Iubirea - solutie integrala

Aceasta idee se intalneste si la scriitorul Novalis si la filosofii naturalisti contemporani lui.

Conceptul era ca ratiunea imparte, divide, este folositoare doar pentru segmentare, pe cand relatia directa cu natura este posibila numai prin circumventarea ratiunii, folosirea intregului ca unitate de translatie si ca metode de cuplare instinctul, perceptia primara si imaginatia nealterata de gandirea profunda a adultului.

Aici putem de asemenea dezvolta, ca prin iubire ne gasim pe noi insine, precum in mitul zeitei din Sais:

"Unul a izbutit - a ridicat valul zeitei din Sais. Dar ce a vazut? Se vazu - minune a minunilor - pe sine insusi."

Iar dizertatia mea pe baza acestui fapt este:

"Ca sa poti traii in iubire trebuie defapt sa poti traii cu tine insuti. "

Hardberg a scris:

"Ca sa poti traii in iubire trebuie defapt sa poti traii cu tine insuti. "

Ca sa poti trai in iubire este necesar ca mai intai sa iubesti si tot la fel de intai sa-ti impartasesti iubirea!

Black velvet a scris:

Ca sa poti trai in iubire este necesar ca mai intai sa iubesti si tot la fel de intai sa-ti impartasesti iubirea!

Frumos.. :)

Exact aceasta este solutia: Iubirea

Sa ajungem la iubire presupune insa sa recunoastem ura dintre noi, raul din noi.

Am ajuns astazi atat de interconectati, dependenti unul de altul,incat daca se intampla ceva oriunde in lume ma afecteaza si pe mine. Efectul bataii unei aripi de fluture...

Suntem interdependenti, facem parte dintr-o lume integrala, dar suntem ca nucile intr-un sac, nu suntem uniti, nu avem liantul care sa ne uneasca. Inteleptii ne spun ca acest liant ar fi iubirea, iar iubirea absoluta este de fapt cel care ne-a creat, este Dumnezeu. Suntem ca niste nuci intr-un sac, in loc sa fim ca picaturile de apa intr-un ocean. Ne simtim fiecare in mod individual, suntem inchisi in cochilia noastra egoista si nu privim deloc in afara. Perceptia noastra este limitata... Cum ar fi sa simtim cu adevarat aceasta lume integrala? Sa fim parte din ea, cum este picatura de apa parte din ocean? Sa fim oceanul? Sa fim asemenea Creatorului? Asta ar presupune insa sa ne schimbam natura noastra, egoista, sa ne schimbam de fapt intentia din spatele dorintelor... Sa obtinem calitatile Creatorului, daruire absoluta si iubire. Dar cum putem face asta? Doar asa am fost creati, sa primim, egoist, doar pentru noi. Asa ne-am dezvoltat, asa ne place sa fim. Sau... poate nu? Poate incepem sa simtim ca nu ne mai satisface nimic, poate vrem altceva...

Cu cat avansam in aceasta munca interioara, cu atat descoperim raul din noi, descoperim ca de fapt nu vrem sa fim conectati cu cei din jur, nu vrem sa facem parte din aceasta integralitate, nu ii iubim, ba dimpotriva.

Dar iubirea adevarata se construieste deasupra acestor sentimente, deasupra egoului. Cu cat creste egoul, cu cat reusim sa ne ridicam deasupra lui, cu atat ne apropiem de iubire, de daruire absoluta. Iar asta se face intre oameni, oameni care doresc si ei sa obtina aceste calitati.

cineva undeva zicea ca exista tot felul de carti, indrumare.

poate sunt mai materialist, sau mai bine zis mai perceptionist. nu-i mai economic sa iubim? pur, simplu, cu fluturasi in stomac si asa cum ne duce mintea.

maine poimaine vor exista carti care ne vor invata sa iubim

Tonicab a scris:

Sa ajungem la iubire presupune insa sa recunoastem ura dintre noi, raul din noi.

Ura este simplu de recunoscut, dar problema este alta, cu cat un om este capabil sa urasca mai mult cu atat el poate iubi mai mult. Iubirea si ura au aceeasi natura, doar ca sunt doua sentimente aflate la antipozi, exact ca polii unui magnet.

Raul este un concept relativ, s-ar putea ca de multe ori acelasi lucru sa fie bun pentru unii si rau pentru altii, oricum rautatea sau bunatatea n-au nimic in comun cu iubirea. Orice om, rau sau bun, poate simti iubirea la fel de puternic.

Multi incearca sa conditioneze si sa teoretizeze iubirea, pacat, deoarece iubirea este un sentiment curat si sublim si apare independent de vointa noastra, adica neconditionat! Orice om poate iubi, dar niciun om nu este capabil sa-si creeze sentimentul de iubire prin impunere.

Iubirea nu are nevoie de religie si credinta a proasta, pentru ca a iubii semenii presupune existenta unei CONSTIINTE, iar oile proaste nu au asa ceva, indifirent din ce turma fac parte.

Religia este exact inversul iubirii pentru ca poarta in miezul ei mugurii invtajbirii, vezi ortodocsi versus po®caiti, vezi musulmani versus crestini ++++.

Asa ca propun ca acest subiect sa fie mutat pe forumul "Dragoste si Sex" ca aici pe "Religie" nu este la locul corect

Se vad foarte bine efectele absentei iubirii, dar nu cred ca vreodata oamenii vor intelege importanta iubirii si pana la urma se vor autodistruge.

Black velvet a scris:

Raul este un concept relativ, s-ar putea ca de multe ori acelasi lucru sa fie bun pentru unii si rau pentru altii, oricum rautatea sau bunatatea n-au nimic in comun cu iubirea. Orice om, rau sau bun, poate simti iubirea la fel de puternic.

Raul este absenta binelui. In absenta binelui nu cred ca se poate simti iubirea la fel de puternic ca atunci cand binele este prezent.

Black velvet a scris:

Multi incearca sa conditioneze si sa teoretizeze iubirea, pacat, deoarece iubirea este un sentiment curat si sublim si apare independent de vointa noastra, adica neconditionat! Orice om poate iubi, dar niciun om nu este capabil sa-si creeze sentimentul de iubire prin impunere.

Foarte frumos si corect spus. Asa e, nu-ti poti impune sa iubesti pe cineva. Oricat de mult ai dori sa iubesti pe cineva, acest lucru nu se poate intampla "la cerere". Iubirea e simtire. Ori e, ori nu e.