Început de _Undying_, Mie 8 dec 2010 · 111 răspunsuri · 22.686 vizualizări
E foarte frumos sfatul tau, si pertinent.
Dar scuza-ma, ne transforma in roboti.
Nu poti sa nu ai asteptari si sperante, inseamna ca traiesti cu jumatati de masura, adica tot timpul esti circumspect de teama sa nu fii ranit, si nu vei fi, dar unii nu vor sa traiasca asa.
Athmy a scris:E foarte frumos sfatul tau, si pertinent.Dar scuza-ma, ne transforma in roboti.
Nu poti sa nu ai asteptari si sperante, inseamna ca traiesti cu jumatati de masura, adica tot timpul esti circumspect de teama sa nu fii ranit, si nu vei fi, dar unii nu vor sa traiasca asa.
Nu. Planurile pe termen lung exista, dar nu trebuie sa depinda de alte persoane. Ele pot fi realizate alaturi de alti oameni, sau singur 
Nu traiesti cu jumatati de masura, timpul e relativ, asa ca iti poti trai eternitatea in prezent 8) Cum ? Nemaipunandu-ti probleme din astea.
Editat Joi 16 dec 2010 08:11
Athmy a scris:As mai avea ceva de adaugat. Chestia cu preluatul personalitatii eu vad in viata de zi cu zi destul de frecvent, facem ce vor sefii ca sa ne punem bine pe langa ei si nici nu stim ca nu mai suntem noi insine, sau sa avem relatii normale. Pur si simplu preiei personalitatea altuia ca sa iti fie tie bine.
Personalitatea cuiva nu poate fi preluata, cel mult un comportament poate fi invatat.
@ scorpionul
foarte adevarat ceea ce ai spus in ultimele posturi
Scorpionul_Rosu a scris:Nu. Planurile pe termen lung exista, dar nu trebuie sa depinda de alte persoane. Ele pot fi realizate alaturi de alti oameni, sau singurNu traiesti cu jumatati de masura, timpul e relativ, asa ca iti poti trai eternitatea in prezent
Cum ? Nemaipunandu-ti probleme din astea.
Nici eu nu ziceam asta. Nu e vorba de nici un plan pe termen lung.
E vorba doar de asteptari umane, ce sa iti mai explic.
Ii dau dreptate lui Pourmoi, ai niste postari cum rar mai intalnesti, dar pe langa ce vreau eu sa zic. 8)
Ma rog, urmariti mai bine filmul.
Scorpionul_Rosu a scris:Nu. Planurile pe termen lung exista, dar nu trebuie sa depinda de alte persoane. Ele pot fi realizate alaturi de alti oameni, sau singur ;)Nu traiesti cu jumatati de masura, timpul e relativ, asa ca iti poti trai eternitatea in prezent
Acum chiar dam in filosofie, timpul relativ, noi eterni, eterna nehotarare.
Sa nu uitam ca suntem psihologi
Da, si mai taci si tu din gura
Athmy, daca cineva iti spune ca nu este ceea ce tu pretinzi ca este poate ca ar trebui sa il crezi
PourMoi a scris:Athmy, daca cineva iti spune ca nu este ceea ce tu pretinzi ca este poate ca ar trebui sa il crezi :P
Poate da, poate nu..
Comunicarea conteaza, nu ce cred eu.
Pana acum nu m-ati convins.
Scorpionul_Rosu a scris:Faptul ca facem ce zic sefii nu are legatura cu personalitatea.Preluarea personalitatii altuia este o tehnica infantila de seductie, se cheama "mirroring" - atunci cand un copil mic imita o persoana sau un animal care ii place. Similar adultii care se plac se imita inconstient unii pe altii.
Omul care nu are asteptari si sperante ci traieste in prezent, nu in trecut sau in viitor nu are probleme mari cand e parasit. Simte doar neplacere.
Pai nu te pui contra curentului, ci lasi curentul sa treaca prin tine, lasi loviturile sa treaca prin tine, nu sa se opreasca in tine, daca ma intelegi :D Daca se opresc in tine - acolo raman, alaturi de durerea pe care o provoaca. Daca trec prin tine, se duc, la fel si durerea.
Cand am zis ca unii fac ce zice seful, ma refeream ca fac ce zice seful si cand le zice, si cand nu le zice, si cand e cazul si cand nu e cazul, si la servici si acasa etc. Cand unul iti dicteaza ce sa faci in toate relatiile, asta e dependenta.
Si eu vad asta frecvent, si e un lucru trecut neobservat. Esti manipulat cam peste tot, daca permiti asta, si nici nu iti dai seama de cele mai multe ori.
Daca nu ma fac inteleasa, oricum e doar un exercitiu colocvial, asa vad eu lucrurile. Nu propunem rezolvari.
Tu nu pui in calcul relatiile afective care se creeaza intre oameni, ca nu traim in vid. Aceste relatii iti creeaza probleme cand nu le mai ai, si zic probleme mari in functie de afectivitatea pe care ai investit-o, mari dar nu insurmontabile.
Nu traim doar pentru noi si oricat de adulti am fi, nu simtim doar "neplacere" de parca ne-am taiat la deget.
Daca nu investesti afectivitate probabil te doare in cot, ce sa mai zic, in orice dimensiune a timpului ai trai.
Si da, lasi problemele sa treaca mai departe, pentru asta e comunicarea buna si pentru asta ne spunem problemele. Altfel vorbeam de ce frumos e afara :).
