Sa ramanem impreuna sau nu?

Cati ani ai tu? Dar prietenul tau?

Si el lucreaza undeva?

Oare daca era vorba de un barbat in fustele ma-sii, parerile erau tot astea sau ceva de genul "lasa-l dreq, ca-i pampalau"?

Parerea mea este ca nu stiu cum pana mea, da' parintii care nu-s dusi cu capul au de obicei dreptate...ei vad mai obiectiv si mai detasat decat vede ala de-i indragostit.

Depinde cat de posesiv e tatal tau, ca daca e, atunci datele problemei se schimba si e mai bine sa-ti vezi de drum. Dar daca e un tata ok, care te lasa sa traiesti, dar de data asta simte ca ceva nu-i in regula cu baiatul din propozitie, zic ca mai bine l-ai asculta.

parintii mei au fost de acord sa ne mutam impreuna si chiar ne-au sustinut financiar sa ne cumparam un apartament, impreuna cu prietenul meu, iar 70% din bani i-a pus el, dar apartamentul e pe numele lui....

Criss2526 a scris:

parintii mei au fost de acord sa ne mutam impreuna si chiar ne-au sustinut financiar sa ne cumparam un apartament, impreuna cu prietenul meu, iar 70% din bani i-a pus el, dar apartamentul e pe numele lui....

Rex te cheama de acum inainte.

Criss2526 a scris:

Oare ma iubeste daca el nu se gandeste la ceea ce simt eu? ca toata viata sa nu ii vada pe ai mei? Nu stiu dar simt ca imi pierd mintile. ceva trebuie sa fac asa ca sfatuiti-ma

Lumea doarme... trece prin viata cu ochii inchisi intr-o stare somnambula. Uneori se mai ciocnesc persoanele... dau cap in cap si apoi se oftica unii pe ceilalti neintelegand ca fiecare are propria vina.

Ce poti face? Nimic. Singurul lucru care ar ajuta este sa-i intelegi pe amandoi, sa intelegi ce nevoi sunt neimplinite si sa gasesti strategiile ce ar implini atat nevoile parintilor tai cat si nevoile iubitului tau. Din pacate, lucrul acesta implica un nivel de constienta foarte ridicat din partea ta si, din experienta personala, pot sa-ti spun ca nu poti atinge nivelul asta fara o lupta cu propria persoana. Da, poti invata sa vorbesti limbajul acela ce impaca lumea, sunt carti si daca esti din Bucuresti este si un grup de practica ce se intalneste din cand in cand DAR, e o rezolvare de durata, nu este un quick fix.

Criss2526 a scris:

eu inteleg ca si prietenul meu e important pentru mine, dar parintii intotdeauna o sa-mi vrea binele, iar daca prietenul meu de acuma imi impune anumite lururi si imi refuza total familia, atunci mai tarziu daca o sa fie mai greu la cine sa ma duc? la parinti. nu?

Parintii iti vor intotdeauna binele asa cum il inteleg ei. Nu neaparat stiu ce e bine pentru tine.

Cand m-am maritat prima data parintii sotului meu nu au fost de acord cu casatoria - desi nu aveau nici un motiv - eram o femeie cuminte, colega cu el de facultate, in anul terminal amandoi, aveam posibilitati financiare - nu eram bogata dar nici saraca, ne iubeam, ne intelegeam bine.

Sotul meu era foarte legat de parinti - si asta ne-a facut sa mergem foarte des pe la ei. Am acceptat acest lucru - gandindu-ma ca in timp ma vor cunoaste si vor ajunge sa ma iubeasca. A trecut timpul, am facut 2 copii si iacest timp ei insistau sa se poarte f urat cu mine. Sotul meu nu lua nici o atitudine si incetul cu incetul - desi nu mi-am dorit asta am ajuns sa nu ne mai intelegem nici noi doi. Ne-au impins incet incet spre divort. In momentul in care am divortat parintii lui au inceput sa regrete ce au facut si au incercat sa ne impace - din pacate era prea tarziu. Fostul meu sot este un om nefericit care-si acuza acum parintii ca l-au impins sa faca un lucru care l-a dus la pierderea familiei. Parintii lui acum dupa atatia ani spun ca eram o fata grozava si pacat ca nu ne-am inteles - uitand interventia lor constanta in casnicia noastra.

