Directive mentale ale societatii romanesti si ale mass-media

Parintii nostri au trait 50 de ani sub comunism. In societatea comunista omul era educat de mic ca nu are nicio valoare atat timp cat nu face parte din mecanismul de munca al societatii - altfel spus - ai dreptul la existenta daca muncesti suficient. Asa au aparut cei ce se pot bucura numai daca muncesc ceva, interzicand dreptul la existenta al celor care vor sa se distreze: "tineretu' din ziua de azi nu mai munceste nimic, sta numai in cluburi si discoteci". Au inoculat si urmasilor ideea asta, asa au aparut cei care spun "mie nu imi plac cluburile, discotecile" ei cautandu-si realizarea fie in munca "mai am 7 proiecte care trebuiau sa fie gata ieri, ca maine ma apuc de inca trei proiecte" sau cei care si-au dat seama ca ceva este in neregula si se intorc la leaganul cicilizatiei umane "mie imi place natura, muntele, padurea" refuzand presiunea de tip "ai dreptul sa existi doar daca muncesti". Munca respectiva are un rezultat - posesiunile materiale, astfel a aparut masurarea valorii in obiecte materiale detinute (ce casa/masina/gadgeturi electronice/haine sau incaltari pretentioase am). Rebeliunea copilului a facut ca multi chiar sa desconsidere munca, sa "golaneasca" in semn de revolta fata de ceea ce le-a fost impus.

Deci - ai dreptul la existenta daca muncesti(serviciile atribuite de statul comunist), acumulezi posesiuni materiale, pe langa ceea ce iti da statul (casele atribuite de statul comunist), te casatoresti si faci copii pe care ii vei intretine pana ce ei vor face ca si tine.

Asa au aparut generatii intregi infantile si egocentrice care se exploateaza pe ei insisi in virtutea programarii "omului nou" si apoi isi exploateaza progeniturile - nu neaparat material(daca ii spui unui "om nou" ideile astea el iti va replica "da' eu nu am niciun folos de pe urma copilului meu, nu ii cer bani") - pe baza egoista ("eu ma bucur atat timp cat copilul meu urmeaza aceeasi programare ca si mine"). Ei nu constientizeaza si nu inteleg ce li se intampla asa ca pentru a-si obtine stimulii emotionali necesari vietii (stroke-urile) devin alcoolici, isterice etc.

Nu spune nimeni ca nu e ok sa ai job, sa-ti cumperi chestii si sa te casatoresti candva - dar, la dracu ! astea nu-s scopuri in viata decat daca le hotarasti tu cand simti ca e momentul sa faci asta, nu cand ti le impun altii.

De aceea oamenii de tipul asta nu ofera si nu primesc mai nimic. Pentru ca nu stiu cum, desi poate ar vrea. Plus ca sunt incapabili, necompetitivi din cauza ca mereu au avut un tatuc (statul comunist) care sa aiba grija sa fie totul bine - au rezultat niste copii mari, care mor fara sa-si dea seama ce li s-a-ntamplat. Si mor tristi si foarte bolnavi(boli de stomac, boli cardiace).

Mass-media este un educator foarte puternic. Ce apare in mass-media este lua ca model deoarece subiectii presei genereaza un fel de val emotional (de exemplu toti se mira de prostia diferitelor panarame din viata "mondena" - astfel obtin stroke-uri). Mass-media impune stiluri vestimentare, hair and make-up style, shoe-style, behavioural style(perversa de pe targu' ocna, ori suntem golani ori nu mai suntem, nu stiu, nu stiu io d-astea etc.). Desi sunt stimuli emotionali negativi (sunt legate de batai, crime, excrocherii, incultura in forma pura, diverse nivele de mizerie sufleteasca umana) ele sunt totusi stroke-uri si lumea le infuleca fara sa mai puna intrebari.

Postarea mea e valabila pentru cei ce nu cunosc iubirea, cei ce cauta stroke-uri in spatiul exterior familiei, deoarece familia insesi este alcatuita din indivizi de acest tip.

Astept pareri, ca poate sunt eu pesimist si lumea de fapt nu e asa.

Era mai demult un topic despre meme, nu stiu daca astea sunt sau nu meme.

