Spasmofilie

iosafat a scris:

Alcantara, am vorbit la modul general. Nu am dorit sa descopar care minciuna ta de sine.

Ca sa o descoperi ai nevoie de un psihoterapeut in particular, nu pe forum. Toti cei nevrozati in familie evident ca au un scenariu de viata incorect care include ceva minciuni de sine.

Glumesti? ...sper. Sa-mi fac psihoterapie,sa-mi descopar minciuna de sine pe un forum?! Am lasat impresia ca as avea intentia sau nevoie de asta?

O fi vina tehnologiei care in ciuda facilitatilor pe care le ofera nu reuseste sa transmita toate elementele(ma refer la mimica,limbajul non-verbal ),o fi vina mea ca nu am timp si nici intentia sa-mi fac biografia aici ,o fi din cauza ca poate nu am un vocabular destul de bine dezvoltat care sa sintetizeze in suficient de putine cuvinte ceea ce as fi vrut sa transmit celor ce sufera de atacuri de panica/spasmofile.

Remediez acum.

Intentia mea a fost sa comunic un pic de curaj celor ce sufera de atacuri de anxietate /spasmofilie.

Cred ca le e de folos sa stie ca se poate iesi din acele stari ,ca sunt persoane care au iesit din acele stari si ca nu e totul un tunel fara iesire .

Cam atat.

In acesta perioada este modern a diagnostica nevrozele sau isteriile ca si spasmofilii. Pacientilor le suna mai frumos ideea de lipsa de calciu, decat isterie sau nevroza. De aceea ele nu se vindeca cu administrare de calciu sau magneziu, pentru ca aceste lucruri sunt frectii la piciorul de lemn. Descoperirea cauzei reale, si indepartarea ei este singura solutie. Iar asta se face prin psihoterapie. Nu degeaba cu "spasmofiliile" sunt diagnosticate mai ales femeile. Cati barbati cu acest diagnostic ati intalnit? Mai deloc, si asta nu pentru ca ei nu ar avea calciu sau magneziu de pierdut din organism, ci pentru ca ei mai rar decompenseaza in nevroze sau isterii.

Ei decompenseaza in alcoolism (barbatii in procent mai mare decat femeile au toleranta la frustrare mai mica), tulburari de comportament, agresivitate. Pe femeie o ajuta mult si relatia cu copilul.

Intr-o relatie nevrotica (mincinoasa) barbatii ori devin alcoolici, ori agresori (asta in cazul in care raman in relatie si nu divorteaza femeia de ei).

La inceputul relatiei, atat victima cat si agresorul sunt nevrotici.

Pe parcurs, agresorul se mentine in nevroza, iar victima avanseaza in directia nevroza->depresie->psihoza.

Daca are structura destul de rezistenta victima se opreste la depresie insa face tulburari psihosomatice (spasmofilie, alergii, hipertensiune, psoriazis, acnee, crize de poliartrita reumatoida care nu are cauze infectioase, adica se pot declansa o serie de boli autoimune functie de ce gena e slaba).

Interesant e ca atunci cand agresorul nu mai are pe cine agresa inainteaza si el pe directia nevroza->depresie->psihoza.

Anya2007 a scris:

In acesta perioada este modern a diagnostica nevrozele sau isteriile ca si spasmofilii. Pacientilor le suna mai frumos ideea de lipsa de calciu, decat isterie sau nevroza. De aceea ele nu se vindeca cu administrare de calciu sau magneziu, pentru ca aceste lucruri sunt frectii la piciorul de lemn. Descoperirea cauzei reale, si indepartarea ei este singura solutie. Iar asta se face prin psihoterapie. Nu degeaba cu "spasmofiliile" sunt diagnosticate mai ales femeile. Cati barbati cu acest diagnostic ati intalnit? Mai deloc, si asta nu pentru ca ei nu ar avea calciu sau magneziu de pierdut din organism, ci pentru ca ei mai rar decompenseaza in nevroze sau isterii.