Bineinteles ca in acesta poveste nu parintii sunt de vina ci sotul meu care nu a stiut sa-si protejeze familia si relatia.

Si asta nu a fost singura lor interventie in viata lui - diverse alte lucruri pe care l-au impins sa le faca - au fost greseli de care si-a dat seama prea tarziu.

E vorba aia ca drumul spre iad e pavat de bune intentii.

Sunt parinte si sper sa ma fereasca bunul Dumnezeu sa le fac rau ( chiar si cu bune intentii) copiilor mei. Eu cred ca rostul unui parinte e sa sprijine copilul atunci cand are nevoie - indiferent daca copilul a urmat sau nu sfaturile de multe ori "pretioase" ale parintilor.

Criss2526 a scris:

parintii mei au fost de acord sa ne mutam impreuna si chiar ne-au sustinut financiar sa ne cumparam un apartament, impreuna cu prietenul meu, iar 70% din bani i-a pus el, dar apartamentul e pe numele lui....

Asta e chiar ciudat - Daca apartamentul e al lui ar trebui sa considere banii primiti imprumut si sa-i returneze parintilor tai. Altfel e ca si cum ti-ar lua chirie ca stai la el.

Nelinistita a scris:

Cred ca situatia ta se intampla sau s-a intamplat in multe familii, dar nu e bine ce face el, el ar trebui sa fie cel matur.

Eu vad cazul parintilor mei, niciuna din familii nu a fost de acord cu alegerea lor, dar nu si-au interzis sa nu isi mai vada familia, si-au fost certuri urate, ca familia tatalui chiar se purta urat cu mama si baga strambe, dar mama niciodata nu i-a zis tatalui sa nu isi vada mama sau fratii, au venit in continuare in vizita, doar ca ea nu mai avea treaba cu ei.

Dar depinde mult de om, mama a acceptat familia tatalui. Iar tata si-a asumat responsabilitatea fata de familia facuta de el, dar si de ma-sa si fratii lui.

...parerea mea este ca viata e pre scurta si prea pretioasa ca sa o pierdem suferind sau facand compromisuri si apoi uneori timpul de acum nu-l vei pytea intoarce pentru a mai repara ceva alteori este inexistent pentru banalul *iarta-ma... care iti aduce linistea.....

asa cum i-ai explicat parintelui , ca este alesul tau , asa ii explici alesului ca este parintele tau . hotarirea ti-o asumi si consecintele la fel . daca unu din ei nu accepta , nu e problema ta ci a celui in cauza. pe prietenul tau trebuie sa il inveti sa se maturizeze si daca nu vrea sa nu se intilneasca cu tatal tau , dar asta nu implica si renuntarea ta la parinti .

toate aceste lucruri se fac cu rabdare .

ps nu stiu daca prietenul tau se intelege bine cu parintii lui . de acolo s-ar putea trage anumite concluzii ale reactiilor lui fata de ai tai .

E deplasata cererea prietenului tau. Nu poti sa intorci spatele parintilor doar pentru ca asa vrea el. Poti sa le dai de inteles ca tu vrei sa ai relatia respectiva si ca nu au de ce sa intervina. Nu stiu amanunte, dar un scandal nu se isca din senin. Probabil ca si prietenul tau are dreptate, mai putin la faza cu interzisul. Daca parintii tai baga strambe, e justificata supararea lui. Oricum, nu trebuie sa alegi intre parinti si partener. Trebuie doar sa incerci , pe cat posibil, sa aplanezi conflictul dintre ei. Nu e prea placuta situatia, dar nici masurile extreme nu sunt de dorit. Insa, din cate vad eu, tu inclini sa-i dai dreptate tatalui tau si, deci, in final, au reusit sa va desparta. Parintii sunt importanti, dar fiecare "pui" paraseste cuibul, la un moment dat. Nu o sa traiesti toata viata cu mama si cu tata.