Noutăţi ale ştiinţei şi tehnicii

A fost descoperit un extraordinar tezaur getic de aur

Bijuterii din aur lucrate cu o măiestrie incredibilă, au fost dezgropate în cursul săpăturilor arheologice într-un mormânt tracic din nordul Bulgariei, cel mai mare dintr-un complex de 150 de morminte, aparţinând tribului trac al geţilor.

Piesele datează de la sfârşitul secolului IV î.d.Hr. - începutul secolului III î.d.Hr. Printre ele se găsesc broşe ornate cu figuri feminine, un inel de aur, o splendidă diademă împodobită cu motive florale şi animaliere şi 100 de nasturi din aur. Arheologii care au participat la descoperiri cred că tezaurul ar fi putut fi învelit într-o pânză ţesută cu fir de aur, deoarece mai multe fire de aur au fost descoperite în apropiere.

Necropola getică în care au fost descoperite piesele se găseşte în apropierea satului Sveştari, la circa 400 km nord-est de Sofia. Unul dintre mormintele de aici, cunoscut sub numele de Mormântul din Sveştari, este înscris pe lista U.N.E.S.C.O. a Patrimoniul Mondial, datorită decorului său cu picturi murale şi personaje stranii, reprezentând fiinţe fantastice, jumătate femei, jumătate plante.

Specialiştii bulgari de la Institutul Naţional de Arheologie afirmă că piesele datează dintr-o perioadă în care puterea geţilor era la apogeu şi întrevăd o legătură între mormântul bogat în comori de aur şi regele get Cotelas, un important conducător din secolul al IV-lea î.d.Hr.

Arheologii se aşteaptă să descopere o necropolă uriaşă, probabil legată de funeraliile lui Cotelas, care a fost unul dintre socrii lui Filip al II-lea (acesta a luat-o în căsătorie pe fiica lui Cotelas, Meda), regele Macedoniei şi tatăl lui Alexandru cel Mare.

Tracii au stăpânit un areal ce se întindea pe actualele teritorii ale României, Bulgariei, nordul Greciei şi partea europeană a Turciei, începând încă din Epoca bronzului. Trăind la frontierele spaţiului de influenţă grec şi apoi roman, au interacţionat şi adesea s-au ciocnit cu aceste civilizaţii, până când au fost asimilaţi de Imperiul Roman, în secolele I-II d.Hr.

Tezaurul se găseşte în prezent la Muzeul Naţional Arheologic din Sofia. Aceste elemente ale culturii materiale oferă informaţii valoroase, ajutându-i pe istorici să afle mai multe despre originea şi modul de viaţă al tracilor, în lipsa documentelor scrise.

Surse: descopera.ro, MailOnline

Uriaşul din Roma: cercetătorii italieni au făcut o descoperire unică

Oamenii de ştiinţă au descoperit primul schelet complet ce a aparţinut unei persoane diagnosticate cu gigantism, la începutul erei noastre.

Având o înălţime de 2,02 metri, omul trebuie să fi fost considerat un gigant al Romei din al III-lea secol, locul unde un bărbat avea în medie, o înălţime de 1,73 m. Pentru că gigantismul este un fenomen rar întâlnit, găsirea unor astfel de schelete reprezintă un eveniment şi mai rar. Astăzi, la nivel mondial, gigantismul afectează 3 oameni la un milion. Boala apare în copilărie, atunci când o landă pitulară produce disfuncţionalităţi de creştere.

Scheletul a fost descoperit în 1991, în timpul unei excavări la o necropolă din Fidenae, un teritoriu gestionat indirect de Roma. În momentul descoperiri, oamenii de ştiinţă au semnalat faptul că mormântul era mult mai lung decât în mod obişnuit, Cu toate acestea, abia în urma unor cercetări ulterioare s-a constat că oasele, în sine, erau mult prea mari pentru a avea loc într-un mormânt banal.

