Profilul omului implinit

Scorpionul_Rosu a scris:

Unii oameni sunt entitati. Eu, de exemplu. Entitatile insa fac parte din grupuri doar periodic si pe perioade scurte.

Raportarea la tine insuti are la baza un sistem de valori si insusiri pe care vrei sa ti le perfectionezi.

Multi oameni nu inteleg conceptele astea pentru ca functioneaza ca zergii din Starcraft - sunt parte a ceva, fara sa isi dea seama, in afara acelui ceva ei nu exista, deci nu sunt entitati.

Tu te raportezi la o lume vazuta ca un RTS, sau cum? Intreb doar...

N-ai inteles idee. Ideea este ca multi oameni, daca nu se definesc prin relatiile cu ceilalti (de rudenie, prietenie sau profesionale), nu exista, din propriul lor punct de vedere. Nu se pot defini prin ei insisi, deci nu sunt entitati. Sunt conectati obligatoriu de ceilalti la fel cum zergii erau legati intre ei organic, altfel se uscau si mureau.

Z e r o a scris:

Urmand indemnul Hypathiei am incercat sa citesc ce mi-a recomandat. Din pacate, stau prost cu engleza si n-am inteles totul asa cum mi-as fi dorit. Drept urmare, am inceput sa scormonesc pe net sa caut ceva in romana. Asa am dat peste asta.

http://www.psih.uaic.ro/~sboncu/romana/Curs_psihologie_sociala/Curs20.pdf

Interesanta perspectiva, singura dintre cele citite de mine care pune depresivul intr-o lumina buna (pt. acuratetea perceptiilor sale). Fericiti cei bogati in iluzii.

Allexandrra a scris:

Fericiti cei bogati in iluzii.

da... mi-ai amintit de un calendar chinezesc. La fiecare luna era o mica poveste cu talc care se termina cu happy-end. Iar la sfarsitul fiecarei povesti scria cinic "it's an illusion. People need it".

"Mai precis,

In cartea sa Inteligenta emotionala, Daniel Goleman sustine ca oamenii depresivi isi justifica inclinatia de a rumega problemele personale motivand ca ii ajuta sa se inteleaga mai bine, insa ei scot in evidenta tristetea fara sa faca nimic pentru inlaturarea ei. Faptul ca ajung sa isi faca griji din nimic ii impiedica sa isi desfasoare cea mai mica activitate in conditii normale, pentru ca ei se concentreaza pe gandul ca nu vor reusi si nu pe ceea ce au de facut. Tinand cont de toate astea, putem sa afirmam ca depresivul are cea mai corecta perceptie asupra realitatii? Eu nu cred. Cred ca depresivul are tendinta sa vada partile urate ale vietii, partile negative ale oamenilor, pe cand iubitorul de iluzii este exact opusul lui. Ideal ar fi sa ajungem la un echilibru. Cum?

Z e r o a scris:

<BR>Faptul ca ajung sa isi faca griji din nimic ii impiedica sa isi desfasoare cea mai mica activitate in conditii normale, pentru ca ei se concentreaza pe gandul ca nu vor reusi si nu pe ceea ce au de facut. Tinand cont de toate astea, putem sa afirmam ca depresivul are cea mai corecta perceptie asupra realitatii? Eu nu cred. Cred ca depresivul are tendinta sa vada partile urate ale vietii, partile negative ale oamenilor, pe cand iubitorul de iluzii este exact opusul lui. Ideal ar fi sa ajungem la un echilibru. Cum?<BR>

Allexandrra a scris:

poate te referi la nuantele de scepticism si realism din depresie.

Eu cred ca daca un depresiv s-ar evalua corect, nu ar mai fi depresiv.

Poate ar fi mai simplu daca ne-am gandi la 3 categorii:

1. E posibil ca optimistii sa se supraevalueze, asta e clar.

2. Dar sa ne imaginam un om care, la un moment dat si dintr-un motiv anume, cauta un sens in viata care il obliga sa se auto-evalueze. Aceasta perioada de cautare de sens poate deveni depresie.

3. Daca nu isi gaseste un sens, devine depresiv.

Poate tu te referi la categoria 2.

