sa ma ridic din pat,eram in sevraj.acum e mai bine sper sa pot sa ies normal pe strada si fara ele.
A la mine nu e problema de multe ori am ramas fara medicamente ca imi era lene sa merg la doctor,Efectin e antidepresivul si depakine chrono 300,astea le iau de vreo 4 luni,dar inainte am luat seroxat si depakine ,insa nu ma impacam cu seroxatul si le-am schimbat.Seroxat am luat vreo 8 luni.
O sa poti iesi stai linistit chiar nu mori daca nu iei medicamente ,cu atat mai bine ca organismul se va curata,eu nici nu am vrut sa iau dar na a fost caz de forta majora.
Un Om a scris:De ce vrei sa le lasi ?
pentru ca gandul ca sunt dependenta de ceva nu imi place.Vreau sa nu mai stau stresata ca am ore de medicamete.Ma streseaza gandul asta.Imi place sa nu depind de ceva anume si plus ca medicamente sunt pentru ca am fost un caz de forta majora insa acum daca ma simt mai bine vreau sa o fac cu propriile mele puteri fara sa fiu ajutata de acele pastile care oricum nu trateaza cauza ci numai efectul....ma ajuta pe moment dar eu am nevoie pentru a fi toata viata in forma de acum incolo
imi place cum gandesti,felicitari! si ms de incurajari.doar seroxat am luat din medicamentele pe care le.ai enumerat.
erena a scris:mersi mult..nu ai de ce...dar tot multumesc...oricum tu ce mai faci cum te mai simti?
buna girl dream,sunt pasarea phoenix si scriu pt a doua oara pe acest forum.si eu am trecut prin multe stari,multi ani de zile,dar acum m-am vindecat.medicamente nu am luat niciodata si nici nu am fost la psiholog.daca vrei iti voi povesti pe scurt cum am reusit.am citit dialogul tau cu alb visiniu si imi place cum gandesti.te felicit si te asigur de toata intelegerea mea.doar cel care a trecut prin asa ceva ii poate intelege cu adevarat pe cei cu atacuri de panica.te salut si-ti doresc o dupa masa luminoasa si linistita!
radule te salut.sunt pasarea phoenix.idee ta cu organizarea de intruniri pe aceasta tema este senzationala.cei prezenti s-ar simti ca intr-o mare familie.ar putea participa si cei afectati de aceste probleme cat si cei vindecati.eu m-am vindecat fara medicamente si fara psiholog,doar cu vointa,curaj si incredere in sanatatea mea fizica excelenta.am constientizat ca tot ce se intamla e iluzie si ca eu am putere asupra ei,nu ea asupra mea.lumina si iubire!!!
poti sa scrii si aici ca nu se supara nimeni.
alb_visiniu a scris:imi place cum gandesti,felicitari! si ms de incurajari.doar seroxat am luat din medicamentele pe care le.ai enumerat.
Mda eu nu m-am impacat prea bine cu el....de fapt in principiu nu ma impac eu cu ele,abia astept sa termin cu ele.Si voi fi cea mai fericita,caci atacuri de panica nu am mai avut de multe luni,am invata sa le controlez,da nu pot zice ca am avut stari de agitatie,dar asta a fost in perioade mari de stres acum cand sunt in sesiune si am si multe restante de care trebuie sa scap urgent pentru a putea pleca sa imi fac stagiatura in Franta.In principiu la mine e o miza mare si starile sunt normale in asemenea conditii de stres.
pasarea phoenix a scris:buna girl dream,sunt pasarea phoenix si scriu pt a doua oara pe acest forum.si eu am trecut prin multe stari,multi ani de zile,dar acum m-am vindecat.medicamente nu am luat niciodata si nici nu am fost la psiholog.daca vrei iti voi povesti pe scurt cum am reusit.am citit dialogul tau cu alb visiniu si imi place cum gandesti.te felicit si te asigur de toata intelegerea mea.doar cel care a trecut prin asa ceva ii poate intelege cu adevarat pe cei cu atacuri de panica.te salut si-ti doresc o dupa masa luminoasa si linistita!
Crezi ca singur ai reusit sa intelegi de unde au provenit atacurile? Sincer e nevoie de multa filosofie pentru chestia asta,adica trebuie sa cauti mult in trecutul tau sa vezi ca acolo e buba sa o rezolvi si apoi sa iti reconstruiesti modul de gandire.Oricum eu iti zic multa bafta si fericire daca te-ai vindecat.
girl dream a scris:Sincer e nevoie de multa filosofie pentru chestia asta,adica trebuie sa cauti mult in trecutul tau sa vezi ca acolo e buba sa o rezolvi si apoi sa iti reconstruiesti modul de gandire.Oricum eu iti zic multa bafta si fericire daca te-ai vindecat.
Si nesincer cum e?!
Aha , filozofie....da, pai cu filozofia in terapie, mori cu Altzheimer si depresiv. Nu-l vazusi pe Cioran?! Si el tot cu filozofia isi tinea carma gandirii.
girl dream a scris::aranjare:Si voi fi cea mai fericita,caci atacuri de panica nu am mai avut de multe luni,am invata sa le controlez,da nu pot zice ca am avut stari de agitatie,dar asta a fost in perioade mari de stres acum cand sunt in sesiune si am si multe restante de care trebuie sa scap urgent pentru a putea pleca sa imi fac stagiatura in Franta.In principiu la mine e o miza mare si starile sunt normale in asemenea conditii de stres.
Atunci de ce le mai iei daca nu ai mai avut de luni de zile? Nu e o stare normal, sunt alte milioane de studenti in situatia ta care nu au asa ceva. Care e miza la tine, o diploma de facultate obtinuta cu pretul pierderii mintii? Poate suna dur ce zic dar sa stii ca lucrurile vazute din afara par si sunt altfel. Adica banuiesc ca asta e msajul parental referitor la succesul in viata. Pe de alta parte daca ai restante mai bine decat sa tragi de tine sa ajungi nu stiu unde mai bine ai aerisi nitel capul si sa uiti de astea o vreme.