Disectie

libertatea a scris:

Da, eu ziceam insa de faptul ca fiecare e un personaj specific (are o gramada de masti care nu sunt neaparat purtate intentionat, cam asta e personajul piesei existentiale pe care il joaca, nu e nici ceva tabu, dar...), agitatul sau domolul, harnicul sau lenesul, slbananogul sau obezul, pofticiosul sau ascetul, nervosul ori calmul, frumosul -uratul, mic-mare, bine/rau, stii/nu stii, valoros/nonvaloros etc.

Frumos ar fi ca mastile sa fie purtate cu umor, parodiandu-le trasaturile negative pentru a trage invataminte de pe urma lor.

Z e r o a scris:

Frumos ar fi ca mastile sa fie purtate cu umor, parodiandu-le trasaturile negative pentru a trage invataminte de pe urma lor.

Frumos ar fi, numai ca asa cum am zis de nenumarate ori, mastile mele le port ca vrau ca nu vreau, asta ma constat ca sunt:

un om cu masca unui corp fizic, cu maini si picioare etc., cu masca senzitiv/perceptiva, cu masca numita gandire, cu masa numita afectivitate, cu masca capacitati de a trai, cu masca bonavului, a celui ce ii e foame, sete, cu masca dureri, cu masca viciosului, a religiosulu, a filozofulu, a politicianului, a lenesului, nu le mai reiau pe urmatoarele.

Cine sunt eu dincolo de orice masca fizica, psihica, spirituala, cine?

Ia diseca la mine cu duhul blandetii.

libertatea a scris:

Frumos ar fi, numai ca asa cum am zis de nenumarate ori, mastile mele le port ca vrau ca nu vreau, asta ma constat ca sunt:

un om cu masca unui corp fizic, cu maini si picioare etc., cu masca senzitiv/perceptiva, cu masca numita gandire, cu masa numita afectivitate, cu masca capacitati de a trai, cu masca bonavului, a celui ce ii e foame, sete, cu masca dureri, cu masca viciosului, a religiosulu, a filozofulu, a politicianului, a lenesului, nu le mai reiau pe urmatoarele.

Cine sunt eu dincolo de orice masca fizica, psihica, spirituala, cine?

Ia diseca la mine cu duhul blandetii.

Nu cred ca iti pot oferi raspunsul dorit. :( Eu de-aia ma tot disec pe mine insami, incercand prin asta sa ma cunosc, sa stiu cine sunt cu adevarat. Dar tai unde trebuie, ma intreb deseori? Si daca da, o fac cu indemnare? Si daca fac cu indemanare, sunt capabila sa vad adevarul?

Z e r o a scris:

Nu cred ca iti pot oferi raspunsul dorit. :( Eu de-aia ma tot disec pe mine insami, incercand prin asta sa ma cunosc, sa stiu cine sunt cu adevarat. Dar tai unde trebuie, ma intreb deseori? Si daca da, o fac cu indemnare? Si daca fac cu indemanare, sunt capabila sa vad adevarul?

Pe tine, pe mine, nu conteaza pe cine disecam (ca lucrare spre armonia neegoista, sau nici nu mai stiu cum sa o numesc), important e sa gasim unde e hiba neputintelor noastre.

Uite, de ex. eu, nu sunt sociabil, e cea mai mare tara probabil (masca pe care o port neintentionat),nu iau ca exemplu masca acestui corp care ma constat, sau masca tuturor perceptiilor mele, e prea complicat.

Hai sa disecam lipsa mea de afinitate catre socializare.

libertatea a scris:

Hai sa disecam lipsa mea de afinitate catre socializare.

Hai! Nici eu nu sunt sociabila tare. Am momente in care sunt si alte momente in care nu suport nici sa raspund la usa sau telefon. Am motivele mele sa nu fiu sociabila. Ale tare care sunt? De ce crezi tu ca esti neosicabil?

Z e r o a scris:

Hai! Nici eu nu sunt sociabila tare. Am momente in care sunt si alte momente in care nu suport nici sa raspund la usa sau telefon. Am motivele mele sa nu fiu sociabila. Ale tare care sunt? De ce crezi tu ca esti neosicabil?

De cred cred eu:

Daca abordam subiectul intr/un mod clasic, banuiesc ca o mostenesc pe mama, ea e asa (spre deosebire de tata care era pe invers).

Apoi cred ca e vorba de o comoditate foarte adanc infipta in structura mea (ereditara sau nu, ori ambele), ce prisoseste in balanta vizavi de "placerea socializarii".

Peste toate se suprapune lipsa de rezonanta cu ceea ce poate fi discutat prin socializarea disponibila mie.

In plus, mereu au fost unele tare personale (fizice, psihice, conjuncturale sau permanente), de exemplu: daca eu consum cele cu care esti servit pe oriune (la prieteni), fac diaree, sau, ce sa fac? ma duc sa tac?, ori, cand te insori? (cand eram ne), sunt multe ex. aici dar nu/mi vin pe moment.

Tre' sa dau o tura pe afara. Asa prevede! Tu scrie, daca mai ai de scris, eu voi diseca la intoarcere. Apoi ma disec pe mine. :flowers:

Eu nu lucrez dar am multe de facut azi, de abia am facut mancarea, merg si eu la treba.

Deci, vinovati pt. lipsa dorintei de a socializa sunt: factorul genetic, lipsa unor puncte comune cu persoanele intalnite, ori prea putine puncte comune cu acesta, ceea ce conduce implicit la plictis, neplacerea generata de punerea in discutie a unor chestiuni care, dupa parerea ta, erau strict personale, adica amestecul, chiar daca involuntar brutal, in intimitatea ta, te deranja, intoleranta la alimentele servite la diverse reuniuni (gen mese intre prieteni).

Evitarea socializarii a venit, cu siguranta ,dupa un sir de intamplari neplacute, care, adaugate la predispozitia ta genetica pt. singuratate, te-au determinat sa nu gasesti o placere prea mare in socializare.

Stiu ca pare vorbele tale sub alta forma, dar daca privesti cu atentie am tras concluzii pe seama celor spuse de tine. Cel putin, asa cred eu!

Ce pisichera/mi esti (in sens pozitiv).

Aka ma iei cu deastea de pe nivelul urmator, eu vorbeam la nivelul clasic, si pur constatator.

Daca abordam din prisma vinovatiilor (admitand ca avem un psihic si ca nu traim intr/un matrix, dar nici nu suntem beneficiari karmici), singurul vinovat sunt eu (exceptand perdispozitia genetica, pe care nu eu mi/am aleso, desigur si aici trebuie clarificat daca nu cumva se cuvine sa mi/o asum si pe aceasta, intrucat nu mai are cine, inaintasii fiind decedati, mai putin mama. Asumarea asta poate o fi benefica in contextul existentei unor concepte, fenomene, realitati, despre care inca nu stim nimic, sau aproape).