Allexandrra a scris:

<BR><BR>Sunt de acord ca depresivii rumega prea mult si nu fac nimic, dar ei plutesc in incertitudine si toata rumegarea lor, oricat ar parea de lipsita de sens din afara, e indreptata catre dobandirea unei certitudini. <BR><BR>Exista multi depresivi care sunt convinsi ca vor reusi, dar nu vad de ce si-ar da osteneala, sensul cu alte cuvinte. Ei spun ceva de genul: Bun, o sa reusesc, si ce daca? Cred ca exista cazuri de depresivi care nu s-ar bucura nici sa castige 1 mil. de dolari, nici Nobelul, nici sa ajunga presedintele SUA. Pare ciudat, dar pe un bolnav de cancer, epuizat de dureri, l-am intelege daca n-ar da doi bani pe presedentia SUA, nu? <BR><BR>Chiar cred ca depresivul are perceptii mai corecte decat ceilalti asupra lor insile, asupra altora si asupra posibilitatilor reale de indeplinire a unui obiectiv. Vorbesc de depresivi destepti. Ei nu stau prost cu evaluarea, ei stau prost cu emotia. Un pom in floare, un copil care rade lor nu le spune nimic, dar s-ar putea sa stie mai bine decat ceilalti ce fel de flori avea pomul respectiv si ce culoare avea parul copilului care radea. Le iau apararea fiindca mi se pare ca nu sunt intelesi, dar nici mie nu-mi place viziunea depresiva asupra lumii. <BR><BR><BR>

Stau prost cu emotia si cu capacitatea de a-si gestiona, de a-si directiona calitatile, pt. ca acestea sa lucreze in folosul lor. Inainte sa citesc cartile lui Goleman pt. mine un om destept reprezenta omul care era fericitul posesor al unei bune memorii, pe care si-o putea utiliza in vederea insusirii unui numar cat mai mare de informatii, pe care apoi sa fie capabil sa le redea sau de care sa se foloseasca intr-un caz concret. Cu timpul, in special dupa ce am citit cartile lui Goleman, am inceput sa am indoieli majore ca ceea ce-mi inchipuiam eu a fi un om destept este aproape de realitate. Cand esti posesorul unui imperiu, cand spun imperiu, ma refer la cunostinte, dar nu stii sa-l stapanesti, nu stii sa il folosesti in folosul tau, la ce bun? Te mai poti numi un om destept? Nu cred. Asa cum inteligenta rationala se poate dezvolta in timp, asa se poate dezvolta si inteligenta emotionala.

Hypathia a scris:

Lipsa sensului si stima de sine scazuta duc la depresie sau invers? Oul sau gaina, care a fost primul? In postul anterior, miezul era lipsa emotiei sau emotia alterata, caracteristice pt. depresiv. Cred ca problema depresivului nu este nici de natura rationala, nici de natura intelectuala, ci de natura emotionala, are emotiile facute varza (ori ca nu le are deloc, ori ca rade cand e de plans si plange cand e de ras). Chestia asta nu e o certitudine pt. psihologi? Sa luam ca exemplu experienta lagarului: ai zice ca acolo nimic nu mai are sens, esti tratat ca un animal (stima de sine se duce in jos), deci apare depresia. Dar poti sa zici si ca traieste un puternic sentiment de frica, de anxietate, de instrainare, deci apare depresia. Eu inclin spre a doua varianta. Dupa aia apar rationalizarile: conditia umana, demnitatea omului, sfera privata, limite, sens etc. Dar la inceput au fost niste nedemne sentimente de frica, groaza, teroare. Sensul ar fi un antidot pt. frica. Poate ma insel. Cam asa vad eu lucrurile. Aveam in vedere orice depresiv, nu stiu cat se intelege chestia asta din postul meu.

Z e r o a scris:

Da, noi am fost educati in spiritul acumularii de cunostinte si nu numai noi. Einstein se mira ca tinerii nu ies din scoala cu creativitatea distrusa complet. E o prostie, intr-adevar. Pt. mine omul destept e cel care are reactii adecvate la situatiile cu care se confrunta. E bine sa ai si un bagaj de cunostinte, ca cine stie cum reactionezi daca te intalnesti cu Plesu.

Allexandrra a scris:

Cred ca problema depresivului nu este nici de natura rationala, nici de natura intelectuala, ci de natura emotionala, are emotiile facute varza (ori ca nu le are deloc, ori ca rade cand e de plans si plange cand e de ras). Chestia asta nu e o certitudine pt. psihologi?

daca mergem pe modelul rational-emotiv al lui Ellis, nu evenimentul activator determina emotia, ci convingerile irationale despre elementul activator determina emotiile.

Depresivul nu are numai emotiile varza, ci si cognitiile.