Semnificatia viselor

hans a scris:

e de bine doar daca sicriul e pentru altcineva...

sicriele erau pt cei trei copilasi morti...

Visele sunt constiinta noastra, tot ce intampla cu noi, in viata noastra: framantari,decizii,amintiri placute sau dureroase,persoane pe care le cunoastem,lucruri pe care le dorim sau de ce ne este frica.

Toate chestiile astea se formeaza in mintea noastra si iau forma de vise in functie de starea de spirit pe care o ai in acel moment.

Nu cred ca au o semnificate anume, sau ca pot prezice viitorul :think:

hans a scris:

e de bine doar daca sicriul e pentru altcineva...

no sau asa cum zici tu ... dar se zice ca in general cu mortii trebuie sa vezi ce simbolizeaza acea persoana pt tine si ce "ingropi" de fapt, care parte "rea" din personalitatea ta

Notă: Articolul este destul de lung. Conține cca 4000 cuvinte. Timp mediu necesar citirii: 5-20 minute.

1. La vârsta de 18 ani am avut un vis care s-a repetat și cu doi ani mai târziu (acum am 25). Reproduc, în continuare, conținutul visului (nimic în plus, nimic în minus), scris la persoana III-a singular (forma aparent literară nu este o modificare... ci o reprezentare 100% fidelă senzațiilor și emoțiilor trăite), după cum am ales să îl redau în scris acum 3 ani:

„Soarele îşi aruncă razele deasupra câtorva fabrici din ceea ce părea un peisaj al Americii anilor '30. Nu e nici ţipenie de om în jur. Cărămiziul clădirilor trezea un fel de căldură în privitor, atunci când reflecta lumina...

Tânărul se afla în faţa unei case, ce se înălţa sfidătoare in mijlocul clădirilor goale. Stătea şi contempla, în curtea împrejmuită cu un gard dintr-un lemn masiv, de culoarea sângelui. În jurul său, el nu mai percepea nimic... Simţea doar o dorinţă inexplicabilă şi totuşi perfect justificabilă.

Deodată, simte nevoia să se dezbrace. Îşi dă jos chipiul ştrengăresc... îşi descheie sacoul şi îl aruncă cît colo. Îşi dă jos pantofii, şi şosetele astfel încăt rămâne doar în cămaşa albă şi în pantalonii gri. Sub tălpile fragede simţea prospeţimea rouăi şi îi ghicea gustul... Casa din faţa lui i se părea foarte stranie. Din orice unghi ar fi privit-o avea o formă piramidală, deşi spaţiul camerelor superioare nu se micşora. Era foarte stranie, întradevăr, arhitectura casei... însă găsea că e deosebită.

După un timp, în care se avântase în consideraţii filozofice asupra proporţiilor clădirii, se hotărăşte să escaladeze clădirea. Nu înţelege de ce simte că trebuie să facă astfel, spre deosebire de a intra pe uşă, dar în adîncul sufletului său ştie că trebuie să fie aşa. Însă, în acelaşi timp... ştie că ceea ce face seamănã cu încălcarea unei legi sacre, divine. Dar el simte că ceea ce face e corect. Cu sprinteneala anilor săi sare şi se apucă cu mîinile de grinda primului etaj. E foarte sigur pe el... Urcă etajele cu o uşurinţă şi o agilitate ieşite din comun. Urcă şi tot urcă, neţinând cont de numărul etajelor...

La un moment dat se opreşte. Se află la penultimul cat şi observă in jurul său, razele soarelui ca fiind cu adevărat sublime. În acelaşi moment realizează faptul ca nu mai poate urca. Uşa ultimei camere este închisă cu o cheie... o cheie pe care nu o are. Nu s-a gîndit nicio clipă dacă celelalte camere, erau încuiate sau nu. Băgase de seamă, în treacăt, ferestrele şi geamurile lor... însă se abţinuse din a se uita în interior. Îi plăcuseră totusi ferestrele... erau gravate cu multă atenţie, iar din cîteva priviri fulgerătoare descifrase scene din diversele mitologii pe care le citise.

