România
Roportal.ro

Noutăţi ale ştiinţei şi tehnicii

Început de lupini, Sâm 20 nov 2010 · 1.122 răspunsuri · 191.588 vizualizări

lupini37.135 mesaje#421

Detectorul gigant de neutrini devine realitate

Un proiect îndrăzneţ, al unui consorţiu format din 40 de institute de cercetări şi universităţi din 10 ţări europene, va conduce la realizarea, în Marea Mediterană, a unui gigantic observator al neutrinilor.

Consorţiul KM3NeT, va deschide astfel o nouă fereastră spre Univers.

Se speră că noul observator va reuşi detectarea neutrinilor, dar şi a surselor de energie în urma exploziilor de raze X, care apar în cazul coliziunilor dintre stele.

Proiectul submarin al detectorului de neutrini

antares_1.jpg

Proiectul constă în construirea unei platforme aflată la o adâncime de 914 metri, în Marea Mediterană, structura acesteia devenind cea mai mare construită vreodata pe Terra, după Marele Zid Chinezesc. Structura de detecţie va ocupa o suprafaţă impresionantă, volumul instalaţiilor depăşind 3 kilometri cubi.

Cercetătorii implicaţi în proiectul KM3NeT, compară înălţimea unui turn din detectorul de neutrini, cu cea mai înaltă clădire de pe Terra, Burj Khalifa din Dubai, având o înălţime de 828 de metri.

Surse: ziare.com, gizmag

lupini37.135 mesaje#422

Au fost descoperite primele planete de mărimea Pământului

Astronomii au descoperit primele două planete de mărimea Pământului, care orbitează în jurul unei stele similare cu soarele nostru.

Oamenii de ştiinţă cred că, în trecutul îndepărtat, aceste planete ar fi putut să susţină forme de viaţă, iar una dintre ele ar fi putut să aibă condiţii similare cu cele de pe planeta noastră, o planetă "geamănă" Terrei.

Planetele sunt constituite din rocă solidă şi au o compoziţie asemănătoare Pământului. Ele sunt mult mai aproape de steaua lor, Kepler-20, decât este Pământul de Soare, astfel că o mişcare de revoluţie completă (un an), durează 6 respectiv 20 de zile. Întreg acest sistem planetar se află în constelaţia Lirei, la circa 950 de ani-lumină de Pământ.

Aceste descoperiri au fost descrise drept cele mai importante planete găsite vreodată în afara sistemului nostru solar. În prezent, se crede că cele două planete au temperaturi prea ridicate pentru a putea susţine orice formă de viaţă.

Comparaţia mărimilor planetelor Kepler-20e, Venus, Pământ şi Kepler-20f

kepler20e_f.jpg

Francois Fressin, un cercetător de la Harvard, a spus că descoperirea reprezinta începutul unei noi ere de descoperiri ale mult mai multor planete similare cu a noastră.

Fressin cred că, în trecut, aceste planete au avut temperaturi destul de mici pentru a putea permite existenţa apei pe suprafaţa lor, aceasta reprezentând una dintre condiţiile esenţiale pentru viaţă, aşa cum o ştim.

Omul de ştiinţă crede că, cu timpul, "cele două planete s-au apropiat de soarele lor, iar una dintre cele două are aceeaşi mărime ca şi Pământul şi, în trecut, ar fi putut avea aceeaşi temperatură".

Kepler-20f, una dintre planete, are exact aceeaşi mărime ca a Terrei, în timp ce Kepler-20e, cealaltă planetă, este puţin mai mică decât Pământul şi mai apropiată de steaua sa, decât 20f.

Descoperirea este importantă deoarece este prima confirmare că există planete de mărimea Pământului, sau chiar mai mici, în afara sistemului solar.

Prezentarea sistemului stelar Kepler-20

Surse: ziare.com, BBC Science News, nature

Ofi_TM2 mesaje#424
FUSCUS a scris:

AI = Artificial Inteligent = Inteligenta Artificiala

1. Inteligenta umana nu se dubleaza la doi ani la fel ca inteligenta sistemelor de calcul.

2. Procesarea neuronala umana este de milioane de ori mai lenta decat cea pe siliciu. Prin urmare un AI poate fi de 1000 de ori mai inteligenta si poate gandi de 1000 mai rapid. Un an la oameni poate insemna 1000 de ani pentru o AI.