Gigantismul a fost confirmat şi de unele deteriorări ale craniului care indicau faptul că individul a suferit de o tumoare hipofizară care perturba glanda pituitară şi determina o supraproducţie de hormoni de creştere. În plus, şi alte constatări precum disproporţionalitatea membrelor sau dovezile care atestau că oasele continuau să se dezvolte chiar şi la maturitate, susţin diagnosticul.

De asemenea, decesul său prematur, care a survenit între 16 şi 20 de ani, ar putea fi un indiciu care să indice gigantismul. Moarte sa este asociată cu boli cardiovasculare şi probleme respiratorii.

Acum, cercetătorii nu se mulţumesc doar cu aflarea diagnosticului, ei dorind să afle şi locul pe care l-a avut acest individ în societate. Analizând modul în care a fost îngropat, fără alte bunuri alături, specialiştii susţin că el a avut parte de o înmormântare normală pentru acele vremuri, acest lucru indicând că era judecat precum orice alt membru al societăţii.

Surse: descopera.ro, NATIONAL GEOGRAPHIC

"Pielea" artificială care se repară singură

Pielea umană este o structură cu proprietăţi excepţionale: flexibilă, sensibilă la stimuli, rezistentă, capabilă de a transmite semnale electrice şi, mai ales, capabilă să se vindece singură. Cercetătorii de la Universitatea Stanford, S.U.A., au reuşit perfomanţa excepţională de a realiza un material sintetic care prezintă, în bună măsură, aceste caracteristici ale pielii umane.

Ei au reuşit să fabrice un polimer flexibil, electroconductor şi care se auto-repară.

În ultimul deceniu, au luat avânt cercetările în domeniul aşa-numitelor "dispozitive electronice epidermice", circuite electronice subţiri şi flexibile ce pot fi purtate ataşate pe piele sau pot oferi senzaţii tactile purtătorilor de proteze ale membrelor. Problema este că siliciul, materialul de bază utilizat în industria electronică, nu este flexibil, astfel încât multe proiecte de cercetare s-au axat pe căutarea unor moduri de a produce senzori electronici flexibili.

În paralel, există un interes crescând pentru polimerii care se auto-repară şi au fost dezvoltate câteva asemenea materiale. În 2008 de exemplu, a fost prezentat un cauciuc special, capabil să îşi menţină proprietăţile mecanice chiar după mai multe "runde" de rupere şi auto-reparare.

Specialiştii de la Universitatea Stanford au combinat aceste două concepte, realizând un polimer capabil de auto-reparare mecanică, dar şi bun conducător de electricitate, prin incorporarea unor atomi de nichel care permit electronilor să "sară" de la un atom metalic la altul. Materialul este, de asemenea, sensibil la presiune şi torsiune, deoarece aplicarea unor asemenea forţe modifică distanţele dintre atomii de nichel, afectând capacitatea electronilor de a trece de la un atom la altul şi modificând astfel rezistenţa electrică a polimerului.

Pentru a demonstra că materialul îşi poate recăpăta proprietăţile chiar după ce a fost supus unor acţiuni distructive, cercetătorii au tăiat efectiv o bucată din el cu un bisturiu. După ce au unit şi apăsat marginile tăiate timp de 15 secunde, au constatat că fragmentul de polimer nu numai că şi-a redobândit integritatea, dar şi-a recăpătat şi conductivitatea în proporţie de 98%. Iar operaţiunea poate fi repetată de zeci de ori, cu acelaşi rezultat.

Rămâne de văzut dacă "auto-vindecarea" funcţionează şi în cazul în care polimerul este nu tăiat cu un bisturiu, ceea ce produce o tăietură precisă, fără deformări mecanice semnficative în jurul ei, ci supus unor acţiuni ce produc deformări şi deteriorări mai avansate ale structurii.

Între timp, inventatorii se preocupă să facă "pielea artificială" mai elastică, deoarece, deşi flexibilă, actualmente nu suportă întinderea. Elasticitatea sporită ar însemna un pas înainte, spre următoarea generaţie de materiale de acest gen.