Adîncit în gînduri, tînărul nu observase faptul că în spatele lui se furişase o fată. Era slujnica ce avea grijă de casă... Tînărul se întoarce si se uită la ea, însă, într-un mod foarte ciudat... nu îi putea distinge trăsăturile feţei. Simţea, în schimb, faptul ca fata îi purta în inimă o adîncă dragoste. Ea prinde mîna lui timidă într-a ei, şi îi lasă în palmă o cheie. El ştia că ea risca foarte mult prin acest gest... se uită în sufletul ei cald şi îi mulţumeşte din inimă. Fata se retrage, repede, după o uşă din lemn masiv... pe care el dinstingea, clar, şi fără mult interes, încrustaţi, mulţi sori în jurul unei sfere.

Îi părea rău că nu putea să desluşească trăsăturile fetei... şi pentru faptul ca nu îi împărtăşea dragostea. Ştia, totuşi, că menirea sa era alta. Se uită la cheia din mîna sa. Părea a fi din aur... dar uşoară ca un fulg. Se întreba ce ar fi trebuit să facă pentru a o fi obţinut în mod normal... I-a mulţumit, încă o dată, în gînd, fetei fară chip, pentru cheia ce semăna cu o rază de soare şi se ridică în picioare.

Cu un ultim salt, lipsit de efort, ajunge la ultimul etaj. Aici află o cameră piramidală, care din exterior nu părea a fi foarte spaţioasă. Însă odată ce cheia s-a răsucit în broască... a simţit ca şi cum ar fi pătruns într-un alt plan. Înăuntru... camera sfida legile fizicii. Razele soarelui păreau a pătrunde prin toate ferestrele. Însă ceea ce vedea în camera depăşea orice îşi imaginase vreodată. Întâi de toate... a observat candelabrul care nu era legat... ci stătea suspendat în aer. Braţele sale păreau a fi din apă... însă acea apă emitea un fel de pulsaţie luminoasă cu o uşoară tentă albastră. Apoi atenţia i-a fost atrasa de nenumăratele opere de artă ce îl înconjurau: picturi, sculpturi, mobila, mozaicuri şi multe altele. Însă ceea ce l-a impresionat cel mai puternic, afară de maestria fără egal cu care fuseseră create, era modul în care fiecare piesă completa un mozaic grandios, divin. Avea impresia că dacă ar fi schimbat locul uneia dintre ele totul s-ar fi năruit. Încrustările de pe diferitele scrinuri completau scene din anumite picturi... iar personajele se desfăşurau pe socluri. Era o privelişte care îl înmărmurise... avea impresia că toate prindeau viaţă, rînd pe rînd, şi continuau povestea.

Într-un tîrziu... s-a trezit, parcă, dintr-un somn adînc si vesnic. Şi-a dat seama că toate acele senzaţii îl copleşiseră, pe moment. A dat catifeaua aproape insesizabilă, ce acoperea patul, la o parte şi se ridică. Totul era la fel de frumos şi de armonios. Dar acum ştia pentru ce venise. Căuta ceva anume, ceva preţios... o comoară a universului, a sufletului.

A început să caute, cu grija... astfel încât să nu deranjeze ordinea, aproape cu iz de sacru, a operelor si obiectelor de artă. Descoperise o bibliotecă imensă... şi încetase să se mai gîndească la cum era posibil aşa ceva. Trecea cu degetele, încet, peste titlurile cărţilor... erau scrise în multe limbi, limbi străvechi, pe care el nu le cunoştea... Dar bănuia că ascund multe din tainele universului în ele.

Dulapurile şi cabinetele ascundeau multe obiecte stranii, din diferite materiale si cu diferite forme. Pe măsură ce căuta mai mult, deşi nu ştia ce căuta, simţea că se apropie...

Observase, de ceva timp, că lucrurile din jurul său se mişcau, dar nu dăduse prea multă atentie. Pentru că se mişcau toate deodată... păstrînd aceeaşi armonie şi frumuseţe. Însă, aproape intuitiv, privirea îi cade asupra unui scrin, sculptat dintr-o bucată. Se apropie încet, şi cu grijă, de el şi de îndată ce îl atinge, toată fiinţa sa devine întrepătrunsă de o mireasmă îmbătătoare. Îşi dă seama ca mireasma fusese prezentă în cameră dintotdeauna... însă el abia acum devenea conştient de ea. Ii plăcuse această realizare. Era sigur că ceea ce căuta se afla în acel scrin micuţ şi delicat.

Apuca cu grijă mînerele şi deschidea sertăraşele analizînd curios conţinutul fiecăruia. În acelaşi timp, aprecia cu sufletul dragostea cu care fuseseră gravate toate detaliile de pe fiecare mîner, încerca să descifreze inscripţiile tainice ce îi atrăgeau privirea... şi jubila în sinea lui. Într-un astfel de moment, degetele sale tremurînde apucă cu grijă obiectul căutat, dintr-un sertăraş şi îl scot la lumină.

Era un fel de placă lungă şi subţire... O lamelă, asemănătoare celor din tarot... însă din aur şi extrem de fină. Dar ceea ce l-a frapat cel mai mult, pe tînăr, a fost ceea ce se afla pe feţele lamelei. Pe fiecare din feţe erau gravate, în relief, diferite hieroglife, simboluri si semne. Unele dintre ele îi păreau a fi egiptene, însă majoritatea îi erau complet necunoscute. Păreau a fi scrise de mînă... dar într-un mod fascinant de meticulos. Pe masură ce îşi odihnea privirea asupra fiecărui simbol, simţea o mare tensiune interioară. Nu durere... ci dorinţă. Dorinţa de a descifra mesajul energetic pe care îl trimiteau. O întoarce pe cealaltă parte si observă alte hieroglife şi simboluri... însă odată ce o întoarce a doua oară simbolurile se schimbă... apărînd altele... la fel de frumoase şi de misterioase. Era de neînţeles... dar minunat.

După un timp, nemairealizînd scurgerea timpului, se hotărăşte că e timpul să plece. Se uită pentru ultima oară la minunăţiile din jur... Apoi bagă lamela, cu grijă, în sîn şi iese pe uşă, afară. O închide încet, şi lasă cheia în broască. Îşi trece mîna peste piept, reasigurîndu-se şi începe să coboare cu aceeaşi uşurinţă cu care urcase.

Se opreşte puţin... şi se uită în direcţia soarelui. Nu îşi poate da seama dacă e răsărit sau apus... Se îndreaptă către el şi dispare în depărtare, sărind peste şinele trenurilor.

În continuare, firul se taie și începe un alt vis, oarecum legat de primul:

După ce am trecut peste acele şine de tren, în asfinţit-apus, imaginea se mută în alt cadru, în timpurile noastre. Eram împreună cu mama mea şi căutam un bijutier. Eu eram foarte trist, îndurerat, deoarece mama vroia să vîndă tableta... eram foarte săraci. Şi aveam nevoie de bani.

Încercasem să îi explic însemnătatea simbolurilor, dar nu înţelegea. Simţeam că pierdeam un lucru deosebit de important şi nu apucasem să descifrez ce scria pe ea. Eram atît de deprimat încât mi-era greu să merg.

Găsim un bijutier, mama scoate plăcuţa din geantă şi i-o înmânează. Omul nici nu bănuia importanţa sa... dar eu da. Şi simţeam că îmi fuge pămîntul de sub picioare.

Aş fi vrut să fac ceva, să o iau şi să fug... dar nu puteam. Nu puteam decât să mă gîndesc la cum aveam să o recuperez. Bijutierul o cîntăreşte neimpresionat de simbolurile sale, şi îi plăteşte mamei o sumă infimă de bani. Eu mi-aş fi dat viaţa pentru a putea înţelege misterele sale.