Concluzie: AI va prelua rapid controlul realitatii in care traim.

Nici un personaj de roman nu poate fi mai inteligent decat autorul romanului insusi :)

Poate gandi infinit mai rapid dar nu poate gandi mai inteligent decat noi.

lupini37.135 mesaje#425

Savanţii pun la cale un proiect ştiinţific grandios: identificarea tuturor conexiunilor din creier

Încă din secolul al XIX-lea a fost emisă ipoteza că esenţa identităţii umane ţine de conexiunile dintre neuroni. Acum, când există tehnologia necesară pentru verificarea acestei ipoteze, o echipă internaţională de oameni de ştiinţă iniţiază proiectul extrem de ambiţios de a întocmi o hartă completă a conexiunilor neuronale, în încercarea de a descifra misterele creierului uman.

Până acum, mult din ceea ce se ştie despre creier se bazează pe observarea a ceea ce se întâmplă în cazul lezării anumitor regiuni cerebrale sau pe vizualizarea ariilor cerebrale activate, cu ajutorul rezonanţei magnetice funcţionale.

Însă aceste metode oferă o perspectivă incompletă. Un mare pas înainte în înţelegerea funcţionării creierului ar fi o cunoaştere extinsă a legăturilor dintre neuroni.

Având în vedere că într-un creier uman există circa 100 miliarde de neuroni, fiecare dintre ei având cam 10.000 de conexiuni, rezultă că proiectul ar fi unul extrem de amplu.

fiberbundles.jpg

Totuşi, oamenii de ştiinţă nu sunt descurajaţi: iniţiativa lor în acest sens, numită Human Connectome Project (HCP) urmăreşte să adune informaţii prin scanarea a 1200 de creiere umane, iar primele rezultate sunt aşteptate la sfârşitul anului 2012.

Specialiştii vor începe cu ceea ce e mai uşor: descifrarea traseului căilor nervoase care leagă între ele diferite regiuni ale creierului şi înţelegerea modului în care aceste trasee variază de la un individ la altul.

Vor fi utilizate diferite tehnici sofisticate de cercetare, printre care rezonanţa magnetică de difuzie (care arată structura substanţei albe ce îmbracă, asemeni unui strat izolator, căile nervoase din creier) şi rezonanţa magnetică în stare de repaus, care măsoară oscilaţiile nervoase produse la unison de diferitele regiuni cererbrale, ca urmare a faptului că acestea sunt legate între ele prin conxiuni care asigură funcţionarea lor coordonată.

Surse: descopera.ro, NewScientist

lupini37.135 mesaje#426

Cercetătorii germani au creat "mantia de invizibilitate pentru sunet"

Oamenii de ştiinţă din Germania, au demonstrat şi realizat o mantie de invizibilitate acustică, fabricată din materiale care pot ghida undele sonore

lupini37.135 mesaje#427

A fost conceput nanosenzorul care poate monitoriza starea de sănătate a unei singure celule

O echipă de cercetători de la Universitatea Edinburgh au reuşit să creeze senzori minusculi ce pot monitoriza starea unei singure celule. Această inovaţie va putea îmbunătăţi felul în care sunt diagnosticate şi tratate cancerul şi bolile degenerative.

Senzorii sunt atât de mici încât pot încăpea mai mulţi în interiorul unei singure celule. Aceştia măsoară semnalele electrice care menţin celulele în funcţiune. Când semnalele electrice îşi pierd ritmicitatea, acest lucru poate sugera că celulele au fost afectate de inflamaţie, toxicitate sau boală.

Oamenii de ştiinţă cred că aceşti senzori pot ajuta la diagnosticarea şi monitorizarea a numeroase afecţiuni, de la degenerarea maculară până la Parkinson şi Alzheimer. De asemenea, senzorii pot constitui un ajutor în conceperea noilor medicamente, dezvăluind cum reacţionează celulele la tratament.

