Nu iti razi si tu de mine, nu? Imi dai dreptate ca la prosti? 
Eu caut raspunsuri, nu caut sa mi se dea dreptate ca sa scape lumea de nebun.
Toti constientizam in permanenta diferite aspecte ale realitatii, asa se face ca reusim sa vorbim, sa mancam, sa mergem, sa respiram chiar, sa ne intindem, sa concepem, sa ne, sa facem, sa dregem, sa, sa, sa ....
Nu spun ca nu ar fi constientizarea suficienta, spun ca nu orice tip de constientizare este suficient intr-o anumita problematica.
De exemplu: un cetatean consuma dulciuri de o viata si la un moment dat afla ca are glicemia mare si ar fi potrivit sa renunte la dulciuri; mai renunta el dar pofta ii tot da ghes si calca pe alaturi, desi constientizeaza problematica in toate aspectelei ei periculoase (diabet); la un moment dat insa, are o constientizare de zile mari si, chiar din clipa in care a inteles suficient de profund ca acele dulciuri musca efectiv din el, il ucid, sunt dusmanii lui cei mai periculosi, se produce declicul, eliberarea si, ajunge sa isi domine pornirea; dar nu facand eforturi sustinute de vointa, nu, nu mai e necesar, o face cu usurinta acum intrucat constientizarea aceea la eliberat de sub asuprirea poftei si placerii de dulce.
Asa si in "iubire" sau orice altceva, constientizarea eliberatoare de sentimentele, emotiile negative aferente "calcarii pe alaturi" a partenerului, ar trebuie sa fie una extrem de profunda, cutremuratoare fiintial, pentru a fi si eliberatoare, depinde desigur si de persoana, dar si de conceptul ce face obiectul constientizarii.