Faptul era consumat, rămăsesem singur şi îndurerat... Nu mă puteam gândi decât la cum aveam să o recuperez. Nu ştiam cum... dar eram convins că voi reuşi."

Observații: Trebuie să menționez că, de regulă, eu nu îmi amintesc visele întrucât am un somn incredibil de adânc. Până la 18 ani nu am visat niciodată ceva similar sau măcar înrudit ca tematică cu visul descris mai sus (arerori îmi aduceam aminte frânturi din vise în care mă duceam undeva, sau făceam nu știu ce), nu m-au interesat niciodată aspecte la care visul face mai mult sau mai puțin referire și duceam o viață ce nu ieșea cu nimic în afara cotidianului.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

2. La vârsta de 22 de ani, la câteva luni după ce am redat în scris visul descris mai sus, am avut un alt vis... mult mai tulburător decât primul, pe care îl voi reda acum, cu îngăduința domniilor voastre, la persoana I singular (nimic în plus, nimic în minus, redat 100% exact):

"Visul începe cu un peisaj sumbru, dintr-un oraş pe care nu îl recunosc. Eram un fel de vagabond care umbla pe străzi, însoţit de un altul, la fel de dubios ca şi mine. Acest "eu" nu era eul meu de acum. Era altul cu principii şi moravuri ceva mai... dubioase. Eram un derbedeu, cu alte cuvinte, dar mă simţeam ca "Eu".

La un moment dat ne aflăm într-un fel de pasaj subteran, lung. Căutam droguri. Nu ştiu de ce aveam impresia că vom găsi aşa aiurea... dar căutam - nu ştiu nici de ce căutam droguri, dar nu eram drogaţi... căutam ceva anume. Deodată, însă, dintr-o crăpătură în zid apare în faţa noastră un individ care, din cîte am înţeles, scăpase dintr-un fel de sanatoriu. Avea asupra lui un medicament deosebit de puternic care inducea o stare alterată de conştiinţă. Asta căutam. L-am lăsat să plece nestingherit, dar am păstrat drogul.

Am început să iau medicamentul acela, deşi cel de lîngă mine se împotrivea şi era de părere că nu trebuia să fac asta. Nu am ascultat totuşi de el, şi odată ce substanţa aceea mi-a pătruns în organism m-am simţit imediat transportat în alt plan. Mă aflam în acelaşi loc ca şi înainte, dar era altfel. Nu mai erau culori, erau numai umbre. Puteam vedea şi simţi totul, toţi oamenii, toate vietăţile, toate clădirile şi obiectele. Dar erau toate numai umbre. Totul era întunecat, dar cerul, spre deosebire, era de un roşu sîngeriu, parcă cuprins de flăcări.

Cu toate astea, nu îmi era teamă. Din contră... mă simţeam excelent. Mă simţeam incredibil de puternic, şi am descoperit că puteam influenţa planul în care mă aflam. Nu eram constrîns de un corp fizic. Mă simţeam mult mai volubil. Şi căutam să enervez oamenii. Intram pe liniile de telefon şi scoteam sunete îngrozitoare. Îmi băteam joc în fel şi chip de oamenii din case şi de pe străzi.

Puteam să intru în mintea lor, puteam să fac ce vroiam. Nu vroiam să mă mai întorc... Dar, în planul de unde scăpasem, corpul meu căzuse la pămînt ca şi cum aş fi murit. Cel de lîngă mine a încercat să mă readucă la viaţă, îmi acorda primul ajutor, îmi dădea palme şi pînă la urmă reuşeşte să mă readucă la viaţă. Eu mă simţeam excelent, cum nu mă mai simţisem niciodată, şi eram foarte supărat că m-a adus înapoi.

