Sa incepem prin "nimeni nu e perfect"?Cred ca toata lumea a auzit propozitia asta cel putin o data in viata.Eu una sunt perfect de acord cu ea.Totusi,ne este destul de greu sa ne obisnuim cu ideea imperfectiunii(si ma refer la partea fizica a omului).Problemele mai mari apar atunci cand defectele noastre se transforma in adevarate complexe care ne impiedica sa mai socializam,sa mai iesim din casa etc.Ca orice persoana si eu am complexe;ma deranjeaza unele lucruri pe care eu le numesc defecte(desigur,mama mea nu suporta sa ma auda spunand asta,amintindu-mi mereu ca fie va trece-daca vorbim de semnele pubertatii-,fie ca nasul meu se potriveste perfect profilului fetei-mai grosut-).Ideea este acum urmatoarea:unii dintre noi(printre care si eu)ne consideram mai urati decat suntem de fapt si defectele pe care ni le gasim sunt mult mai multe decat cele pe care le observa altii la noi;ce credeti?
Cand cineva imi face un compliment,deseori ma gandesc ca mi-l face doar din amabilitate...sa fie oare doar o idee obsesiva pe care mi-am format-o?
Si inca ceva:eu una nu judec persoanele dupa aspect si nu sunt genul care sa considere orice un defect;ideea este:si altii sunt dispusi sa vada dincolo de aceste "defecte"(care,app,poate exista doar in mintea noastra)?
Desigur,sunt constienta si de calitatile mele,dar,desi presupusele defecte sunt mai putine,parca tot ele au intaietate cand ma privesc in oglinda.
Cred ca tema asta este una care merita dezbatuta pe larg...,poate de-aia am si scris atat de mult
:roll:
P.S.Va rog,fara comentarii jignitoare la adresa cuiva sau cu un limbaj...neadecvat!
O zi frumoasa! :roll:
