Noutăţi ale ştiinţei şi tehnicii

Noi detalii privind construirea piramidelor din Egipt

Construirea faimoaselor piramide din Gizeh a necesitat un efort enorm, iar oamenii de ştiinţă continuă să descopere noi detalii despre modul în care au fost realizate aceste monumente istorice.

Acum, cercetătorii au descoperit cum au fost hrăniţi miile de muncitori care au realizat piramidele egiptene. Oamenii de ştiinţă au descoperit rămăşiţele unei operaţiuni de catering masive în oraşul în care locuiau muncitorii, la o mică distanţă de piramide.

Oraşul muncitorilor se găseşte la aproximativ 400 de metri la sud de Sfinx, aici locuind oamenii care au contruit piramida faraonului Menkaure, cea de-a treia şi ultima piramidă de pe platoul Gizeh.

Situl este cunoscut şi sub numele său din limba arabă, Heit el-Ghurab, fiind supranumit şi "Oraşul Pierdut al Constructorilor de Piramide".

Până acum cercetătorii au descoperit un cimitir în apropiere în care se găsesc trupurile constructorilor, o îngrăditură aflată în sudul oraşului în care erau ţinute şi sacrificate animalele şi numeroase oase de animale.

Pe baza oaselor descoperite, a datelor nutriţionale şi a altor descoperiri din acest sit, arheologii estimează că în fiecare zi erau sacrificate aproximativ 1800 de kilograme de carne de la vaci, oi şi capre pentru a hrăni constructorii.

Această dietă bogată în carne, alături de serviciile medicale disponibile (scheletele unor muncitori conţin oase vindecate), ar fi reprezentat un motiv în plus prin care egiptenii erau atraşi să muncească la piramide.

"Oamenii erau îngrijiţi, erau bine hrăniţi atunci când munceau, astfel erau multe lucruri atrăgătoare la acest loc de muncă", a explicat Richard Redding, cercetător în cadrul Ancient Egypt Research Associates (A.E.R.A.), grupul care excavează şi studiază acest oraş al muncitorilor de mai bine de 25 de ani.

"Cel mai probabil, cei ce munceau la piramide aveau parte de o dietă mult mai bună decât ce aveau la ei în sate", a explicat Redding.

În oraşul muncitorilor, ce a fost locuit pentru aproximativ 35 de ani, cercetătorii au descoperit numeroase oase de animale. Deşi cercetătorii nu sunt încă siguri de numărul total al oaselor, Redding estimează că au fost identificate aproximativ 25.000 de oi şi capre, 8.000 de vite şi 1.000 de oase de porc.

Aproximativ 10.000 de muncitori au ajutat la construirea piramidei Menkaure, estimează specialiştii A.E.R.A., la care se adaugă o forţă de muncă mai redusă ce era prezentă de-a lungul anului pentru a pregăti pietrele şi pentru a completa pregătirile şi măsurătorile necesare. Această forţă de muncă redusă ar fi depus un efort mai mare timp de câteva luni, în fiecare an, începând cu luna Iulie. "Timp de patru-cinci luni în fiecare an aduceau o forţă de muncă mare pentru a muta blocurile de piatră, iar aceşti muncitori nu făceau nimic altceva decât să mute pietrele", a explicat Redding.

Evident, construirea unei piramide este o muncă extrem de dificilă. Muncitorii aveau nevoie de cel puţin 45-50 de grame de proteine în fiecare zi, explică Redding. Jumătate din această cantitate de proteină ar fi fost obţinută din peşte, fasole, linte şi alte surse vegetariene, iar cealaltă jumătate ar fi fost obţinută din oi, capre şi vaci, estimează specialistul. Cel mai probabil, laptele şi brânza nu erau folosite ca sursă de proteină din cauza problemelor de transport şi deoarece în acea vreme vacile produceau puţin lapte.

Combinând aceste necesităţi cu numărul de oase descoperite, Redding a stabilit că aproximativ 11 vaci şi 37 de oi sau capre erau consumate în fiecare zi. Pe lângă acestea, muncitorii mai erau hrăniţi cu grâne, bere şi alte produse alimentare.

