Ei bine, observ cum colegii forumisti au dileme cu rezolvari facile, sau macar substitute fericite.
In cazul meu, lucrurile stau ceva mai rau si o solutie salvatoare, desi sunt constient ca e probabil sa existe inauntrul meu, voi incerca sa o gasesc si aici sau macar sa imi descarc sufletul.
Acestea fiind spuse, hai sa imi descriu putin situatia. Sunt un tanar la aproape 25 de ani, cu o situatie buna si un job foarte bun (zic eu), dar cu probleme sentimentale cronice, aproape patologice, as spune.
Datorita unui defect fizic (sunt nevoit sa port ochelari de cand eram foarte mic, 7 ani), si multelor scene de rautate datorate acestui defect pe care a trebuit sa le suport pe parcursul anilor, mi s-a indus o timiditate excesiva in ce priveste relatia cu sexul frumos, deci opus mie:(.
Altfel spus, comunicarea mea in conditii normale, pe teme obisnuite, cu oricine (de orice gen) este facila, insa cand vine vorba sa devin personal, sa imi exprim simpatia fata de cineva, sunt paralizat. Din acest motiv am ajuns la contraperformanta remarcabila ca pana la aceasta varsta sa nu fi avut NICIODATA o prietena/ iubita.
Interesant este ca nu consider sa am alte defecte fizice clare (nu sunt gras, sunt poate putin cam scund, 1.76 m), dar zic eu ca in rest stau binisor. In plus, asa cum spuneam, in conditii normale, non-emotionale, sunt comunicativ si deschis. Si e clar, de asemenea, ca nu sunt genul de incuiat incapabil sa spuna nimic inteligent, doar ca nu am curajul de a deveni curtenitor.
Ce ar trebui sa fac? Sa consult un psiholog?...si va rog, fara solutia cu mersul la femei platite, am incercat-o si mi s-a parut sordida.
Multumesc pentru raspunsuri si, sincer, prefer raspunsuri macar partial responsabile, nu doar ironii desantate, intrucat cred ca este un caz destul de trist.