Surse: descopera.ro, Science

Au fost dezvăluite noi detalii despre planurile ambiţioase de explorare spaţială ale Chinei

China intenţionează să lanseze următoarea misiune spaţială cu oameni la bord

A fost descoperită o soluţie simplă ce permite reducerea consumului de energie electrică

O echipă de oameni de ştiinţă specializaţi

Astronomii reîncep vânătoarea Planetei X

Descoperirile exoplanetelor din ultimul timp ne fac să ne întrebăm dacă oare astronomii au descoperit toate planetele din propriul nostru sistem solar.

Anunţul descoperirii exoplanetei Alpha Centauri Bb demonstrează cât de mult au evoluat tehnicile de căutare a planetelor, în ultimele decenii. În total, până acum, au fost identificate 825 de exoplanete. Cu toate acestea, căutarea de noi planete din sistemul nostru solar s-a diminuat după descoperirea lui Neptun, la jumătatea secolului al XIX-lea. Ideea unei alte planete, botezată "Planeta X" i-a determinat pe astronomi să mai cerceteze sistemul încă 100 de ani.

Vânătoarea Planetei X a început în 1781, când astronomul britanic Sir William Herschel studia stelele din constelaţia Taurus şi a observat o stea care părea neclară. Câteva zile mai târziu, specialistul şi-a dat seama că steaua şi-a schimbat poziţia, motiv pentru care el s-a gândit că ar fi vorba, mai curând, de o cometă. Cercetări mai amănunţite au scos la iveală că era vorba de o planetă, mai exact de Uranus.

Observaţii detaliate ale modului de deplasare al lui Uranus au scos la iveală faptul că orbita planetei pare să fie influenţată de un alt obiect şi mai îndepărtat. Astfel, matematicienii au estimat locaţia acestei planete înainte ca ea să fie observată, urmând ca în 1848 Neptun să fie observată oficial. În acelaşi mod a fost observat şi Pluto, în 1930, de către Clyde Tombaugh. Totuşi, descoperirea satelitului natural al lui Pluto, Charon, în 1978, a redeschis discuţia despre Planeta X.

Prin măsurarea orbitei lui Uranus, oamenii de ştiinţă au putut deduce masa lui Pluto. În cele din urmă, s-a constatat că cea de-a noua planetă descoperită nu ar fi putut să influenţeze orbitele lui Uranus şi Neptun.

În 1989, însă, mitul planetei X părea să îşi găsească sfârşitul, după ce Voyager 2 a scos la iveală că masa lui Neptun era mult mai mică decât se credea iniţial. Cu toate acestea, studii recente ale centurii Kuiper (o regiune populată de mici planete îngheţate situate în partea îndepărtată a sistemului solar) sugerează că sistemul nostru solar nu ar găzdui doar 8 planete.

Ar fi de aşteptat ca numărul milioanelor de bucăţi de rocă congelată să scadă treptat, odată ce se distanţează de soare. Cu toate acestea, la o distanţă de 48 de unităţi astronomice (dincolo de orbita lui Pluto) ele par să scadă subit în aşa-numita zonă "Kuiper cliff".

Din acest motiv, oamenii de ştiinţă susţin că existe şanse ca Planeta X să fie responsabilă pentru acest fenomen care se produce la marginea Sistemului Solar. De asemenea, se pare că observatoarele şi telescoapele spaţiale ale celor de la N.A.S.A. ar fi adunat ceva dovezi care susţin existenţa unei planete ce nu a fost încă descoperită.

Surse: descopera.ro, ABC Science

Coloana sonoră a creierului: undele cerebrale au fost transformate

D-Wave: tehnologia care va schimba Terra mai mult decât toate invenţiile de până acum

În Burnaby, British Columbia, Canada, îşi are sediul compania D-Wave Systems, ce are potenţialul de a transforma planeta pe care trăim prin invenţiile sale.

Pentru a ilustra schimbările ce urmează să aibă loc în scurt timp în lumea computerelor, Geodie Rose, fondatorul şi CEO-ul D-Wave, subliniază că nu putem dialoga cu un laptop. "Merită să realizăm acest lucru şi să stăm puţin şi să încercăm să ne gândim la motivele pentru care nu este posibil acest lucru", spune Geordie.