După acest incident, mă aflam acasă la mine. Dormeam. Cînd mă trezesc, dimineaţa, constat cu surprindere că în camera mea se aflau două persoane care îmi păreau extrem de dubioase. Un bărbat şi o femeie. Erau demoni. În vis îmi dau seama că sunt "EU", cel de acum - spre deosebire de cel anterior, cînd mă simţeam tot eu, dar ceva mai în trecut - dar tot fără aceleaşi principii şi moravuri. Demonii veniseră să mă încerce.

Bărbatul îmi explică faptul că le-am atras atenţia atunci cînd am pătruns în acel plan existenţial, în acea lume a umbrelor. Mi-a spus că au rămas impresionaţi de activităţile pe care le-am desfăşurat şi de uşurinţa cu care m-am adaptat. Venise cu intenţia clară de a mă recruta în rîndurile lor. Dar înainte de asta trebuia să dovedesc faptul că sunt de acord. Pentru asta trebuia să desfăşor un ritual împreună cu femeia, căreia îi vedeam adevărata formă şi era deosebit de dezgustătoare.

Imediat după acel ritual - demonesa se urcă pe mine, în pat, și începe să facă sex cu mine... în același timp, însă, îmi rodea măselele cu dinții ei foarte ascuțiți (era îngrozitor de dureros) - mă trezesc în alt plan, înconjurat de numeroşi alţii. Trebuia să trec printr-o perioadă de "pregătire", pentru a deveni un demon cu acte în regulă. Iar această pregătire consta într-o serie de antrenamente ce se desfăşurau într-un rîu. Din cîte îmi dădeam seama era rîul care despărţea cele două lumi. Lumea viilor şi lumea Morţilor. Spre surprinderea mea, însă, mă descurcam excelent la acele antrenamente. Mi se părea deosebit de simplu şi lipsit de efort, acolo unde altora li se părea imposibil. Nu am reuşit să reţin în ce constau acele antrenamente. Dar ştiu că aveam rezultate extraordinare, comparativ cu ceilalţi.

La sfîrşitul pregătirii am fost informat că mi se va acorda un rang în ierarhia superioară a demonilor, datorită rezultatelor mele excepţionale. Eram demon cu acte în regulă, şi mi se oferise un fel de "post" de general. Comandam legiuni de demoni. Şi în această funcţie mă descurcam în mod admirabil, ceea ce a atras după sine invidia altor demoni. Nu a durat foarte mult, pînă să înceapă să plănuiască împotriva mea. Eu vedeam ceea ce aveau ei de gînd, nu ştiu cum, dar îmi dădeam seama. De asta şi de altele. Astfel că evitam cu uşurinţă capcanele lor.

Eu, ca demon, eram un fel de general, după cum am spus. Iar deciziile strategice se luau într-un mod foarte straniu. Fiecare comandant poseda o tablă de marmură neagră, asemănătoare uneia de şah, dar complet neagră, pe care se află nişte piese din metal, ca nişte monezi. Acele piese reprezintă legiunile pe care le comandam.

La un moment dat, mă aflam împreună cu alţi generali şi ne confruntam cu o dilemă de natură strategică. Eu cunoşteam soluţia, căci era, oarecum, evidentă pentru mine, dar ei se învîrteau în jurul ei fără rost. Sătul şi aproape plictisit propun soluţia celorlalţi. Dintre cei care se aflau acolo, am "remarcat" doi dintre ei. Un demon de rang foarte înalt şi o demonesă. Soluţia mea presupunea mutarea pieselor de pe tablelel fiecăruia, căci ele erau toate interconectate, cumva, astfel încât noi să ieşim în avantaj, eu cu precădere - faţă de un adversar despre care nu ştiu nimic, şi nici nu mă gîndisem la momentul respectiv, era cumva firesc. La un moment dat, însă, demonul de rang înalt, pe care îl percepeam a fi şi foarte bătrîn, mută o piesă de pe tabla sa, piesă care îl reprezenta pe el, şi atacă o piesă de pe tabla mea, piesă care mă reprezenta pe mine.