Pentru a menţine acest ritm, egiptenii ar fi avut nevoie de o turmă de 21.900 de vite şi 55.000 de oi şi capre doar pentru muncitorii de pe platoul Giza, estimează Redding.

Animalele acestea ar fi avut nevoie de aproximativ 401 kilometri pătraţi de păşune. Dacă adăugăm şi teritoriul necesar pentru aşezările în care stăteau păstorii şi alte terenuri necesar, numărul creşte la aproximativ 1.205 kilometri pătraţi, o zonă similară celei ocupate astăzi de oraşul Los Angeles. Chiar şi aşa, o astfel de suprafaţă ar fi ocupat doar 5% din totalul întinderii deltei Nilului.

Aceste animale aveau nevoie şi de păstori, aproximativ un păstor la fiecare şase vite şi un cioban la fiecare 50 de oi sau capre. În total, numărul estimat al păstorilor este de 3.650, iar atunci când sunt luate în calcul şi familiile acestora numărul se ridică la 18.980, aproximativ 2% din populaţia Egiptului în acea perioadă.

Aceste turme ar fi fost răspândite în satele din delta Nilului, fiind ulterior aduse în oraşul muncitorilor din Giza pentru a fi sacrificate şi gătite. La finalul vieţii lor, animalele ar fi fost ţinute în partea de sud a oraşului, unde cercetătorii au descoperit recent o îngrăditură. Aceasta cuprinde şi două zone de sacrificare, fiind descoperită sub un teren modern de fotbal.

Studiul a relevat detalii interesante despre viaţa în oraşul muncitorilor care au ridicat piramidele. De exemplu, şefii acestora mâncau cea mai mare parte a vitelor, iar cei ce locuiau în cartierul muncitorilor mâncau mai ales oaie şi capră.

Redding afirmă că nu este surprinzător faptul că şefii preferau să mănânce vită, dat fiind că era carnea cea mai de preţ în Egiptul antic. "Desigur, vita este o carne cu un statut înalt", spune Redding, subliniind că apare mult mai frecvent în scenele din morminte decât carnea de oaie sau de capră. De asemenea, în scenele imortalizate în morminte nu apare niciodată carnea de porc.

Aşezare situată imediat la est de oraşul muncitorilor prezintă o planificare mult mai puţin strictă decât oraşul constructorilor, iar rămăşiţele descoperite aici sugerează că locuitorii din această aşezare consumau un număr mare de porci. De asemenea, dovezile descoperite de cercetători sugerează că persoanele din acest oraş situat la est desfăşurau acţiuni de comerţ cu muncitorii pentru a obţine fragmente de colţ de hipopotam.

Aceste descoperiri sugerează că locuitorii din aşezarea estică nu erau direct implicaţi în construirea piramidelor, având mai degrabă o relaţie specială cu muncitorii care au ridicat aceste uriaşe monumente.

"Cei din est nu primeau mâncare în fiecare zi, la fel ca persoanele din oraşul muncitorilor. Este o aşezare urbană tipică agricultorilor, fiind cel mai probabil o relaţie simbiotică între cele două oraşe", explică Redding.

Cercetătorii afirmă că descoperirile sugerează că nu toţi muncitorii locuiau în oraşul muncitorilor, fiind posibil ca unii constructori să fi campat chiar lângă piramide.

"Ce credem noi - şi o să publicăm în scurt timp descoperirile noastre - este că în oraşul muncitorilor locuiau constructorii cu abilităţi dezvoltate, iar muncitorii temporari erau cazaţi în tabere temporare situate lângă piramide", spune Redding.

"Cel mai probabil aceşti muncitori nu aveau nevoie de multe facilităţi. Cel mai mult aveau nevoie de umbră. Nu aveau nevoie de o sursă de căldură, pentru că nu erau acolo iarna , spune Redding.

Cercetătorii planifică acum să studieze rămăşiţele din oraşele muncitorilor care au lucrat la piramidele lui Keops şi Chefren, ceilalţi doi faraoni care şi-au construit piramide pe platoul Gizeh. Redding se aşteaptă ca noile săpături să înceapă într-un an sau doi.