Apropo, tot in goana dupa stimuli emotionali romanii au adoptat diferite cuvinte tiganesti (exemplu' folosit de mine mai sus -"panarame"). Intr-o vreme si chiar si actualmente in unele medii, e considerat ceva interesant sa vorbesti tiganeste, macar sa stii cateva expresii. Dealtfel, la tigani atrage faptul ca ei sunt foarte emotionali pentru simplul fapt ca nu au fost niciodata integrati ca minoritate in societatea romaneasca, cu mici exceptii.

Eu am timp sa raspund la posturi, am niste examene si in loc sa invat pentru ele uite ce invat de fapt, despre inteligenta emotionala, subiect total inedit, acum sunt experta.

Cat priveste stroke-urile de care avem nevoie sa sa existam, cum spunea cineva Ninja2 parca, avem nevoie de stimuli exteriori ca sa relationam si sa invatam ceva nou, nu ne putem raporta numai la noi insine.

Poate cunoastem iubirea si iubim din tot sufletul, dar asta te elibereaza si poti sa iesi in lume cu capul sus si sa experimentezi si altceva, altfel iubirea nu ne-ar face puternici ci slabi si fricosi. Cum zicea undeva scris, daca iubesti ai incredere, daca esti iubit ai curaj.

Avem nevoie de stimuli cum avem nevoie de aer si de oameni, unii stimuli sunt agresivi altii te tembelizeaza, stiu eu, dar daca nu traiesti nu inveti si nu simti viata. Fiecare pentru el alege ce sa ia bun si ce sa respinga, filtram prin experientele noastre, si data viitoare suntem mai cunoscatori. Totul tine de alegere si de setul de valori la care te raportezi. Daca acesta este puternic si ti l-ai insusit constient, nu ai de ce sa fugi si sa te ascunzi, pana la urma tot te gaseste. Mai bine zici da sa traiesti si alegi cum. Nimeni nu e stapan pe viata ta, desi te bombardeaza poate cu presiuni si pretentii de la tine. Invata sa ai si tu pretentiile tale, care iti fac bine, si mergi mai departe.

"Postarea mea e valabila pentru cei ce nu cunosc iubirea, cei ce cauta stroke-uri in spatiul exterior familiei, deoarece familia insesi este alcatuita din indivizi de acest tip."

Aici e mai nuantata problema, pentru ca desi familia de acest tip e disfunctionala, totusi in unele cazuri se creeaza legaturi emotionale foarte puternice, si membrii familiei se ajuta, se sprijina, desi in interior exista si conflicte puternice intre membri.

In general, eu sunt de acord cu ce ai scris mai sus, cu precizarea ca sunt trasaturi valabile doar pentru o parte a oamenilor, chiar si in tara noastra. Si in Romania sunt familii functionale, armonioase, echilibrate.

Acum ce ma intereseaza pe mine sunt solutiile de iesire din aceasta criza de mentalitate si relationare interpersonala.

Tu cam ce vizualizezi?

Kosmotro a scris:

Tu cam ce vizualizezi?

Imi pare rau, inca le caut... Poate le stiu, dar nu fac ce trebuie ca sa schimb ceva.

Nu sunt convins daca eu personal am cunoscut iubirea... desi cred ca da, pentru ca mi s-a intamplat de-a lungul vietii sa tin la cate cineva destul cat sa fiu generos fata de omu' ala fara sa ii cer nimic inapoi. Si cred ca tocmai generozitatea ar fi o solutie, sa-ti dai voie sa fii bun cu ceilalti si darnic fara sa traiesti sub teama ca ei te vor exploata, ca iti vor face rau, sau sub imperiul mercantilist ca trebuie sa primesti rasplata pentru lucrurile bune pe care le faci pentru cineva.

Teoria e frumoasa, greu cu practica. Una e ce gandesc, alta e ce simt.

Scorpionul_Rosu a scris:

Zici ca te referi la iubire in sens crestin, de bunatate dezinteresata, frateasca.

Sau te referi si la iubire pura intre barbat si femeie?

Kosmotro a scris:

Zici ca te referi la iubire in sens crestin, de bunatate dezinteresata, frateasca.

Sau te referi si la iubire pura intre barbat si femeie?

Ma refer la ambele. A doua e prima amplificata si cu componenta erotica (atractie fizica) si romantica.

Scorpionul_Rosu a scris:

Ma refer la ambele. A doua e prima amplificata si cu componenta erotica (atractie fizica) si romantica.

Lucruri complicate...

Bunatatea dezinteresata. Ca sa o practici trebuie sa fii Supraom.

Merita?

