Început de Zero*, Joi 21 apr 2011 · 949 răspunsuri · 55.145 vizualizări · închis
Salvie a scris:sa-mi spui ce lama la bisturiu alegi...
pentru ca sunt sarbatorile, si am auzit ca trebuie sa fim mai buni cu ceilalti, iti las onoarea sa alegi tu. :flowers:
lumea este doar un grup mare de oameni, care se incadreaza si se limiteaza unul pe altul, si cand apare cineva in peisaj care nu le da atentie, o sa incerce sa-l schimbe, sa fie "calumea".
lumea.. sunt cei care mai incearca sa para cat mai originali, desi si-au pierdut orice strop de personalitate, intr-un mediu stereotip.
Dizabilitatile
Aparitia in calea noastra a unor oameni cu dizabilitati ar trebui sa nu ne scoata la iveala toata uratenia.
patch a scris:pentru ca sunt sarbatorile, si am auzit ca trebuie sa fim mai buni cu ceilalti, iti las onoarea sa alegi tu. :flowers:
lumea este doar un grup mare de oameni, care se incadreaza si se limiteaza unul pe altul, si cand apare cineva in peisaj care nu le da atentie, o sa incerce sa-l schimbe, sa fie "calumea".
lumea.. sunt cei care mai incearca sa para cat mai originali, desi si-au pierdut orice strop de personalitate, intr-un mediu stereotip.
atunci aleg florile :)
salut...
Confirmari
Increderea in sine creste invers proportional nu numarul confirmarilor pe care le astepti de la ceilalti.
Z e r o a scris:Dizabilitatile
Aparitia in calea noastra a unor oameni cu dizabilitati ar trebui sa nu ne scoata la iveala toata uratenia.
intalnirea cu asemenea persoane, intotdeauna ma socheaza, ma face sa ma simt dezgustat de mine, pentru ca ma plang cateodata de cat de greu imi este. si cand intalnesc asemenea oameni, mi se frange sufletul cand ii vad, si in acelasi timp unii imi deschid putin ochii. pentru ca am observat ca in ciuda problemelor pe care le au isi traiesc viata si uneori stiu s-o pretuiasca mai bine decat as face-o eu probabil...
Z e r o a scris:Confirmari
Increderea in sine creste invers proportional cu numarul confirmarilor pe care le astepti de la ceilalti.
Asa e, dar nu strica sa le mai si primesti din cand in cand.
Din ce am citit eu pe topicul asta si nu numai pe asta, tu te torturezi in ultimul hal. Imi aduci aminte de mine, cea de acum cativa ani, dar ma depasesti cu mult in rafinament si duritate.
Cum poti sa ai o asemenea parere despre tine? Esti sigura ca sunt parerile tale si nu ale altora?
Trateaza-te cu mai mult blandete, esti o fiinta umana!
patch a scris:intalnirea cu asemenea persoane, intotdeauna ma socheaza, ma face sa ma simt dezgustat de mine, pentru ca ma plang cateodata de cat de greu imi este. si cand intalnesc asemenea oameni, mi se frange sufletul cand ii vad, si in acelasi timp unii imi deschid putin ochii. pentru ca am observat ca in ciuda problemelor pe care le au isi traiesc viata si uneori stiu s-o pretuiasca mai bine decat as face-o eu probabil...
Nu tb. sa te simti dezgustat, unii oameni pur si simplu pot duce mai mult decat altii si, din nefericire, le e dat sa duca o mare povara. Ceea ce ma revolta pe mine nu este faptul ca oamenii obisnuiti nu reusesc sa se bucure de ceea ce au si se plang de viata lor, ci felul in care sunt tratati, felul in care sunt priviti, de multi dintre oamenii obisnuiti, care se socotesc normali, oamenii cu dizabilitati. De multe ori stau si ma intreb: cine e mai normal? Se pot numi normali cei care, desi au la dispozitie o gramada de avantaje nu gasesc altceva mai bun de facut decat sa rada de un biet suflet, si-asa pedepsit de soarta, care reuseste, cu eforturi uneori inimaginabile, sa faca anumite lucruri pe care oamenii obisnuiti le fac cu usurinta?
Fratele meu a fost autist. Din pacate, vorbesc la trecut.
Allexandrra a scris:Asa e, dar nu strica sa le mai si primesti din cand in cand.
Din ce am citit eu pe topicul asta si nu numai pe asta, tu te torturezi in ultimul hal. Imi aduci aminte de mine, cea de acum cativa ani, dar ma depasesti cu mult in rafinament si duritate.
Cum poti sa ai o asemenea parere despre tine? Esti sigura ca sunt parerile tale si nu ale altora?
Trateaza-te cu mai mult blandete, esti o fiinta umana!
:)Da, poate ca trecutul razbate din vorbele mele, ai dreptate. Multa vreme am fost tinta glumelor proaste si batjocurii. Asta doare ca dracu! Dar am trecut peste de mult timp, autoironia si zgarmatul in carne vie le folosesc in mod constructiv, nu-mi dau voie sa lancezesc.
Despre Adrian Nuta si despre butoane
(sa vedem ce branza mi-o iesi dupa ce ma imprastiai pe 10 carari)
O vreme destul de lunga am fost obsedata de Adrian Nuta. Intre timp mi-a trecut, (deh, nu ma impac deloc cu gandul ca el, care spune ca iarba nu-i verde si doar creierul nostru proceseaza asa informatia primita despre iarba, un om care pune neurostiintele inaintea psihologiei, are o asa siguranta cand afirma ca Dumnezeu nu exista pt. ca nu-l vede). L-am descoperit intamplator, si cum cele mai frumoase lucruri apar deseori cand te astepti mai putin, asa mi s-a intamplat mie cand am dat peste Calea vrajitorului. Eram de ceva timp pasionata cu psihologie si filozofie, citisem ceva in domeniu (la modul superficial, asa cum mi-e caracteristic), dar nimic pana la el nu m-a uimit in asa hal. I-am si scris vreo 4 mailuri, am primit raspuns la 2. Uaaai, nici de-as fi castigat la loto dupa 2 luni de report consecutiv, n-as fi fost asa fericita. Unde mai pui ca incepusem sa gasesc asemanari intre noi doi: ambii suntem in taur, avem aproximativ aceeasi varsta, suntem autocritici. Deh, eram extaziata in fata iluminarii care ma pastea la colt de strada.
Ce mi-a placut mie la Adrian? Mi-a placut, in primul rand, ca are umor, ca-i autoironic, ca am ras deseori in hohote, cu voce tare, ori in sinea mea, citindu-i cartile, ca nu m-am mai simtit o ciudata vazand ca el gandeste asemeni mie si, in special, ca m-a invatat despre butoane.
Adrian e de parere, si eu, din ce in ce mai tare, ma conving ca are dreptate, ca nimeni nu poate fi influentat negativ de oameni sau de intamplari daca nu i se permite asta. Adica, omul e asemeni unei masinarii cu multe butoane ce pot fi accesate de oricine, oricum, oricand. Cand nu exista control asupra accesului la butoane e clar ca se produce dezastru.
Am facut si o poezea 
Acum ceva timp, va zic,
Un domn ma obseda un pic,
Un pic mai mult, dar nu-i belea,
Ma obseda, dar si-nvata.
Pentru ca el, distinsul domn,
M-a invatat despre buton.
Cand cineva ma supara,
Pe un buton ma accesa,
Cu mine el facea macel
Si eu plangeam ca un bebel.
Cand altu-n fata se temea
Sa-mi ceara ceea ce-si dorea,
Ma lingusea, lovind misel
Butonu' orgoliului tembel.
Pot sa insir o-ntreaga lista,
Dar ma abtin, ca nu-s artista,
O sa va spun doar ce-am invatat
De la domnul cel iluminat:
De vrei sa nu fii deranjat
Cand pe buton esti accesat,
Blocheaza-l singur sau il rupe
Si nimeni nu te va intrerupe,
Senin tu drumu-ti vei strabate
Si nimeni nu te-o mai abate.
Din cand in cand da-i on, iti zic
Ca sa nu uiti cum erai mic,
Cand te plangeai si aveai toane,
Ca nu stiai despre butoane.
Te cauti Zero, te cauti pe tine, cauti in existential profunzimea.
Nu ma surprinde ca unii au inventat reancarnarea, altii mai pragmatici, invierea, biete fiinte umane in cautarea sinealtatii pure, a iubirii perfecte, mama noastra a tuturor, asa de perfecta incat e de neinteles pt. noi cei rataciti in separare.
Unde sa gasim "forta"? Si eu o caut dar nu am aflat/o, e mult prea aproape fata de neslefuitul care sunt, infinit mai aproape.
Ne multumim si cu mai putin, dar nici de acela nu prea avem parte, asa ca acceptam ce e la indemana.
Eu consider ca "la indemana" poate deveni calauzitor spre sublimitate pt. cei ce au dobandit stiinta lucrului, nu e insa cazul meu, nu sunt modest ci pocnit de tristul adevar ca asa e.
Imi place cum gandeste "Micul Print". :)
Numenume a scris:Te cauti Zero, te cauti pe tine, cauti in existential profunzimea.
Nu ma surprinde ca unii au inventat reancarnarea, altii mai pragmatici, invierea, biete fiinte umane in cautarea sinealtatii pure, a iubirii perfecte, mama noastra a tuturor, asa de perfecta incat e de neinteles pt. noi cei rataciti in separare.
Unde sa gasim "forta"? Si eu o caut dar nu am aflat/o, e mult prea aproape fata de neslefuitul care sunt, infinit mai aproape.
Ne multumim si cu mai putin, dar nici de acela nu prea avem parte, asa ca acceptam ce e la indemana.
Eu consider ca "la indemana" poate deveni calauzitor spre sublimitate pt. cei ce au dobandit stiinta lucrului, nu e insa cazul meu, nu sunt modest ci pocnit de tristul adevar ca asa e.
Imi place cum gandeste "Micul Print". :)
Ma caut si uneori nu ma mai gasesc sau nu ma regasesc, joc pitulusul cateodata cu mine, uneori ma simt golita, alteori goala. Acum stiu ce vreau, peste o clipa nu mai stiu...nimic. Zbucium caruia nu-i vad noima. Si atunci ma hotarasc sa plutesc. Fie ce-o fi!