Surse: descopera.ro, LIVESCIENCE

A fost descoperită una dintre cele mai mici insecte de până acum

O nouă specie de muscă minusculă descoperită de cercetători este atât de mică încât nu poate fi zărită de oameni. Oamenii de ştiinţă i-au dat numele Tinkerbella nana, după zâna din Peter Pan, acestă specie fiind cea mai mică insectă descoperită până acum.

Cercetătorii au descoperit această insectă din familia Mymaridae în Costa Rica. Insectele din această familie sunt aproape toate parazite, trăind pe baza ouălor şi larvelor altor insecte. Din acest motiv, insectele din familia Mymaridae sunt utile pentru agricultori, care le importă de multe ori pentru a ţine sub control dăunătorii.

Multe insecte din această familie sunt extraordinar de mici, inclusiv Kikiki huna, o specie din Hawaii care are o lungime maximă de 0,13 milimetri, cât diametrul vârfului unui creion. Din acest motiv, aceste insecte sunt dificil de identificat. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă conduşi de John Huber de la Natural Resources Canada au pornit în căutarea lor în Alajeula, o provincie din Costa Rica.

Acolo au descoperit specimene din specia Tinkerbella nana. Aceste insecte sunt atât de mici încât am putea fi înconjuraţi în acest moment de ele fără a ne da seama. Dintre exemplarele descoperite de cercetători, niciunul nu depăşea în lungime 250 de micrometri (0,25 mm). Un micrometru este o miime dintr-un milimetru.

Sub microscop, cercetătorii au descoperit că aceste insecte minuscule sunt dotate cu aripi lungi şi subţiri, care la terminaţii prezintă câteva "franjuri". Această formă a aripii ajută aceste insecte extrem de mici să reducă turbulenţele atunci când zboară, acţiune ce solicită sute de bătăi din aripi pe secundă.

Cercetătorii încă nu ştiu care este limita inferioară a dimensiunilor insectelor. "Dacă nu am găsit cele mai mici insecte din lume, atunci sigur suntem aproape de această reuşită", a comentat John Huber.

Studiul a fost publicat în cel mai recent număr al Journal of Hymenoptera Research.

Surse: descopera.ro, DiscoveryNews, CBS NEWS, EurekAlert!

Temperatura din centrul Păm

Cine sunt strămoşii europenilor de azi ?

Mulţi europeni descind - sugerează un studiu genetic - din oameni plecaţi din Peninsula Iberică spre est, într-un val migrator masiv, în urmă cu 6.000 de ani.

Oamenii vânătorii-culegători au sosit în Europa în urmă cu aproximativ 45.000 de ani, fiind urmaţi, mult mai târziu, de agricultori, care au sosit din Orientul Mijlociu acum 10.000 de ani. În cursul câtorva milenii care au urmat acestei a doua migraţii, societatea umană s-a schimbat mult, triburile de vânători-culegători fiind înlocuite de societăţile de agricultori, care au creat un sistem de teritorii conduse de căpetenii puternice şi au dezvoltat tehnologii de prelucrare a metalelor.

Dar în afara acestor două mari migraţii, a mai existat cel puţin una foarte importantă, susţine Wolfgang Haak, de la Universitatea din Adelaide, Australia.

Cu ajutorul mostrelor de ADN provenite de la 37 de schelete descoperite într-o zonă din estul Germaniei, Haak şi colegii săi au studiat modul în care populaţia s-a schimbat într-o perioadă situată acum 7.500 - 3.500 de ani.

Cercetătorii au reuşit să secvenţieze complet genomul mitocondrial (ADN-ul din mitocondrii, organite celulare care sunt "uzinele energetice" ale celulei) şi, deoarece vârsta scheletelor era cunoscută, au putut să afle cum s-a modificat genomul de-a lungul timpului.

Au observat că, la sfârşitul Epocii Pietrei, a avut loc o schimbare bruscă. În perioada situată acum 6.100 - 4.200 ani, anumite gene care erau întâlnite frecvent în specimenele mai vechi au fost înlocuite de gene noi.

Aceste gene înlocuitoare se găsesc la peste 40% dintre europenii occidentali moderni, în vreme ce genele mai vechi lipsesc.