Unul dintre motive este faptul că dialogul este nonlinear, astfel că pentru a purta o conversaţie este nevoie de o inteligenţă artificială sofisticată.

Compania D-Wave vinde ceea ce susţine că este primul computer cuantic din lume. "Cu aceste computere cuantice avem o cale foarte simplă de a rezolva această problemă", explică Dr. Rose. Computingul cuantic promite să permită computerelor să aibă o capacitate de procesare complexă, apropiată de cea a creierului uman, reuşită fără precedent până acum. Principalul avantaj al computerelor cuantice este faptul că nu sunt limitate la un format binar, în care informaţia poate lua forma de 0 sau 1, ci profită de mecanica cuantică pentru a fi 0 şi 1 în acelaşi timp. Computerele cuantice au potenţialul de a fi de milioane de ori mai puternice decât cele mai performante supercomputere din ziua de astăzi, rezolvând în câteva minute probleme care astăzi necesită ani buni.

D-Wave a reuşit deja să construiască patru sisteme sofisticate. Deşi are numeroşi critici, compania D-Wave este liderul mondial în acest domeniu. Nicio altă companie nu a reuşit să construiască un computer similar (nici, evident, să vândă vreunul). Dr. Rose crede că industria computingului cuantic are potenţialul de a deveni la fel de mare ca industria computingului pe bază de siliciu.

Compania a fost fondată în 1999, iar unii din primii paşi a constat în fondarea unei reţele internaţionale de cercetare la care au luat parte cei mai prestigioşi experţi în computing cuantic. Acest lucru a permis companiei să identifice rapid tipul de computer pe care îl puteau construi. De asemenea, compania a putut obţine numeroase brevete care îi conferă un mare avantaj în acest domeniu.

D-Wave nu a convins toţi criticii, unii sceptici afirmând că nu este vorba cu adevărat de computing cuantic. În 2007, compania a dezvăluit primul computer funcţional, însă puriştii au criticat D-Wave, afirmând că sistemul dezvăluit este o imitaţie ce nu respectă legile fizicii cuantice. Pentru a răspunde criticilor, D-Wave a citat o cercetare publicată în 2011 în prestigiosul jurnal ştiinţific Nature pentru a arăta că este vorba, într-adevăr, de proprietăţi cuantice.

Compania D-Wave, cu cei 72 de angajaţi, a convins mai mulţi investitori cu tehnologia sa, obţinând 130 de milioane de dolari în fonduri de tip venture capital. În 2010, compania a vândut primul său sistem, către Lockheed Martin, iar luna trecută a obţinut încă 30 de milioane de dolari finanţare de la Bezos Expeditions (o companie de tip capital de risc înfiinţată de Jeff Bezos, fondatorul Amazon) şi de la In-Q-Tel, o companie ce produce inovaţii tehnologice pentru C.I.A. şi celelalte servicii de informaţii din S.U.A.

"Ce era adevărat acum un deceniu este adevărat şi acum: D-Wave este singura companie care încearcă să producă un computer cuantic", explică Steve Jurvetson, managing director la compania Draper Fisher Jurvetson, ce investeşte în D-Wave din 2003.

D-Wave ar putea fi în pragul atingerii unui prag critic. Computerele cuantice gestionează informaţia într-un mod fundamental diferite de computerele clasice. Un procesor D-Wave devine de două ori mai puternic de fiecare dată când dezvoltatorii săi adaugă un bit cuantic (qubit), un element de bază care este echivalentul tranzistorilor în cipurile clasice de siliciu. Acum, compania se pregăteşte să lanseze un produs de 512-qubiţi, arătând că în fiecare an poate lansa un computer cu un număr dublu de qubiţi.

"Un computer cuantic funcţionează pe o scară geometrică, astfel că odată ce va depăşi computerele tradiţionale, acestea nu vor mai putea să recupereze niciodată distanţa dintre ele", explică Jurvetson. "Acest lucru este fără precedent în domeniul tehnologiei", adaugă investitorul.