Editat Vin 17 dec 2010 04:39
Pupincuristii nu isi dizolva deloc personalitatea, nici nu sunt dependenti emotional de sef, sunt doar niste manipulatori fricosi sau lipsiti de scrupule, de la caz la caz. Oricum, sunt persoane foarte periculoase.
E nesanatos sa iti dizolvi persoana proprie in persoana partenerului - aia ca sa te daruiesti total e vrajeala de filme romantice, plus ca iti faultezi propriul eu caruia ii place sa fie de sine-statator.
Investesti afectivitate - tocmai afectivitatea aia ar trebui sa te faca sa intelegi ca atunci cand tii la cineva, iar cineva-ul nu mai tine la tine, nu te apuci sa il fortezi sa ramana sau sa plangi dupa el, ca fiecare e responsabil de actiunile proprii.
In plus, un om sanatos nu va dori sa continue o relatie cu o persoana care il umileste sau il exploateaza.
Stii ce te face sa plangi dupa cineva ? Egoismul - impresia ca ai pierdut ceva ce era al tau de drept, ceea ce e gresit. Mai e si nenorocita de gandire - "dar daca ar fi fost altfel" - ei , uite ca nu e altfel, realitatea trebuie acceptata, intai rational, apoi, dupa un timp emotionalul se va alinia cu rationalul.
Relatiile afective curate nu au intensitati care sa te faca sa te sinucizi atunci cand ele au luat sfarsit unilateral. Altfel vorbim de relatii afective bolnave, bazate pe proiectii, nu pe realitate.
Sau ca sa ma exprim altfel - tu ai o lume interioara. Atunci cand acea lume interioara a ta este ocupata cu cine si cum esti tu, cu proiectele, dorintele, hobby-urile, placerile tale dar si cu partenerul de cuplu, e ok. Plecarea partenerului va fi suplinita de celelalte. Procentual sa zicem ca partenerul iti ocupa 25% din lumea interioara. Daca insa acel partener iti ocupa aproape toata lumea ta interioara (80%), tu renuntand la tine insuti, la placeri, pasiuni, etc. in favoarea acestuia, normal ca atunci cand el pleaca te simti gol interior si nici nu ai ce sa faci, ca 20% nu pot suplini un gol de 80%, pe cand in prima varianta 75% pot cu succes sa suplineasca 25% gol. Cand vorbesc de lume interioara ma refer la planul emotional - la ceea ce simti(simti ca iti este drag de tine atunci cand te ingrijesti, te simti bine atunci cand esti ocupata cu proiectele tale, te distreaza sa te ocupi de hobby-urile tale, etc.).
Oamenii au nevoie de emotii ca sa traiasca, este ceea ce ii urneste din loc, este motivatia lor in a face ceva. Daca te obisnuiesti ca majoritatea emotiilor tale sa vina de la un partener, cand pleaca partenerul ala, ramai fara stimuli emotionali si in acelasi timp cu o motivatie foarte slaba de a trai.
Trebuie sa iti poti obtine stimulii emotionali din multe parti. Oamenii care stau intr-o relatie in care sunt abuzati sau li se face rau raman acolo intai pentru ca probabil asa au fost tratati in copilarie si au sentimentul de "acasa" cand partenerul ii trateaza ca pe hartia igienica, apoi pentru ca au nevoie de stimuli emotionali, indiferent daca sunt pozitivi sau negativi. Omul cand moare de sete bea si apa din balta. D-aia trebuie sa fii capabil sa obtii stimuli emotionali pozitivi, sa renunti la cei negativi. Cand partenerul da sa plece, omul se opune pentru ca pleaca sursa lui de stimuli emotionali - la fel se va opune un dependent de droguri daca incerci sa ii iei doza din mana cand el e gata sa intre in sevraj. D-aia vorbim de dependenta emotionala.
Uite, acum sunt de acord cu tine. Ma bucur ca suntem pe aceeasi lungime de unda :P
Ceea ce tot nu intelegi, este ca nu am comportament de nebuna dupa cineva. Daca e o chestie la mine, e ca imi place foarte mult ceea ce fac, si imi place si mai mult sa inteleg. Cand aceste lucruri imi sunt refuzate, e ca aerul pentru mine.
Ma bucur ca ne intelegem.
Athmy a scris:Uite, acum sunt de acord cu tine. Ma bucur ca suntem pe aceeasi lungime de unda :DCeea ce tot nu intelegi, este ca nu am comportament de nebuna dupa cineva. Daca e o chestie la mine, e ca imi place foarte mult ceea ce fac, si imi place si mai mult sa inteleg. Cand aceste lucruri imi sunt refuzate, e ca aerul pentru mine.
Ma bucur ca ne intelegem.
Da, adica tu vrei explicatii :)
Explicatiile rationale nu iti alina emotiile negative. Nu poti combate o emotie rational, ci tot emotional. Daca ti-e frica de ceva nu o sa te linistesti daca vine cineva sa ii spune ca totul e ok si nu are de ce sa iti fie frica, dar daca cineva te tine in brate si te mangaie sau gaseste o metoda sa te distreze (da, adica sa iti trezeasca alte emotii), frica paleste, iar mai apoi dispare, fiind combatuta cu alte emotii.
Te asteptai sa nu ne intelegem ? :P
De fapt, reatiunea e cheia, asta te salveaza, asta te ajuta cel mai mult cand ai nevoie de stimuli si ratiunea e cel mai important lucru pe care-l poseda un om.
Nu subestimez sentimentele, ele totusi nu te ajuta cand esti in nevroza, chiar te afunda, in momentul ala doar ratiunea te mai poate salva.
Cand te desparti de cineva important e natural sa suferi, habar n-am totusi unde-i limita.