Rezultatele sugerează că un nou val migrator a pătruns în Europa Centrală în urmă cu 6.000 de ani. Haak a constatat că scheletele cele mai recente erau identice din punct de vedere genetic, cu ibericii de azi, şi afirmă că acesta e un indiciu asupra punctului de origine al migraţiei. "Credem că a venit din vestul Europei", spune el.

Deoarece testele genetice au fost făcute pe mostre provenind de la un număr mic de indivizi, mai sunt necesare cercetări care să confirme ipoteza lui Haak şi să arate că aceste schimbări genetice nu sunt rezultatul şanselor probabilistice.

Haak crede că oamenii veniţi dinspre vest ar fi putut avea o legătura cu aşa-numita cultură Beaker (care a creat vase cu o formă specifică, de clopot), care a apărut în Peninsula Iberică şi, acum aproximativ 4.800 de ani, s-a răspândit peste o mare parte a Europei vestice. Migratorii care s-au îndreptat spre est, spre centrul Europei, ar fi putut duce cultura Beaker în afara Iberiei.

Aceste dovezi arheologice vor trebui însă confruntate cu date genetice, pentru a da o imagine mai clară a ceea s-a întâmplat cu populaţia Europei la sfârşitul Epocii Pietrei.

Surse: descopera.ro, NewScientist

Cometa ISON, ce ne va vizita la sf

Creaturi virtuale care se reproduc şi se proiectează singure

Un sofisticat program de computer permite unor creaturi virtuale să se "înmulţească" şi să evolueze, iar unii dintre cele astfel rezultate sunt mai bune decât cele proiectate de oameni. Un clip video spectaculos documentează această evoluţie digitală, care ar putea inspira şi crearea unor roboţi reali mai performanţi.

Programul a fost realizat de o echipă de cercetători din cadrul Creative Machines Lab de la Universitatea Cornell, S.U.A.

Cea mai impresionantă particularitate a exprimentului este faptul că se porneşte de la ceva extrem de simplu, iar designul este creat aproape exclusiv de computer, cu o minimă intervenţie din partea oamenilor.

Practic, cercetătorii i-au pus la dispoziţie computerului 4 tipuri de cuburi, reprezentând un fel de "ţesuturi", unele rigide, altele moi şi capabile să se contracte ca muşchii, şi l-au lăsat să creeze din ele creaturi virtuale capabile să se mişte. Instrucţiunile date computerului au fost foarte sumare şi nu s-au dat niciun fel de indicaţii privitoare la felul în care ar trebui să arate creaturile rezultate de-a lungul generaţiilor. Practic, a fost lăsat să facă treaba aproape singur, permiţând evoluţiei să se desfăşoare.

Creaturile aveau şi posibilitatea de a se reproduce, fie "sexuat", făcând schimb de ADN virtual, fie “asexuat”, cu mici schimbări genetice. Cele care se mişcau mai agil, parcurgând distanţele cele mai mari, erau răsplătite cu un avantaj evolutiv: aveau mai mulţi "urmaşi". În rezumat, un fel de evoluţie, generată în întregime de computer şi care simulează, simplificat, evoluţia lumii vii.

Primele creaturi create erau simple şi puţin mobile, arătând ca nişte cuburi tremurătoare. Dar, în urma "evoluţiei", a rezultat o diversitate impresionantă de fiinţe virtuale, tot mai complexe si mai agile, dintre care cele mai reuşite, preferatele cercetătorilor, pot fi văzute în clipul video.

Au diferite forme, diferite tipuri de mers, iar varietatea formelor şi a mişcărilor i-a surprins şi pe cercetători, care spun că unele dintre creaturi se mişcă în moduri la care niciun inginer nu s-ar fi gândit.

Când, pentru a face o comparaţie, cercetătorii au cerut unor ingineri să proiecteze "de mână" câteva creaturi, pe baza aceloraşi principii, nici unele dintre cele create în acest mod n-a putut concura cu cele generate de computer.

Aceste creaturi sunt în întregime virtuale, dar designul lor ar putea într-o bună zi, să inspire specialiştii în crearea unor roboţi adevăraţi mai eficienţi şi mai performanţi.

