Noutăţi ale ştiinţei şi tehnicii

A cincea planetă gigantică a sistemului nostru solar, a dispărut cu mult timp în urmă

Multă vreme, astronomii au fost convinşi că sistemul solar în care trăim a avut întotdeauna patru planete gigantice: Jupiter, Saturn, Neptun şi Uranus. Dar o nouă teorie susţine că ar fi existat şi un al cincilea gigant, azi dispărut fără urmă.

Simulări pe computer realizate de David Nesvorny de la Southwest Research Institute din San Antonio, S.U.A., arată că, statistic vorbind, este foarte puţin probabil ca sistemul nostru solar să fi avut de la bun început doar patru planete uriaşe. Şansele de a se fi întâmplat aşa ar fi fost de doar 2,5%.

Dar ar fi fost de 10 ori mai probabil ca sistemul solar să ajungă la configuraţia de azi dacă ar fi existat cinci planete gigantice.

David Nesvorny a ajuns la această concluzie desfăşurând 6.000 de simulări ale naşterii şi evoluţiei sistemului solar.

Sistemul nostru solar a început să se formeze în urmă cu circa 4,5 miliarde de ani, prin condensarea unui nor uriaş de gaze şi praf cosmic. La început, planetele aveau orbite foarte instabile şi probabil acest fenomen a stat la baza pierderii celei de-a cincea mari planete.

Cel mai plauzibil scenariu este cel conform căruia sistemul solar ar fi avut cinci planete enorme şi ar fi eliminat una pe parcursul evoluţiei.

La un moment dat, Jupiter s-ar fi deplasat spre interior, mai aproape de Soare, după care ar fi revenit brusc pe o orbită mai îndepărtată, aruncând în spaţiu cea de-a cincea planetă.

Surse: descopera.ro, Mail Online

lynxul_negru a scris:

Pe moment este vorba doar de simple vizite. Sa vada daca eventual pot pune piciorul pe-acolo. Pentru exploatarea resurselor de pe steroizi nu are nimeni habar de infrastructura si ce modalitati de extragere/prelucrare ar fi necesare.

Evident. Nici nu m-am gandit la altceva. Pentru inceput sunt necesare simple vizite. Pe urma, cand vom fi complet informati si exeprimentati, vom proiecta si construi infrastructura. Nu este simplu si nu se va realiza prea curand. Dar cu materiale de pe Pamant nu se pot construi orase spatiale, doar statii si navete. Kilogramul de materie urcat pe orbita costa de la 4500$ in sus. Chiar si cu proiecte futuriste, cum ar fi elevatorul spatial, costul depaseste 200$/kg.

Centralele solare orbitale – viitorul energetic al planetei ?

În mai puţin de 30 de ani am putea beneficia de energie solară colectată din spaţiu, pentru a satisface nevoia globală de electricitate, anunţă oamenii de ştiinţă.

Specialiştii de la Academia Internaţională de Astronautică afirmă că instalarea unei centrale solare pe orbita Pământului este posibilă. Conform lor, un asemenea proiect poate deveni viabil în mai puţin de trei decenii.

Specialiştii speră că în scurt timp vom reuşi să trimitem sateliţi pe orbita geostaţionară pentru a acumula energie solară. Un astfel de satelit va avea o anvergură de câţiva kilometri, având capacitatea de colecta lumina solară 24 de ore din 24. Apoi, după ce lumina va fi transformată în energie electrică, ea va putea fi trimisă pe Pământ cu ajutorul unei antene de transmisie cu microunde, sau prin lasere.

Studiul reprezintă prima încercare de găsire a unor modalităţi de captare a energiei solare din spaţiu, pentru ca apoi aceasta să poată fi furnizată Pământului prin reţele wireless.

În raportul întocmit de specialişti se explică faptul că pentru promovarea acestei noi surse de energie electrică va fi nevoie de stimularea economiei prin reduceri de taxe sau alte finanţări din partea guvernului, alături de implicarea sectorului privat.

Pentru implementarea proiectului, specialiştii declară că este nevoie ca, de comun acord, mai multe ţări şi organizaţii să efectueze cercetări.

