Am amanat-o putin....acum cautam sa ne mutam singuri,ca deocamdata stam cu socrii si nu e ok.Plus ca mai avem si un catel si o pisica.
Kosmotro a scris:Ai postat povestea ta la sectiunea "Cazuri si necazuri in dragoste". De ce ? Puteai sa postezi in alte sectiuni.Cati ani? Ai o meserie, sau inca studiezi?
Ai un barbat in viata ta acum, stabil, care sa-ti ofere afectiune si protectie?
Ai avut o astfel de relatie cu un barbat in trecut, ma refer la una pe termen lung?
Dpdv psihologic, ceea ce spui tu aici se incadreaza la PIERDEREA unei fiinte dragi, apropiate, de care te-ai atasat foarte puternic. Durerea ta este fireasca. La fel de firesc ar fi fost si sa treci printr-o perioada de "tinere de doliu", care sa integreze pierderea si sa te duca la un nivel superior de intelegere a lumii, dupa care sa inchizi capitolul si sa mergi mai departe (asta nu inseamna ca uiti tatal, ci doar ca uiti durerea).
Sunt multe de vorbit aici. Sunt psihologi care sunt axati numai pe ghidarea oamenilor in "tinerea de doliu'. Poti citi in engleza? iti pot recomanda niste carti foarte bune in engleza despre pasii necesari
Da,pot citi in engleza,ca sunt studenta la Litere,la Engleza.Am 20 de ani,anul asta fac 21.Am avut 2 relatii pana acum,una de un an si ceva si alta de trei ani.Acum am o alta relatie cu un om extraordinar,cu care urmeaza sa ma casatoresc.
DidaJames a scris:tre sa gasesti o modalitate sa faci durerea mai suportabila..exact la fel simt si eu. au trecut doi ani de cand sotul meu a murit si de multe, multe ori imi vine sa urlu, sa zbier in gura mare de dorul lui.
nu poti spune mereu celor din jur, prietenilor tai, pentru ca la un moment dat iti intorc spatele.
eu am cautat si folosit diferite trucuri antidepresive, ca sa pot face fata fiecarei zile de chin.
un bun medicament sunt plimbarile lungi, extenuante. de multe ori cand ma duc sau cand vin de la munca, las autobuzul si fac 7 sau 14 km ......cu picioru.
alt medicament e sa-ti pese de cei din jur si altul......postarea pe ropo. iti mai degajezi mintea de atatea amintiri chinuitoare.
Dida,iti multumesc.Stiu ca esti o persoana deosebita,dar nu pot spune pe froum de unde stiu.Dar o stiu de la cineva sigur.Eu sunt fana a cinematografelor si te rog sa ma crezi ca ajungeam sa merg si de 5 ori pe saptamana la film.Am facut excursii,poze,petreceri,m-am plimbat mult si degeaba.Bine,aparent sunt o persoana vesela,incat ii molipsesc si pe cei din jurul meu cu asta.Dar in interior.....e alta mancare de peste.
Darianna a scris:Se stie ca durerea se estompeaza o data cu trecerea timpului, tu o simti cu aceeasi intensitate, chiar daca au trecut 7 ani?
Cred ca da,Darianna.