D-Wave nu produce computere cuantice cu scop general. "Acestea rezolvă o clasă anume de probleme, şi le rezolvă foarte, foarte bine, iar altceva nu face. Spre norocul nostru, această clasă de probleme are o aplicabilitate foarte mare", explică Jurvetson.

Spre exemplu, acest computer va putea folosi genomul unei persoane pentru a stabili modul în care aceasta va reacţiona la un medicament. "Practic, orice poate un om să facă, iar un computer tradiţional nu reuşeşte, va putea fi făcut de un astfel de sistem", afirmă Dr. Rose.

În 2009, Google a folosit un sistem D-Wave pentru a identifica maşinile din diferite imagini cu maximă acurateţe. Dr. Rose afirmă că acest tip de detectare automată reprezintă o problemă fundamentală a inteligenţei artificiale. "Dacă vom reuşi să înţelegem cum să face acest lucru, acesta va fi un pas imens spre conceperea unor maşinării inteligente", spune Rose.

În anul în care compania D-Wave a fost fondată, domeniul computingului cuantic era, în mare parte, teoretic. "Era foarte devreme, dar nu atât de devreme încât să nu fi existat câteva dovezi ştiinţifice. Erau suficiente rezultate acumulate de eforturile ştiinţifice pentru a crede că nu există vreo limită care să te oprească de la a construi astfel de maşinării", spune Rose. De aceea, Rose a ales alături de colegii săi câteva domenii în care era nevoie de mai bună înţelegere a problemelor, domenii care să permită construirea unui computer cuantic real. După ce au identificat aceste domenii, reprezentanţii companiei au identificat experţi din întreaga lume în aceste domenii, solicitându-le ajutorul.

Cercetătorii respectivi au primit finanţări şi acces la restul reţelei de oameni de ştiinţă, iar compania a primit dreptul de a breveta invenţiile acestora. De-a lungul primilor 5 ani de existenţă, compania şi-a extins reţeaua pentru a cuprinde grupuri cu legături în 10 dintre cele mai importante instituţii academice din Canada, Germania, Olanda, Slovacia, Suedia, Marea Britanie şi Ucraina. În 2001, compania avea deja acces la echipament în valoare de 440 de milioane de dolari.

Astăzi, D-Wave deţine 93 de brevete în S.U.A. şi are alte 107 cereri de brevete în întreaga lume. Acest portofoliu de proprietate intelectuală va face extrem de dificilă apariţia unui competitor care să producă un computer similar în următorii 15 ani, afirmă Dr. Rose.

Procesorul D-Wave foloseşte niobiu, un metal care devine un superconductor la temperaturi scăzute, astfel că acesta este răcit la temperaturi puţin peste 0º Kelvin (-273.15° Celsius). Procesorul este găzduit într-un frigider cilindric ce este suspendat într-o cameră protejată, ce este dotată cu 16 straturi ce protejează împotriva tuturor potenţialelor interferenţe.

Din 2007, când D-Wave a demonstrat ceea ce numenşte "primul computer cuantic viabil comercial", compania susţine că a progresat de la un procesor cu 16 qubiţi la unul cu 512 qubiţi.

Chiar dacă potenţialele folosiri ale acestui computer nu sunt pe deplin clare, capacitatea în continuă creştere a acestui computer cuantic promite să aducă transformări extraordinare în anii ce urmează.

Surse: descopera.ro, THE GLOBE AND MAIL

Astronauţii ar putea supravieţui pe Marte, susţine N.A.S.A.

Astronauţii implicaţi

"Albul olfactiv": un nou miros descoperit

Oamenii de ştiinţă au descoperit un nou miros pe care l-au botezat "alb olfactiv" pentru că este echivalentul luminii albe sau a sunetului alb.

Aşa cum sunetul alb este format dintr-un amestec de sunete de diferite frecvenţe, tot astfel se formează şi albul olfactiv, dintr-o combinaţie de mirosuri. De fapt, cheia pentru a obţine albul olfactiv stă