Care ar trebui sa fie atitudinea medicului?

Medicul american stie care ii este atitudinea: daca nu spune pacientului va fi dat in judecata pentru ca aceia au afaceri de rezolvat, afaceri de lasat mostenire, e.t.c. Omul acolo are dretul sa stie ce-i cu el, cat mai are. E groaznic, dar ei tre' sa stie, ca sa lase testamentul in ordine, sa-si faca socotelile pe perioada pe care o mai au de trait.

Medicul roman se intreaba ce sa faca, desi teoretic trebuie sa spuna si el.

In plus, daca pacientul vrea sa plece in Luna in ultimele zile ale vietii(exagerez, desigur), el are dreptul sa o faca.

FAMILIA, TREBUIE SA AFLE. Dar asta depinde de varsta si de dorinta pacientului.

DUMNEAVOASTRA NU STITI SI NICI NU VA DORESC SA AFLATI CUM ESTE ATUNCI CAND UN MEDIC SE DUCE LA PARINTII UNUI COPIL SI LE TRANSMITE CA, CITEZ:"rezultatul la testul ELIZA (HiV) a iesit, din pacate pozitiv la baietelul dumneavoastra".

Nu prea mai pot filozofa pe tema asta, ma doare aceasta amintire.

Daca medicul simte nevoia sa se sprijine pe legi si coduri, o face tocmai pentru ca ii este foarte dificil sa dea vesti rele... Reperele interne, subiective sunt simtite prea slabe si se recurge, defensiv la cele externe ("ma da in judecata daca nu-i spun", etc)

Este comod sa teoretizezi pe tema comunicarii vestilor proaste. Eu sigur nu as vrea sa fiu in postura de a "practica".

"Nu prea mai pot filozofa pe tema asta, ma doare aceasta amintire."

Este cu siguranta o amintire dureroasa...

Nu reiese ce rol ati avut in cele intamplate. Ne puteti spune?

Medicul este obligat sa-i spuna exact pacientului de ce boala sufera.Bolnavul are dreptul sa stie.Depinde insa ce decide si familia pacientului.

deea_s a scris:

Medicul este obligat sa-i spuna exact pacientului de ce boala sufera.Bolnavul are dreptul sa stie.Depinde insa ce decide si familia pacientului.

Dar daca bolnavul nu mai vrea sa stie? Nu mai spera?

NU DEPINDE de ce decide familia. Despre asta vorbim. Daca este vorba de un adult, el trebuie sa decida ce sa afle familia si daca sa afle.

Pacientul este centrul, medicul pe el in slujeste!

elandi a scris:

Dar daca bolnavul nu mai vrea sa stie? Nu mai spera?

NU DEPINDE de ce decide familia. Despre asta vorbim. Daca este vorba de un adult, el trebuie sa decida ce sa afle familia si daca sa afle.

Pacientul este centrul, medicul pe el in slujeste!

Evident ma refeream in cazul in care pacientul nu este un adult.

mado a scris:

5) Sa ii spuna intreaga realitate pacientului pentru ca asa este etic si pentru ca pacientul sa stie ca daca vrea sa isi rezolve problemele ramase (testament, loc de veci, etc) sa stie ca ar trebui sa o faca intr-o anume limita de timp (termenul dat de speranta de supravietuire).

DA! Asta! Daca ar fi vorba de mine.

cumintzica a scris:

DA! Asta! Daca ar fi vorba de mine. :flowers:

Eu inca nu sunt de aceeasi parere .Inca mai sper in puterea pacientilor tratati cu aspirina (sub imaginea unor medicamente fabuloase )care se faceau bine .Inca mai cred in doctorul care vine la patul tau (ai 40 de grade , te simti mai rau ca oricand), pune mana pe tine , te intreaba"cum e ?mai bine azi , nu-i asa"si tu chiar simti asta .

Mai am pana sa inteleg anumite lucruri dar parerea mea acum este ca adevarul nu il spui niciodata intreg unui pacient .

"Daca as fii eu bolnav, as vrea sa stiu." Este in regula. Daca intr-adevar iti poti imagina ce ai simti intr-o asemenea situatie.

"Spui adevarul atat cat face bine bolnavului" spunea un profesor. Grea sarcina are medicul... Sa aprecieze cat din adevar face bine bolnavului.

M-a mai surprins o observatie: la intrebarea "Ati avut pacienti care au insistat sa stie diagnosticul?" mi s-a spus "Toti pacientii vor sa stie diagnosticul, cand mai au speranta"

Mai exista si cazuri cand pacientul chiar daca este adult....nu are cum sa stie (si poate ca e mai bine sa nu stie) si sa stie doar familia.

Altfel..si eu as vrea sa stiu diagnosticul, in primul rand eu.

grandmother a scris:

FAMILIA, TREBUIE SA AFLE. Dar asta depinde de varsta si de dorinta pacientului.

DUMNEAVOASTRA NU STITI SI NICI NU VA DORESC SA AFLATI CUM ESTE ATUNCI CAND UN MEDIC SE DUCE LA PARINTII UNUI COPIL SI LE TRANSMITE CA, CITEZ:"rezultatul la testul ELIZA (HiV) a iesit, din pacate pozitiv la baietelul dumneavoastra".

Nu prea mai pot filozofa pe tema asta, ma doare aceasta amintire.

Eu stiu ce inseamna sa vina sa spuna : are tumoare pe creier...si sansa de supravietuire este de 1 la milion!

In timpul facultatii de medicina exista o materie numita Psihologie Medicala...care cel putin incearca , si zic eu ca de cele mai multe ori reuseste sa-i faca pe studenti sa "citeasca" in primul rand un bolnav din punct de vedere psihologic. Un doctor bun va stii intotdeauna cu ce fel de bolnav are a face...si in cazul in care trebuie spuna unui bolnav faptul ca este diagnosticat cu o boala incurabila primul care trebuia sa ia o decizie este medicul... El este cel care decide daca persoana din fata lui este in stare sa suporte un asemenea verdict. Stiu ca multi o sa spuna ca nu tine de etica, pt ca bolnavul trebuie sa stie. Dar exista multi oamnei care sufera de anumite boli psihologice care ar impiedica acest lucru...sau nu poti sa-i spui unui pacient care sufera de exemplu de cancer la metastaza si in acelasi timp de o boala de inima...l-ar omora mai repede boala de inima daca ai face acel lucru. de aceea medicul are primul cuvant de spus. In cazul in care el considera ca bolnavul nu poate suporta asa ceva sau ca nu e indicat e preferabil ca familia sa afle prima...astfel medicul poate ajunge impreuna cu familia la o solutie.

E discutabil pt ca sunt medici si medici...si unii nu stiu, sau nu au o atitudine corecta in fata pacientului.