Sunt aproape sigur ca o "cadere de calciu" este o conversie isterica. Acum "isterie" nu mai suna bine deloc. Ce se pierde esential din vedere botezand o conversie isterica cu numele "cadere de calciu" este componenta psihosexuala a simptomului. Si astfel etiologia e falsificata. Freud n-a murit!

elandi a scris:

Sunt aproape sigur ca o "cadere de calciu" este o conversie isterica. Acum "isterie" nu mai suna bine deloc. Ce se pierde esential din vedere botezand o conversie isterica cu numele "cadere de calciu" este componenta psihosexuala a simptomului. Si astfel etiologia e falsificata. Freud n-a murit!

Pe nevrotic il intereseaza in primul rand simptomul (cadere de calciu, migrena, insomnie, etc) si aproape deloc cauza psihologica.

Oricate postari despre cauzalitate s-ar face, revin mereu in prim plan postarile de genul: "nu pot sa ies din casa" "nu pot sa dorm", "nu mai pot de frica", "ce ma fac, sunt disperat(a), ma bate sotul" etc.

Cauzalitatea nu intereseaza pe nevrotic, doar consecintele. Exact ca in codul penal.

iosafat a scris:

Pe nevrotic il intereseaza in primul rand simptomul (cadere de calciu, migrena, insomnie, etc) si aproape deloc cauza psihologica.

Oricate postari despre cauzalitate s-ar face, revin mereu in prim plan postarile de genul: "nu pot sa ies din casa" "nu pot sa dorm", "nu mai pot de frica", "ce ma fac, sunt disperat(a), ma bate sotul" etc.

Cauzalitatea nu intereseaza pe nevrotic, doar consecintele. Exact ca in codul penal.

ai mare dreptate. insa e cam complicat pentru cineva cu simptome fizice foarte puternice sa mai creada ca de fapt fizic e ok, doar creierul ii joaca niste feste. depinde mult de educatie si autoeducatie. societatea in care traim ne canalizeaza mereu pe partea rationala. insa, cu putina autoeducatie, poti invata ca exista lucruri chiar mai importante decat aceasta rationalitate. Dar...totul e o alegere.

iosafat a scris:

Pe nevrotic il intereseaza in primul rand simptomul (cadere de calciu, migrena, insomnie, etc) si aproape deloc cauza psihologica.

Oricate postari despre cauzalitate s-ar face, revin mereu in prim plan postarile de genul: "nu pot sa ies din casa" "nu pot sa dorm", "nu mai pot de frica", "ce ma fac, sunt disperat(a), ma bate sotul" etc.

Cauzalitatea nu intereseaza pe nevrotic, doar consecintele. Exact ca in codul penal.

Nu putem sa generalizam ca toti anxios/depresivii se cantoneaza si se complac exclusiv in sfera efectelor, neuro-vegetative indeosebi. O mare parte dintre ei sunt constienti, mai mult sau mai putin, si de cauza/cauzele declansatoare ale sindromului in cauza. Importanta este identificarea corecta a acestora, fie prin autoanaliza cat de cat obiectiva, fie prin apelarea la un psihoterapeut competent. Evident, un rol aparte il are si medicatia adecvata care regleaza chimia creierului, a neurotransmitatorilor indeosebi (serotonina, noradrenalina, dopamina, alti hormoni, etc.). Depistarea cauzei/cauzelor reprezinta un pas important, respectiv castigarea unei lupte extrem de importante, insa nu a 'razboiului'. Acesta poate fi castigat, insa trebuie multa vointa, rabdare, persuasiune, gandire pozitiva si mai ales CREDINTA. Fiind jurist de meserie(licenta am luat-o in 1976 la Universitatea Bucuresti pe tema raportului cauzal in dreptul penal) apreciez extrapolarea. In realitatea insa, cu toate similitudinile posibile, in lupta cu sindromul anxios-depresiv problemele au alta turnura si conotatii diferite. In fond, chestiunea tine de cauzalitatea filozofica hegeliana, perfect aplicabila si in cazul sindromului anxios-depresiv. Ca unul care care este in cunostinta de cauza cu privire la efectele resimtite pe propria piele, adeseori devastatoare si insuportabile ale acestei 'boli de suflet', am convingerea ca un luptator veritabil va invinge aceasta nevroza acutizata. La urma urmei 'exista bolnavi, nu boli !', deci chestiunea tine de fiecare individ in parte, de structura psiho-somatica a fiecaruia, de vointa si motivatie, deci vindecarea definitiva poate dura mai mult sau mai putin. Important este sa retinem ca anxietatea/depresia este nu numai tratabila ci si completamente vindecabila. Numai de bine la toti !