Fiecare dintre noi avea pe tablă o piesă care îi reprezenta esenţa, iar acea piesă era legată prin fire tainice de însăşi fiinţa noastră. Ceea ce a făcut demonul acela a fost să mă pună într-o situaţie asemănătoare unui "sah-mat". Iar acest lucru, deşi era o practică des-întâlnită printre strategii de rang inferior, drept pentru care nu mă aşteptam la ea, însemna sfîrşitul meu care se apropia. Demonul dobîndise toate atribuţiile mele, legiunile mele de demoni, iar în scurt timp avea să dobîndească şi sufletul meu. Cu toate astea nu îmi pierdusem cumpătul. Ridic privirea şi mă uit la cei din jurul meu. Priveau toţi înspre mine şi am înţeles pe loc complotul care se pusese la cale, precum şi contribuţia fiecăruia.

Dar, la un moment dat, mă uit din nou spre tabla mea, şi observ că piesele au fost mutate, ţinînd cont de faptul că mutările nu se iau înapoi... sunt definitive şi irevocabile ... însă piesele se mutaseră, în favoarea mea. Nu mai eram în pericol, iar demonii din jurul meu erau consternaţi şi deosebit de încurcaţi. Am hotărît atunci, că ar fi mai înţelept pentru mine să îmi iau tălpăşiţa de acolo. Deşi nu era un lucru uşor. Cumva, intenţiile mele au devenit evidente pentru ceilalţi astfel că demonul bătrîn mă ameninţă. Dar nu putea să mă oprească şi nici nu aveau voie să îmi facă rău - nu ştiu de ce. Reuşesc să fug, dar nu înainte de a atrage pe urmele mele legiuni întregi de demoni.

Cumva, reuşesc să scap de urmăritori şi ajung la rîul în care s-a desfăşurat antrenamentul meu, înainte de a deveni demon - nu îmi aduc aminte de coordonate temporale, nu îmi aduc aminte să mă fi gîndit la timpul care trecuse - şi sar în el, fără intenţia de a ajunge pe partea cealaltă. Mă las dus de rîu, înotând fără greutate. Urmează apoi o cascadă extrem de înaltă... cad în apă, şi ies la malul din apropiere, complet nevătămat. Observ în apropiere nenumărate fiinţe care încearcă în zadar să se caţere pe peretele cascadei, dar fiindcă nu reuşesc, căci apa îi împinge înapoi, plîngeau, strigau şi se tînguiau. Mi se parea ironic. Mă gîndeam că poate erau fiinţe care nu au trecut de antrenamentul acela, prin care am trecut şi eu, iar apa i-a aruncat aici.

Mi-am continuat drumul şi în cele din urmă am scăpat, revenind în planul fizic - deşi nu ştiu cum.

Revenind în planul fizic, simțeam că eram "EU" de acum, cu aceleaşi moravuri şi principii, dar cu ştiinţa lucrurilor pe care le-am săvîrşit într-un trecut "îndepărtat" - nu îmi pot imagina cît de îndepărtat - dar de care încercam să uit, mă trezesc într-un fel de avion. E mai mare, mai spaţios decît un avion normal. Oamenii stau în picioare dar sunt şi scaune şi hublouri. Eu eram împreună cu încă doi prieteni. Stăteam pe scaune, toţi trei. La un moment dat ajunge spre noi un zvon cum că, undeva în compartimentele din faţă va avea loc un concert susţinut de un artist extrem de talentat şi apreciat... dar concertul era doar pentru copii.

Eu eram hotărît să ajung acolo şi mă prefac pe loc în copil... nu ştiu cum sau de ce aveam abilitatea asta. Reuşesc să intru nestingherit, împreună cu ceilalţi doi, copii şi ei şi ne îndreptăm spre primul rînd. Erau mulţi alţi copii în jurul nostru, iar în faţa noastră era o scenă. Acolo era un bărbat, cel care avea să susţină concertul... numai că el nu se pregătea de concert ci de plecare.