Proiectul este condus de Dr. Colin Campbell de la Facultatea de Chimie, Universitatea Edinburgh, fiind în desfăşurare de aproximativ 3 ani.

Doctorul Campbell a comentat reuşita echipei sale: "Activitatea electrică a celulelor este strict controlată şi prezintă, în mod normal, un ritm bine definit, astfel că orice dereglare poate fi un semn al bolii. Dispozitivul nostru oferă o metodă eficientă şi sigură de a măsura sănătatea celulelor".

research-2%20figure.jpg

Senzorul este alcătuit din molecule "reporter", care reacţionează la activitatea electrică celulară. Aceste molecule sunt ataşate unor particule de aur, ce pot pătrunde foarte uşor în celule. Rezultatul este un senzor care poate fi scanat cu ajutorul unui laser pentru a măsura activitatea electrică din celulă, ceea ce arată dacă aceasta este într-o stare bună de funcţionare.

"Practic, acesta este un nanosenzor. Particulele măsoară 130 de nanometri în diametru, sunt absolut minuscule. Molecula-reporter îşi schimbă structura în funcţie de ceea ce se găseşte în interiorul celulei, astfel că o singură particulă poate oferi amănunte despre starea moleculelor-reporter", a explicat Dr. Campbell.

Până acum, cercetătorii au folosit acest senzor pe culturi de ţesut din laborator, dar acum plănuiesc să conceapă un test care să permită utilizarea sa pe pacienţi. Inventatorii afirmă că acest dispozitiv este mult mai bun decât tehnologiile existente, măsurând cu mai multă acurateţe starea celulelor, fără a deregla modul în care aceasta funcţionează.

"Acum, ne dorim ca această tehnologie să iasă din laboratoarele de chimie şi să pătrundă în cele de biologie, unde să devină un instrument de bază. Dorim să îl vedem în acţiune in vivo, spre exemplu pentru a vedea care părţi ale unei tumori se dezvoltă diferit, permiţând astfel identificarea zonelor care nu răspund la terapie", a spus Dr. Campbell.

Surse: descopera.ro, PRESS ASSOCIATION

lupini37.135 mesaje#428

Cercetătorii au descoperit gena care ar putea sta la baza formării amintirilor

Atunci când oamenii experimentează un nou eveniment, creierul codifică o amintire a acestuia prin modificarea conexiunilor dintre neuroni. Acest proces necesită activarea multora dintre genele neuronilor.

Acum, specialiştii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) au identificat o genă care ar putea controla întregul proces.

Noul studiu nu numai că ar putea dezvălui informaţii despre bazele moleculare ale formării memoriei, dar ar putea ajuta la găsirea exactă a locaţiei în care sunt depozitate amintirile în creier.

Echipa de cercetare condusă de Yingxi Lin, un membru al Institutului McGovern de la MIT, s-a concentrat asupra genei Npas4, care, conform unor studii anterioare, se activează imediat după experimentarea unor noi evenimete. Gena este activă mai ales la nivelul hipocampului (o structură a creierului cunoscută ca fiind foarte importantă în formarea amintirilor pe termen lung).

Lin şi colegii săi au constat că Npas4 poate activa o serie de alte gene care modifică legăturile interne ale creierului prin ajustarea rezistenţei sinapselor sau a conexiunilor dintre neuroni.

Pentru a investiga mecanismele genetice de formare a memoriei, cercetătorii au studiat un tip de învăţare cunoscut sub numele de "frica condiţionată de context".

Pentru a explica mai bine cum funcţionează acest proces, specialiştii au supus şoareci la şocuri electrice uşoare atunci când animalele intrau într-o anumită cameră. În câteva minute, şoarecii au învăţat să se teamă de acea cameră.

3054869_370.jpg

Astfel, experţii au demonstrat că gena Npas4 se activează foarte devreme în timpul acestui proces, fiind localizată în regiunea CA4 a hipocampului, zonă cunoscută drept locul asociat procesului de învăţare rapidă.