tavi_ar a scris:

Nu putem sa generalizam ca toti anxios/depresivii se cantoneaza si se complac exclusiv in sfera efectelor, neuro-vegetative indeosebi. O mare parte dintre ei sunt constienti, mai mult sau mai putin, si de cauza/cauzele declansatoare ale sindromului in cauza. Importanta este identificarea corecta a acestora, fie prin autoanaliza cat de cat obiectiva, fie prin apelarea la un psihoterapeut competent. Evident, un rol aparte il are si medicatia adecvata care regleaza chimia creierului, a neurotransmitatorilor indeosebi (serotonina, noradrenalina, dopamina, alti hormoni, etc.). Depistarea cauzei/cauzelor reprezinta un pas important, respectiv castigarea unei lupte extrem de importante, insa nu a 'razboiului'. Acesta poate fi castigat, insa trebuie multa vointa, rabdare, persuasiune, gandire pozitiva si mai ales CREDINTA. Fiind jurist de meserie(licenta am luat-o in 1976 la Universitatea Bucuresti pe tema raportului cauzal in dreptul penal) apreciez extrapolarea. In realitatea insa, cu toate similitudinile posibile, in lupta cu sindromul anxios-depresiv problemele au alta turnura si conotatii diferite. In fond, chestiunea tine de cauzalitatea filozofica hegeliana, perfect aplicabila si in cazul sindromului anxios-depresiv. Ca unul care care este in cunostinta de cauza cu privire la efectele resimtite pe propria piele, adeseori devastatoare si insuportabile ale acestei 'boli de suflet', am convingerea ca un luptator veritabil va invinge aceasta nevroza acutizata. La urma urmei 'exista bolnavi, nu boli !', deci chestiunea tine de fiecare individ in parte, de structura psiho-somatica a fiecaruia, de vointa si motivatie, deci vindecarea definitiva poate dura mai mult sau mai putin. Important este sa retinem ca anxietatea/depresia este nu numai tratabila ci si completamente vindecabila. Numai de bine la toti !

Lucrurile pot fi expuse mult mai simplu:

1. structura psihica, slaba sau puternica

2. gestionarea sentimentelor proprii, asa cum a invatat fiecare din familie, traindu-le pe propria piele

Ai structura slaba (esti orientat spre beneficii-trebuinte-instincte, in dauna sentimentului din tine), ai invatat din familie sa fi egoist, lipsit de altruism, atunci psihicul e supus la presiuni puternice, care sunt resimtite ca diverse suferinte, psihosomatice sau doar psihice (depresie, compulsii, fobii, monomanii).

Daca structura psihica e suficient de slaba, creierul "se descompune psihic", functiile psihice disociaza, apar psihozele.

"Visul e o nebunie scurta, nebunia e un vis lung."

Viata nevroticului nu e REALA. Ceea ce da realitate vietii sunt sentimentele.

Renuntarea la sentimente (job-cariera unde nu ai aptitudini, partener pe care nu il iubesti, locul unde traiesti iti displace, etc) duce la sentimentul ca viata e fara gust, falsa, ireala. Incepe depresia cu visuri "ca viata", visuri care par reale, mai tarziu poate sa apara insomnia (insomnia e un simptom al depresiei, strict), sau alte tulburari, depinde de segmentul mai slab al organismului.

Pentru mine filozofia e o "discutie" sterila.

iosafat a scris:

Lucrurile pot fi expuse mult mai simplu:

1. structura psihica, slaba sau puternica

2. gestionarea sentimentelor proprii, asa cum a invatat fiecare din familie, traindu-le pe propria piele

Ai structura slaba (esti orientat spre beneficii-trebuinte-instincte, in dauna sentimentului din tine), ai invatat din familie sa fi egoist, lipsit de altruism, atunci psihicul e supus la presiuni puternice, care sunt resimtite ca diverse suferinte, psihosomatice sau doar psihice (depresie, compulsii, fobii, monomanii).

Daca structura psihica e suficient de slaba, creierul "se descompune psihic", functiile psihice disociaza, apar psihozele.

"Visul e o nebunie scurta, nebunia e un vis lung."

Viata nevroticului nu e REALA. Ceea ce da realitate vietii sunt sentimentele.