Apoi am senzaţia clară că noi 3 trebuie să îl urmăm. Întrucât eram în aer, am fost paraşutaţi, dar nu cădeam... ci pluteam liniştiţi spre sol, ca şi cum nici nu am fi avut nevoie de paraşute. Dar fiindcă eram singuri, bărbatul acela nu era cu noi, paraşutele noastre planau ca şi ghidate spre o destinaţie anume.

Odată ajunşi cu bine la sol, nu am întâmpinat niciun fel de greutate, am fost primiţi de un om în vîrstă, un fel de majordom, care ne spune că domnul acela ne aşteaptă. Ne conduce, apoi, printr-un fel de hambar vechi şi aflat în paragină. Aici ne roagă cu politeţe să urinăm, toţi trei, în nişte urinale ruginite, vechi. Ne conformăm fără prea mare bătaie de cap, situaţia era suficient de inedită încât să nu ne preocupăm de detalii.

Ne conduce pe urmă spre casa bărbatului. Constat, cu surprindere, că acea casă este identică cu casa bunicilor mei. Ne conduce în curte, unde ne aşezăm pe o bancă. Mie mi se părea foarte straniu şi aveam impresia că este o iluzie. Eram convins că şi prietenii mei văd fiecare altceva. I-am rugat, prin urmare, să îmi descrie ceea ce văd în faţa ochilor. Mi-au descris, spre nemărginita mea surprindere, exact ceea ce vedeam şi eu. A trebuit să conchid că nu era o iluzie şi brusc m-am simţit cu musca pe căciulă... căci îmi aminteam de trecutul meu agitat - a se citi demonic - şi bănuiam că are legătură cu asta.

La un moment dat, apare printre noi o femeie. Nu a venit de nicăieri, pur şi simplu era acolo. Nu se sinchisea nimeni de prezenţa ei... dar eu ştiam cine era. Eu îi vedeam adevărata faţă. Era o demonesă. Venise pentru mine. Dar am tăcut.

Am început să mă plimb prin curte şi am constat că nu era populată de păsările bunicilor mei ci de nişte vietăţi foarte stranii. Multicolore, cu forme ciudate... dar deosebit de frumoase. Nu le pot descrie deoarece nu mi le puteam aduce aminte, în dimineaţa imediat următoare. Nu mai reţin decît cîteva forme vagi şi multicolore. Dar simţeam că sunt foarte timide. Erau deosebit de frumoase, dar extrem de timide în preajma altora, deoarece erau foarte rare iar ele, vietăţile, erau conştiente de unicitatea lor. Tocmai de aceea se fereau de cei din jur. Dar de mine nu le era teama... în mod straniu. Nici eu nu le vroiam răul, în mod evident. Îmi plăceau nespus de mult.

În ceea ce priveşte gazda noastră, bărbatul acela, era ocupat, pregătea ceva. Nu l-am întrebat de ce casa sa era identică cu casa bunicilor mei. Dar în acelaşi timp, demonesa îmi pătrunde în minte şi începe să mă convingă să îmi accept trecutul, să accept faptul că sunt un demon. Îmi spunea că trebuie să mă reîntorc, iar dacă o voi face voi fi mai puternic ca niciodată, voi deţine o putere extraordinară şi nu mi se va mai împotrivi nimeni. Dar eu nu mai vroiam să aud de demoni şi nici de ofertele ei.

Cei din jurul meu nu auzeau ce îmi spunea ea, căci totul se desfăşura în mintea mea. Dar la un moment dat, sătul de rugăminţile ei mă întorc către acel bărbat şi îi spun: "Mă duc să vizitez via!". Deoarece casa bunicilor mei este construită pe versantul unui deal, iar via se află deasupra casei, despărţită de două rînduri de garduri înalte de curtea casei, era imposibil de văzut de acolo unde ne aflam. Prin urmare, prin aceste cuvinte îl înştiinţam, oarecum mascat, de faptul că ştiam că acea casă era casa bunicilor mei, iar eu eram "oaspetele" principal. Ştiam că mă adusese acolo căci mi se pregătise ceva anume. Şi totodată, vroiam să scap de acea demonesă care nu îmi lăsa gîndurile în pace.

