suflet pereche -- intre mit si adevar

Bloodrayne a scris:

Desi as vrea sa fie adevarat, cred ca e mit.

Fiecare crede ce vrea. Iar credintele fiecaruia se bazeaza, in cele mai multe cazuri pe experienta. Iti doresc sa experimentezi acelasi lucru ca si mine si atunci vei sti.:cry: ;)

spider a scris:

Dzeu ne-a dat 2 picioare sa mergem,2 maini sa tinem,2 ochi sa vedem,2 urechi sa auzim,dar de ce ne-a dat o sg inima?Pt ca pe cealalta i-a dat-o altcuiva ca tu sa o gasesti.

Sunt perfect de acord cu tine, chiar asa este. Cealalta inima este la cel pe care-l numim suflet-pereche. Si, nistinctiv, cand apare in viata ta, te simti intreg, te simti TU. E minunat si... doare, in acelasi timp. Dar... e una dintre minunile Universului, pe care ni le-a daruit Dumnezeu, pentru a-i pretui maretia si mai mult.

TranceGirl a scris:

Probabil a fost transmis mitul sufletului pereche pt a ne imagina un ideal, pt. a tinde la pragul de intelegere, dragoste, completare maxima .. dezavantajul insa e ca tot timpul vom remarca diferenta intre ceea ce `gasim` si ceea ce reprezinta acel ideal..

Se zice ca intr-adevar.. acel suflet este aproape de noi in toate vietile dar nu shtim sa`l "vedem" si sa`l "alegem".. [desi poate ne alergam ca yin &yangul din in avaratul lui raduc ] pt. ca mai avem de trait pana la acea implinire profunda alte experiente prin care sa invatam, sa ne compensam greselile.. iar intr-un final de "drum" atunci cand vom reusi sa evoluam & sa ne depasim/rezolvam problemele vom primi aceea viata.. sa`i zicem "bonus" in care ne vom intalni "jumatatea".

Ar fii frumos.. sau macar asa ne da "avant" sa mergem mai departe si sa "urcam" mai sus pt. acel Happy Ending

Personal cred ca intalnim in viata "tentative" de suflet pereche.. la inceput crezi ca e tot ce ai avea nevoie.. apoi ajungi la concluzia ca ii lipsesc multe. Si ajungem la dilema: sa ne multumim cu ce avem sau sa plecam in cautarea acelui suflet complex care va intruni tot ce avem nevoie?!

Cunosti romanul "Adam si Eva" al ui Rebreanu? Exact asta e povestea mea. Si am inceput sa cred ca exista destin, ca exista jumatati care se cauta, care se cheama, care se gasesc, care se ranesc fara sa vrea si care, intr-o zi, se vor topi in eternitate, reintregindu-se.

Daca te oprepresti din cautat sau nu esti pregatit sa-l primesti iar e rau, ca atunci sansele sa-l prinzi scad.

Eu unul nu cred in suflete pereche. Ar trebui sa iubim in egala masura pe fiecare, nu sa ne consumam atata energie cautand ceva ce poate nu exista. Sau ... cum cred eu, potential de suflet pereche exista in fiecare

Da, intr-adevar e un subiect de adormit copii.Cei care simt ca le e somn, la culcare! Glumesc...

E foarte greu atunci cand asa cum am spus prin primele postari la subiect ca eu personal m-am simtit cu adevarat implinita atata timp cat a trait copilul meu cel mare. Pe el l-am perceput ca fiind sufletul meu pereche. Argumentele pot parea insuficiente dar le voi spune: de cate ori eram trista,vesela sau dezorientata el gasea mereu solutia salvatoare de a ma scoate din starea rea sau de a-mi amplifica starea de bine.

Acum ma simt ca intr-un cub plin de visuri fara implinire,sec,rece. Ma regasisem dupa trei ani de zile alaturi de cel de-al doilea baiat dar odata cu plecarea lui cubul a devenit si mai sec,si mai rece.Viata isi pirede tot mai mult din farmecul ineditului,din stralucire. Ma simt ca un robot indeplinind obligatia de a merge inainte.