Interesul pentru energia solară a crescut în ultimul deceniu, stimulat, pe de-o parte,de teama ca în scurt timp petrolul şi alţi combustibili naturali se vor epuiza, iar pe de altă parte de stimulentele pe care unele guverne le oferă pentru acest sistem energetic nepoluant.

Surse: descopera.ro, REUTERS

lupini a scris:

Următoarea navetă spaţială N.A.S.A. va fi lansată

A fost conceput cel mai uşor material

Are o densitate de numai 0,9 mg/cm³ - de 100 de ori mai uşor decât polistirenul expandat - şi a fost creat de cercetătorii americani de la Universitatea California – Irvine, Laboratoarele HRL şi Institutul de Tehnologie din California.

Noul material este cu adevărat o creaţie revoluţionară, prin structura sa - un "grilaj" alcătuit din tuburi extrem de subţiri din metal. Grosimea peretelui unui astfel de tub este de 1.000 ori mai mică decât diametrul unui fir de păr uman.

Practic, materialul este alcătuit din 99,99% aer şi doar 0,01% material solid, prelucrat la scară micrometrică şi nanometrică.

Pe lângă greutatea sa extrem de redusă, materialul are şi alte proprietăţi remarcabile: este foarte elastic şi are o capacitate de absorbţie a energiei foarte mare.

Printre dispozitivele care, în viziunea cercetătorilor, ar putea fi construite utilizând noul material se numără electrozi pentru baterii şi echipamente pentru absorbţia vibraţiilor, a şocurilor şi a undelor acustice.

Surse: descopera.ro, ScienceDaily

In linia ultimei descoperiri imi aduc aminte cat de uimit am fost cand am vazut gelatina de aer la JPL acum cativa ani.

Era ceva transparent cu margini dar care era de fapt 99% aer.

N.A.S.A. a anunţat descoperirea unui lac cu apă pe satelitul Europa al planetei Jupiter

O sondă a N.A.S.A. a constatat că sub suprafaţa de gheaţă ce acoperă Europa, unul din sateliţii planetei Jupiter, se află un imens corp de apă subterană. Apa lichidă este un ingredient necesar pentru toate formele de viaţă pe care le cunoaştem, această descoperire sugerând că Terra nu este singurul loc din sistemul nostru solar în care există viaţă.

Lacul subteran descoperit de sonda Galileo are un volum similar Marilor Lacuri din America de Nord, iar cercetătorii spun că mai multe lacuri de acest tip ar putea exista în zonele subţiri ale scoarţei de gheaţă de pe Europa.

Suprafaţa de apă descoperită este acoperită de bancuri de gheaţă care se dezintegrează, iar cercetătorii cred că acest mecanism permite transferul de nutrienţi şi de energie dinspre suprafaţă către corpul de apă subteran, astfel că Europa este un habitat mult mai prietenos vieţii decât se credea până acum.

Britney Schmidt, geofizician la Universitatea din Texas, a explicat că "până acum, majoritatea oamenilor de ştiinţă credeau că gheaţa de pe Europa este prea groasă pentru a fi un habitat prietenos vieţii. Noile dovezi arată că există porţiuni mai subţiri, în care există lacuri gigant. Acest lucru sugerează că oceanul de pe Europa este un loc în care ar putea exista forme de viaţă".

"Nu am fi putut înţelege procesele prin care aceste lacuri de apă de pe Europa s-au format dacă în ultimii 20 de ani calotele glaciare ale Pământului nu ar fi fost studiate intens", a adăugat Don Blankenship, co-autor al studiului.

Europa nu este singurul corp ceresc din sistemul nostru solar care are potenţialul de a găzdui viaţă. Cercetătorii suspectează că şi Enceladus, unul din sateliţii lui Saturn, ar putea găzdui forme de viaţă.

Agenţiile spaţiale din S.U.A. şi Europa plănuiesc misiuni spre lunile lui Jupiter, pentru a le studia la faţa locului. Acestea ar putea fi lansate spre finalul acestui deceniu sau la începutul deceniului următor.