Până în prezent, cercetătorii au identificat doar o parte dintre genele reglate de Npas4, dar bănuiescă că ar putea fi sute de asemenea gene.

Npas4 este un factor de transcriere. Cu alte cuvinte, ea controlează copierea altor gene în ARN mesager (materialul genetic care transportă proteine), trimiţând informaţii de la nucleu la restul celulei.

Experţii de la MIT au stabilit că Npas4 este responsabilă pentru activarea unor gene specifice şi pentru direcţionarea unei enzime numită RNA polimerază II cu ajutorul căreia copiază genele.

Atunci când experţii au dezactivat gena Npas4 la şoareci, animalele nu şi-au mai amintit frica condiţionată de context. Cu toate acestea, dezactivarea genei a avut acest efect doar atunci când a fost produsă în regiune CA3 a hipocâmpului.

Deşi studiul a monitorizat efectele genei în cazul fricii condiţionate de context, ei cred că Npas4 este importantă şi pentru alte tipuri de învăţare.

Surse: descopera.ro, MITnews

lupini37.135 mesaje#430

Armata S.U.A. a dezvăluit drona-elicopter care vede tot pe o suprafaţă de 168 km pătraţi

Cea mai nouă armă de spionaj a armatei S.U.A., elicopterul-dronă dotat cu o cameră color de 1,8 gigapixeli, a fost recent dezvăluită. Armata SUA spune că noua tehnologie oferă "o capacitate fără precedent de a urmări şi monitoriza activitatea de la sol".

Dronele-elicopter vor intra pentru prima dată în uz în 2012, urmând ca în luna Mai sau Iunie, trei drone de acest tip să fie introduse în Afghanistan.

"Aceste aeronave vor îndeplini misiuni care vor dura până la un an, iar lecţiile învăţate de-a lungul acestora vor fi utilizate pentru transformarea acestui program într-unul de lungă durată", a explicat locotenent colonelul Matthew Munster, manager de producţie în cadrul unităţii dedicate aeronavelor fără pilot din cadrul armatei S.U.A.

Dronele-elicopter A160 Hummingbird au capacitatea de a efectua decolări verticale, lucru pe care celelalte drone din arsenalul S.U.A. nu îl pot face.

Înainte ca noile drone să înceapă misiunile în Afghanistan, acestea vor fi testate în cadrul unei baze militare din Arizona.

Camera de 1.8 gigapixeli este cel mai mare senzor video folosit vreodată în cadrul misiunilor de către armata S.U.A. Acestea vor furniza date către sistemul Autonomous Real-time Ground Ubiquitous Surveillance-Imaging System, al cărui acronim (ARGUS-IS) face aluzie la monstrul Argus din mitologia greacă, un gigant cu 100 de ochi.

Elicopterul fără pilot A160 Hummingbird

a160t-hummingbird-rotorcraft.jpg

Armata S.U.A. afirmă că acest sistem permite supravegherea unei suprafeţe de 168 de kilometri pătraţi de la o înălţime de 6,1 kilometri. Pe lângă supravegherea generală, operatorii dronelor pot selecta 65 de zone pentru a fi studiate în mod separat. Astfel, maşinile, oamenii şi alte obiecte pot fi monitorizate în timp real, chiar dacă se deplasează în direcţii diferite.

"Dacă un grup de oameni părăsesc un loc în acelaşi timp, nu mai e nevoie să alegi pe care dintre ei să îi urmăreşti - pot fi urmăriţi toţi, chiar dacă pleacă în direcţii diferite. Urmărirea are loc automat şi simultan", a explicat Brian Leninger, product manager la Boeing, fabricantul acestor drone.

La finalul misiunii de un an din Afghanistan, armata S.U.A. plănuieşte să organizeze o licitaţie pentru a doua generaţie de drone capabile să decoleze vertical. Acestea vor beneficia de un senzor mai bun, noua versiune a Argus-IS urmând să poată oferi şi imagini în infraroşu, iar numărul zonelor ce vor putea fi studiate separat urmând să crească la 130.

Surse: descopera.ro, BBC Technology News

← Înapoi la Stiinta, Tehnica si Inovatii