Blake a scris:
... tatăl ei. El îi spusese de multe ori: "Natura aruncă urgie peste ea. Și o face când omul uită de ea. Dar natura nu uită de el, pentru că el e natură. Dar omul uită. Că e... prost...".
Și vorbele lui o linișteau. Așa cum o liniștea acum grindina în care își găsea vocea tatălui și nucul care îi ținea părul în palmele lui...
...si-ar fi putut adormi in clipa aceea, in liniste, in bratele nucului, in muzica naturii dezlantuite si a vocii ce razbatea din trecut. Dar nu o facu. Curand potopul avea sa se opreasca si viata avea sa-si reia cursul ei normal.
Acesta a fost momentul cand si-a dat seama ca nu venise singura, dar ca ramasese singura. Unde erau ceilalti?