Surse: descopera.ro, N.A.S.A., BBC Science News

A fost creată harta topografică a Lunii, cu cea mai mare rezoluţie atinsă până acum

Cea mai detaliată hartă a Lunii existentă până în prezent a fost realizată de specialiştii de la Arizona State University, S.U.A., prin combinarea imaginilor captate de camera de la bordul sondei Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO), lansata de N.A.S.A.

Harta prezintă suprafaţa accidentată a Lunii la o scară impresionantă - cea mai amănunţită obţinută până în prezent: 1 pixel echivalează cu circa 100 de metri.

Pentru crearea hărţii, s-a recurs la suprapunerea imaginilor - pentru a crea un efect tridimensional - şi la utilizarea unui scanner cu laser.

Modelul topografic, numit Global Lunar DTM 100 m (GLD100), va permite studierea reliefului lunar, cu craterele şi munţii săi, cercetarea unor caracteristici geologice şi o mai bună planificare a viitoarelor misiuni robotice sau cu echipaj uman.

Surse: descopera.ro, Daily Mail

Secretul oamenilor sociabili şi empatici: gena receptorului de oxitocină

Oamenii de ştiinţă din Canada au descoperit că o genă asociată cu empatia şi sociabilitatea este atât de puternică, încât cei care o deţin pot fi identificaţi în mai puţin de un minut.

Studiul s-a bazat pe filmarea a 23 de cupluri în timp ce unul dintre parteneri povestea despre un moment dificil prin care a trecut. Apoi, persoane străine au fost rugate să urmărească 20 de secunde din aceste filmări, fără sonor, şi să să evalueze cât de sensibile sunt persoanele care îşi ascultau partenerii povestind.

Rezultatele studiului au indicat că până şi variaţiile genetice uşoare au impact asupra comportamentului uman, iar acest lucru este uşor de identificat la cei din jur.

Înainte de a filma cuplurile, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Toronto i-au testat pe indivizi şi au identificat perechea de gene ce codifică formarea receptorilor de oxitocină. În cadrul perechii, genele pot fi identice (genotipuri precum GG sau AA) sau diferite (AG).

Indivizii care au două copii ale versiunii G ale genei receptorului de oxitocină tind să fie mai sociabili. Oamenii de ştiinţă au definit acestă tendinţă ca pe o capacitate de a te comporta într-un mod în care să pui pe altul mai presus de tine.

Pe de altă parte, cei care au versiunea A a genei tind să aibă un risc mai mare de apariţie a autismului şi un nivel mai scăzut al empatiei şi al emoţiilor.

Dintre cele 10 persoane din filmări, care au fost identificate de străini ca fiind sociabile şi de încredere, 6 aveau genotipul GG asociat cu receptorul de oxitocină. La polul opus, din cei 10 indivizi văzuţi ca nefiind persoane de încredere, 9 aveau o copie A a genei.

Oxitocina este deja cunoscută ca având o legătură în declanşarea sociabilităţii şi reducerea stresului. Totodată, ea are rol important în reproducere, fiind supranumită şi "hormonul dragostei".Ea este o peptidă produsă la nivelul hipotalamusului, receptorii de oxitocină fiind răspîndiţi în tot organismul.

Studiul canadienilor se bazează pe unul anterior, condus de Sarina Rodrigues Saturn, profesor la Universitatea din Oregon, S.U.A. În studiul său, şi Saturn a evidenţiat legătura dintre o variaţie genetică care afectează hormonul oxitocinei şi empatiei.

Ceea ce încă nu s-a aflat este ce anume se întâmplă pe drumul de la genă la comportament, cum anume acesta este afectat de gene.

Cu toate acestea, specialiştii spun că genele nu ne pot dicta cum anume să ne purtăm şi că avem capacitatea de a depăşi condiţionările genetice privind comportamentul.

Surse: descopera.ro, EurekALERT!

Minunea arheologică ce va rivaliza cu Machu Picchu

Marcahuamachuco, un complex arheologic misterios, vechi de 1.600 de ani, ridicat