Multumesc, dar de unde sa o mai iau ca sursa mea s-a epuizat...

AnMar a scris:

Multumesc, dar de unde sa o mai iau ca sursa mea s-a epuizat...

Sincer, nu am avut curaj sa-ti citesc topicul pe care l-ai deschis. dar am citit aici penultimul tau post.

unele femei se implinesc prin proprii lor copii. si e foarte greu ca sursa de implinire sa dispara din viata ta. e greu de spus ceva.

am o prietena care a avut un singur copil. un singur barbat, de care a divortat dupa 18-19 ani de casnicie. relatia cu fiul ei era una foarte speciala. am admirat mult si de ce nu, invidiat un pic acea relatie. rar intalnita intre o mama si copilul ei. anyway...in anul in care a divortat, la cateva luni i-a murit baiatul ... intr-un mod 'stupid'. de la o raceala. in 3 zile s-a dus. la 2 luni dupa baiat si-a pierdut si tatal. intr-un singur an a 'pierdut' toate fiintele cele mai dragi din viata ei. a fost si este uimitor cum a reusit sa reziste acestor palme date de viata. resursa ei de liniste..? credinta. implinirile pierdute nu pot fi inlocuite cu nimic. dar daca noi ramanem in urma lor, inseamna ca mai sunt lucruri pe care trebuie sa le ducem la bun sfarsit.

sora mea a fost nasa fiului meu. singura ei implinire a fost el. in ziua in care mi l-a botezat, fericirea si implinirea i se citea pe fata. radia. atunci nu am inteles ce se intampla. dar am inteles doi ani mai tarziu, cand a decedat.

exista oameni care nu se implinesc niciodata. oameni care nu-si intalnesc sufletele pereche in aceasta viata. sau il intalnesc dar il au doar pentru un timp. sa ne bucuram si sa fim multumiti de faptul ca totusi, chiar daca temporar - pe un termen mai lung sau mai scurt - am reusit sa fim impliniti, sa ne intalnim sufletul pereche. altii nu au nici macar acest noroc.

flori de camp a scris:

exista oameni care nu se implinesc niciodata. oameni care nu-si intalnesc sufletele pereche in aceasta viata. sau il intalnesc dar il au doar pentru un timp. sa ne bucuram si sa fim multumiti de faptul ca totusi, chiar daca temporar - pe un termen mai lung sau mai scurt - am reusit sa fim impliniti, sa ne intalnim sufletul pereche. altii nu au nici macar acest noroc.

Flori...am citit si mi-au dat un pic lacrimile....acum realizez cat de multe avem unii si cat de nefericiti pot fi altii.

Pana la urma sufletul pereche poate fi si mama, tatal, sotul, copilul.....poate fi acea persoana care ne lumineaza viata ori de cate ori o intalnim si care ne face sa traim.

Frumos ai grait

mirelut a scris:

Flori...am citit si mi-au dat un pic lacrimile....acum realizez cat de multe avem unii si cat de nefericiti pot fi altii.

Pana la urma sufletul pereche poate fi si mama, tatal, sotul, copilul.....poate fi acea persoana care ne lumineaza viata ori de cate ori o intalnim si care ne face sa traim.

Frumos ai grait

TranceGirl a scris:

. Si ajungem la dilema: sa ne multumim cu ce avem sau sa plecam in cautarea acelui suflet complex care va intruni tot ce avem nevoie?!

...chiar prin absurd, daca am intalni asa ceva, cat suntem dispusi la renuntare si acceptare... a unei stari, trairi... .

Hm,suflet pereche...as vrea sa cred ca exista,dar si mai tare as vrea sa cred in sansa de a-l intalni in viata asta....si daca sa zicem ca l-am intalnit dar el nu ma recunoaste ??...oricum,merita sa caut o viata intreaga,fiindca eu numai asa ma vad completa...