Pentru Melissa, cu recunostinta pentru toata dragostea, bunatatea, intelegerea infinita, acceptarea neconditionata si that random acts of kindness pe care mi le-a aratat de-a lungul timpului:
Când printr-o hotărâre a voilor din Slavă
veni pe lume fiinţa poetului firavă,
lăuza,-nspăimântată şi blestemându-şi ceasul,
cu pumnii strânşi la ceruri îşi varsă tot necazul:
- “Cum nu-mi secaşi, Tu, sânii, ca să rămâie sterpi
şi nu-ncolţi mai bine în ei un cuib de şerpi!
Afurisită fie ispita trecătoare
din noaptea când fui prinsă furiş de cingătoare!
Că m-ai ales din lume femeie de ruşine,
să-i fie scârba tocmai bărbatului de mine,
nu pot lepădătura s-o zvârl măcar în foc,
ca un bilet de seară, ascuns, strâns ghemotoc!
Aceeaşi ură, însă, cu care m-ai hulit,
voi pune-o să-mi razbune greşeala înzecit.
Spurcată buruiană, ieşită la lumină,
îţi voi usca lăstarul bolnav, din rădăcină!”
Şi spumegându-şi fierea, şi împroşcând veninul,
şi neputând pricepe ce-a întocmit destinul,
ea singură aţâţă rugul nestins, de munci,
păstrat în Iad pedeapsă uciderii de prunci.
Păzit din Cer, ca bezna de jos să nu-l mânjească,
dezmoştenitul simte beţia îngerească,
şi-n tot ce-i gustă limba, în tot ce-i soarbe gura,
sfinţit e dumicatul şi sacră-i băutura.
Se zbenguie cu luna, vorbindu-i şi cântând,
însufleţit de pilda Golgotei pe pământ,
şi Sfântul Duh, ce-i poartă tot pasul şi-l îmbie,
că-l vede vesel, plânge, ca pasărea zglobie.
Cine i-e drag se teme de el, şi fiecare
jignit de liniştita-i cu sine împăcare,
şi căutând s-aţâţe şi să nu-l cruţe, parcă,
răbdarea cu cruzime sălbatecă i-o-ncearcă.
Ei, pâinea lui cinstită şi vinu-i din pahar,
le umplu de cenuşă şi de scuipat murdar.
Făţarnicul îl face s-arunce tot ce-atinge.
Un ins îl dă în lături, şi altul îl împinge.
Femeia lui îl face-n răspântii de ocară:
-“Fiindcă mi se-nchină, şi-i sunt ca o comoară,
îmi voi încinge fruntea, ca idolii, cu laur,
căci vreau să-mi umple poala, silit, cu sălbi de aur.
Şi beată de parfumuri, uleiuri şi căldură,
de saţiu şi de dansuri, de fum, de băutură,
voi şti să iau şi locul, de la bărbatul meu
batjocorit, al Celui ce-i este Dumnezeu.
Şi când voi fi de glumă şi jocul meu sătulă,
în mâna mea gingaşă putere e destulă.
Voi pune-o apăsată pe piept şi, cu cinci unghii,
drept, inima-n cinci locuri prin coaste i-o înjunghii.
Ca pe un pui de mierlă ce-ncepe să se zbată,
voi smulge-o dinlăuntru, din piept, însângerată,
şi ca să-i dau o cină mai bună, mai aleasă,
voi arunca-o vie căţelului subt masă.”
Spre cer, unde zăreşte un tron şi o minune,
poetul îşi ridică smerita rugăciune,
şi lunga scăpărare a nimbului rotund
priveliştile lumii duşmane i le-ascund.
-“Blagoslovit fii, Doamne, că este cu putinţă
un leac de curăţire adânc, prin suferinţă,
şi că această dulce, curată doctorie
ne dă învrednicirea la sacra bucurie.
Eu stiu că îl aşteaptă în văile senine,
în rând cu heruvimii prea fericiţi, la Tine,
pe cântăreţ un scaun la veşnicul ospăţ,
al cetelor de îngeri, şi caut să mă-nvăţ.
Ştiu că durerea este cea mai înaltă treaptă
spre care nici ţărâna, nici omul nu se-dreaptă,
şi că-mpletind cununa mea nouă, Tu mă legi
să birui lumea toată şi timpurile-ntregi.
Podoabele cu pietre de preţ şi cu metale,
lucrate-n giuvaiere de chiar mâinile Tale,
nu-s de ajuns celestei aprinse diademe,
strălucitoare-n timpul de peste om si vreme.
Căci numai din lumină şi rouă s-a făcut,
din razele din vatra de zări de la-nceput,
faţă de care ochii nesemuiţi ce mor
sunt cioburi de oglindă, în frumuseţea lor."
Charles Baudelaire.