La greu, cand tu ai nevoie, toti cei pe care i-ai ajutat uita de tine. Daca exista vreo exceptie, aia e rara, trebuie sa tii cu dintii de ea.

Consum enorm de energie, pentru a te bucura de cateva satisfactii morale.

Parerea mea, dupa multi ani de bunatate dezinteresata, e ca trebuie sa pastram un echilibru. Nici egoism care incalca drepturile altora, nici sa te jertfesti prosteste pentru ceilalti. Personal, eu nu mai cred in bunatate dezinteresata. Nici nu o mai astept, nici nu o mai ofer. Prefer acum evaluare critica de valori, si decizii care sa fie in folosul meu si al altora, fara a cadea in vreo extrema.

Iubirea pura, dezinteresata. Mi se pare supradimensionata. Vedem in filme pasiuni fulgeratoare, in care uiti de ego-ul tau, pentru a trai in unitate osmotica si generatoare de energii nemaivazute cu obiectul dorintei idealizat.

E vorba de multa biochimie aici, de energii sexuale, de potrivire genetica.

Dupa ce furtuna emotional-hormonala trece te vezi in fata acelorasi probleme: scripturile, defectele, imaturitatile, preferintele si deosebirile, educatii diferite. E mult de munca, mult de investit, multa maturitate se cere.

Din pacate filmele si cartile si ideile preluate dupa ureche din mediu ne aburesc cu dragoste inaltatoare care aduce un fel de transformare ce rezista in timp, o evolutie, o accedere la un plan superior, un fel de zeificare.

Vad aici multe idealizari nocive, care nu fac fata realitatii.

Dragostea supraestimata se leaga de fantasmele preoedipale ale atotputerniciei si nemuririi si irezistibilitatii. Si astea e extrem de greu sa ni le extragem din cap chiar noua, daramite partenerului.

O relatie matura are de a face cu investirea continua de energie si timp, cu echilibru si rabdare si ajustare emotionala, si asta cere iesire din ego, fara renuntare la identitate personala.

Ce vreau eu sa zic e ca nu mai cred in dragostea "fluturasi in stomac", pentru ca poate fi foarte inselatoare.

Scorpionul_Rosu a scris:

Astept pareri, ca poate sunt eu pesimist si lumea de fapt nu e asa.

Lumea e aşa...

Mie mi se pare ca oamenii in ziua de azi, poate romanii ca altii nu cunosc, renunta prea usor. Daca dau de un obstacol, gata renunt nu e iubire. Daca ai invata sa lupti si pentru o neiubire, atunci esti pregatit sa iubesti.

Eu vad numai oameni care renunta si asa isi fac cel mai rau, din start refuza, pleaca, fug, mai si lovesc in altii.

Daca renunti la altul sau la o mana intinsa, de fapt renunti la tine si o alta mana intinsa cu greu mai gasesti.

Asa ca eu asta te sfatuiesc, cine cauta iubirea, nu iti fie frica de ea, si o sa o gasesti. Si nu te teme sa fii ranit, face bine la suflet si la orgoliu.

Si da, trebuie sa existe un echilibru intre ce dai si ce primesti, altfel te dezechilibreaza. Dar mai intai de toate trebuie sa te asiguri ca darui ceva, nu doar sa astepti sau sa dai cu taraita ca sa testam terenul. Asa jocuri le practica si copiii. Trebuie sa fii capabil de multa seriozitate si implicare. Macar sa incerci.

Athmy a scris:

Mie mi se pare ca oamenii in ziua de azi, poate romanii ca altii nu cunosc, renunta prea usor. Daca dau de un obstacol, gata renunt nu e iubire. Daca ai invata sa lupti si pentru o neiubire, atunci esti pregatit sa iubesti.

Eu vad numai oameni care renunta si asa isi fac cel mai rau, din start refuza, pleaca, fug, mai si lovesc in altii.

Daca renunti la altul sau la o mana intinsa, de fapt renunti la tine si o alta mana intinsa cu greu mai gasesti.

Asa ca eu asta te sfatuiesc, cine cauta iubirea, nu iti fie frica de ea, si o sa o gasesti. Si nu te teme sa fii ranit, face bine la suflet si la orgoliu.

Foarte frumos spus si adevarat. Dar ar trebui sa ne gandim de ce se intampla asa, de ce renuntam usor? Poate simtim ca nu suntem instare sa facem fata iubirii, poate ne-am invatat asa, comozi, fara raspunderi, fara obligatii, pierde vara...