Bărbatul se întoarce spre mine şi îmi spune ferm: "Trebuia să ceri voie!" Apoi se întoarce către demonesă şi discută aprins despre ceva. Nu înţeleg despre ce. Se ceartă scurt apoi se întoarce iarăşi către mine şi spune: "Da. Sigur că poţi vizita via."

Ultimul lucru pe care mi-l amintesc şi pe care l-am notat în jurnal, este faptul că urc treptele săpate în pămînt şi mă îndrept spre via din deal..."

Aceste vise reprezintă două dintre cele mai mari enigme ale vieții mele... Din clipa în care am visat primul vis viața mea s-a schimbat complet, cu toate că activitatea onirică mi-a rămas la fel de necunoscută ca și până atunci, cu câteva excepții notabile, dintre care fac parte și cele mai sus menționate.Deși pot spune că am identificat anumite elemente și câteva idei generale și relativ evidente, semnificația completă a acestor vise m-a eludat constant. Descifrarea lor, din multiple puncte de vedere, este foarte importantă pentru mine, indiferent de toate lucrurile pe care le-ar putea spune unii sau alții împotriva acestui demers, motiv pentru care le împartășesc acum în speranța descoperirii unei intuiții ceva mai odihnite decât a mea. Sunt deschis oricărui gen de abordare.

Mulțumesc pentru atenție și pentru răbdarea deosebită de care dai dovadă ajungând până la acest rând... Și te rog să mă ierți dacă simți că ți-am irosit între 5 și 20 de minute din viață.

P.S.: Această postare se regăsește și în topicul de Psihologie.

topicul semnificatia viselor unit cu topicul decodificarea viselor.

P r o z a c a scris:

Acum stiu cine-i vrajitoarea.

Prevestesc ceva visele mereu insa atunci pe moment nu le pot lega de nici un eveniment de care am cunostinta, doar cand s-a intimplat ceva imi dau seama ca am fost anuntata candva insa n-am dat atentie destula. Mesajul asta din departari e greu de codificat. Cateodata e doar un vis frumos, altadata ma pune pe ganduri.

Eu cad pe ganduri cand parti din anumite vise le regasesc in realitate dupa ceva timp.

Bai fratilor visai azi noapte cu unu care tot incerca sa treaca pe zebra si eu nu-l lasam; pana m-am enervat si am intrat in cafeneaua de alaturi unde mi-am propus sa nu ma supere nimeni- da veni una cu fusta crapata intr-o parte asa . Am vrut sa-i zic ceva sa ma tie minte da a venit Burell si a zis ca e suportul lui de sticle de bere, sa nu ma iau de iea. Era si jugaru-sukaru spala pe jos in crasma si eu i-am zis : asa meriti , fire-ai al _ _ _ . Apoi m-am pus pe baute rau de tot. Bine ca m-am trezit inainte de a-mi aduce aia nota de plata. O bagam pe maneca.

ce-o mai insemna si visul asta ?

Majer a scris:

Bai fratilor visai azi noapte cu unu care tot incerca sa treaca pe zebra si eu nu-l lasam; pana m-am enervat si am intrat in cafeneaua de alaturi unde mi-am propus sa nu ma supere nimeni- da veni una cu fusta crapata intr-o parte asa . Am vrut sa-i zic ceva sa ma tie minte da a venit Burell si a zis ca e suportul lui de sticle de bere, sa nu ma iau de iea. Era si jugaru-sukaru spala pe jos in crasma si eu i-am zis : asa meriti , fire-ai al _ _ _ . Apoi m-am pus pe baute rau de tot. Bine ca m-am trezit inainte de a-mi aduce aia nota de plata. O bagam pe maneca.

ce-o mai insemna si visul asta ?

că ţi-era sete c