Sunt mândru de naţiunea mea, atunci când vorbesc cu un om care nu face parte din ea. Dar mi-e ruşine de naţiunea mea, când mă gândesc ce fac reprezentanţii ei.
Ori de câte ori am fost în străinătate, mă mândream cu România, şi mă chinuiam să-i scot la lumină faptele bune şi să le ascund pe cele rele. E greu, dar am făcut-o şi o s-o fac tot timpul. Niciodată nu-mi voi critica naţiunea în faţa unui străin !
În schimb, aici acasă, văzând câtă hoţie, câtă corupţie, câtă lipsă de educaţie, câtă minciună e....mi-e ruşine, mi-e de-a dreptul scârbă. Vrem să schimbăm ceva, şi totuşi unii au o mândrie falsă ? Ăsta e un lucru de neînţeles: să te mândreşti cu faptele naţiunii, deşi ştim că suntem ultimii la lungimea de autostrăzi din Europa, că suntem ultimii la servicii medicale, suntem ultimii la gradul de educaţie, şi...suntem primii la corupţie.
Cum se poate să fiu mândru cu corupţia, cu lipsa de educaţie, cu lipsa de asistenţă medicală ? Orice român ar trebui să zică aşa: "fraţilor vreţi să fim mândri de naţia noastră ? Hadeţi să ne schimbăm !", (era să scriu: "haideţi la referendum" :))
Sau mândria se rezumă doar la istorie, la relief sau la punctele turistice ? Acest tip de mândrie e doar pentru "export", adică o mândrie care trebuie expusă străinilor. Dacă în schimb vrem să se schimbe situaţia pentru generaţiile care vin, trebuie să le spunem românilor, că dacă mai continuă aşa cum sunt acum, ne e ruşine de ei !!! Asta trebuie să le spunem dacă vrem să se schimbe situaţia actuală !