Renuntarea la sentimente (job-cariera unde nu ai aptitudini, partener pe care nu il iubesti, locul unde traiesti iti displace, etc) duce la sentimentul ca viata e fara gust, falsa, ireala. Incepe depresia cu visuri "ca viata", visuri care par reale, mai tarziu poate sa apara insomnia (insomnia e un simptom al depresiei, strict), sau alte tulburari, depinde de segmentul mai slab al organismului.

Pentru mine filozofia e o "discutie" sterila.

Draga Iosafat,

In mare parte ai dreptate in ceea ce afirmi !. Sunt persoane, mai mult sau mai putin labile d.p.v. psihic, daca abordam chestiunea prin prisma trasaturilor de personalitate. Sa nu uitam insa ca, indivizi extrem de puternici, si nu numai aparent, datotita unor varii cauze, interne/externe, au clacat la un moment dat. Unii si-au revenit, altii, din nefericire, nu. Cunoscand de pe forum ca ai afinitati spre temele ecleziastice, exemplific cazul lui Nabucodonosor, legendarul rege babilonian lovit de o 'nebunie' bizara, de care, dupa cum se stie, a scapat. Eu consider ca, si cei 'mai slabi de inger', prin inteligenta emotionala, si nu numai, pot deveni puternici si capabili sa invinga cu usurinta instabilitatea afectiva. Depresia si anxietatea sunt doar tulburari ale afectivitatii, 'boli ale sufletului lezat', nu psihoze. Evident, netratate pot conduce la 'nebunia' propriu-zisa. Observ ca sindromul anxios-depresiv il incluzi in sfera nevrozelor, ceea ce este aproximativ exact, dupa cataloagele OMS. Nu sunt de acord cu afirmatia ta, potrivit careia 'viata nevroticului nu este REALA'. Nevroticul, sub nici-o forma, nu este detasat de realitate si lipsit de sentimente !. Este perfect lucid, rational, coerent, inventiv, sentimental poate mai mult decat este cazul, etc. Doar afectul este lezat, este momentan mai 'sensibil', urmare a unor agresiuni(cauze) ce pot imbraca multiple aspecte si asupra carora trebuie sa se intervina. Este deci, RECUPERABIL ! Mai mult, se spune ca cei vindecati de anxietate/depresie au devenit dupa vindecarea totala exterm de puternici. Lupta apriga pe care au dus-o cu boala le-a relevat noi potente si valente nebanuite. Spre deosebire de creierul primitiv, reptilian, unde probabil se afla si acele elemente ancestrale care dau frica si labilitatea emotionala, sistemul limbic, unde este localizata si afectivitatea, poate fi modelat ('formatat' si incarcat software corespunzator, abordand problema informatic). Poate ca privita strict static, prin prisma teoretico-dogmatica, filozofia poate apare ca un teren arid, neproductiv si totalmente anost. Eu o racordez insa la realitate, deci este vorba de FILOZOFIA VIETII. Numai de bine !

Viata nevroticului chiar NU ESTE reala. El traieste numai cu optimism nejustificat, de genul "lasa ca trece", "n-am ce face, trebuie sa suport, am X copii" sau "pai, la varsta asta cine ma ia?, am familie, am obligatia sa stau indiferent daca imi place sau nu" etc, numai bazaconii de acest soi, aplicabile atat la barbati cat si la femei.Apoi vine cel care traieste in pesimism nejustificat. Toate astea nu reprezinta viata reala. Este numai viata ireala, ca daca ar fi realist nevroticul, s-ar indeparta urgent de factorii umani perturbanti din viata lui. In felul asta el nu traieste decat un cosmar, pe parcursul caruia se mai remonteaza( datorita cine stie carui eveniment placut), insa in care recade iute Asta sunt nevroticii "puternici".Ceilalti decompenseaza urat de tot. Asa incat in realitate sunt ancorati numai cei care nu sunt nici nevrotici, nici isterici, nici psihotici, adica cei care nu se mint pe sine ca le trebuie cutare si cutare lucru, ca X persoana le iubeste, chiar daca le chinuie( vezi cazul cuplurilor care nu se inteleg), si care nu mint nici pe cei din jur ca ii plac sau ii iubesc sau ca vor sa stea cu ei numai ca asa zice gura lumii.