Surse: descopera.ro, LIVESCIENCE

De ce se sărută oamenii ?

Cel mai simplu răspuns ar fi acela că oamenii se sărută deoarece se simt bine c

Pielea artificială, invenţia ce le va permite roboţilor să simtă fiecare atingere

Folosind ceea ce ei numesc "agitaţie mecanică", oamenii de ştiinţă de la Institutul de Tehnologie din Georgia, S.U.A. susţin că au dezvoltat o matrice care poate simţi atingerea cu un grad de sensibilitate echivalent cu cel al degetelor umane. Această invenţia are potenţialul de a duce la o mai bună dezvoltare a protezelor şi a roboţilor.

Matricea transparentă şi flexibilă foloseşte aproximativ 8.000 de tranzistori sensibili la atingere care generează independent semnale piezoelectrice, ceea ce

Misteriosul "trandafir roşu" de pe planeta Saturn

N.A.S.A.

Cel mai mic robot zburător realizat are dimensiunile unei muşte

Insectele se numără printre cele mai misterioase creaturi zburătoare de pe Terra. Ele pot pluti, se pot deplasa uşor în orice direcţie şi pot evita cu uşurinţă obstacolele. Acum, un grup de ingineri de la Universitatea Harvard au fost inspiraţi de insecte pentru a construi cei mai mici şi mai agili roboţi zburători.

Kevin Ma, un inginer specializat în robotică, a reuşit alături de colegii săi să construiască un roboţel zburător de dimensiunile unei muşte ce poate zbura într-un mod similar acestor insecte.

"Este o reuşită extraordinară în inginerie, rezultatul a 15 ani de eforturi", a comentat Ronald Fearing, un inginer de la Universitatea California, Berkeley.

Dispozitivul foloseşte straturi ultrasubţiri de materiale pentru a permite aripilor insectei-robot să bată de 120 de ori pe secundă, la fel ca o muscă adevărată. "Pentru a reuşi acest lucru, a fost nevoie de inovaţii importante în tehnicile de fabricaţie şi de proiectare", a explicat Fearing.

Aripile robotului sunt realizate dintr-un strat subţire de poliester ranforsat cu "coaste" din fibre de carbon, iar "muşchii" robotului sunt realizaţi din cristale piezoelectrice ce se strâng sau se întind în funcţie de voltajul aplicat.

Unele componente măsoară doar câţiva micrometri în diametru, astfel că sunt extrem de dificil de realizat folosind tehnologiile convenţionale. Cercetătorii au recurs la un procedeu inedit de îndoire a materialelor, similar celui folosit în cazul cărţilor pentru copii de tip pop-up. Astfel, inginerii au conceput straturi de materiale plate, capabile de a fi îndoite, ce aveau "balamale" flexibile ce permiteau realizarea structurii tridimensionale. "E mai uşor de realizat structuri bidimensionale pe care să le îndoim ulterior pentru a realiza structuri tridimensionale decât să producem direct structuri tridimensionale", a explicat Ma.

Micuţul robot cântăreşte doar 80 de miligrame, dar nu poartă o sursă proprie de energie, astfel că este nevoit să se alimenteze de la sol. De asemenea, are nevoie de un computer care să monitorizeze mişcarea sa şi să-i ajusteze mişcările. Cu toate acestea, este primul robot realizat vreodată capabil să imite toate mişcările unei muşte, inclusiv planarea.

Cel mai mare obstacol tehnic în calea zborului independent este realizarea unei baterii suficient de mici încât să poată fi purtată de musca-robot. Momentan, cele mai mici baterii care pot conţine suficientă energie cântăresc jumătate de gram, adică de 10 ori mai mult decât poate purta insecta robot. Ma crede că acest obstacol va putea fi depăşit în 5-10 ani.

Dacă cercetătorii pot realiza o astfel de baterie, iar insecta-robot poate fi dotată cu senzori de bord, Ma crede că roboţii ar putea fi utili pentru operaţiuni de căutare şi salvare în urma prăbuşirii unei clădiri şi pentru polenizarea plantelor în contextul reducerii populaţiei de albine.

Surse: descopera.ro, HARVARDgazette, nature