LongDistanceRunner a scris:In perioadele in care am fost multumit de mine si viata mea nu m-am simtit amenintat de bucuria celorlalti si nu am simtit nevoia sa le-o interzic , deci nu a mai fost nevoie de autocontrol.
Acum mai multi ani am avut o relatie cu un depresiv...nu mi am dat seama de la inceput despre ce e vorba, ca din pacate nu scrie pe ei....
Avea momente in care daca ma vedea bine dispusa, pana nu ma aducea la lacrimi nu se lasa...atunci dintr o data ii trecea, se lumina, si devenea din nou cel mai cald om...da pana nu ma facea sa plang nu se lasa...angoase, amenintari, ne despartim, nu sunt destul de bun pentru tine, frate, daca ma vedea bine dispusa automat se activa.... daca era la mine acasa si eram mai multe persoane la un loc si ne simteam bine, se inchidea la mine in camera si nu iesea de acolo, si daca preferam sa stau cu ei si nu cu el, se supara...
Astea sunt cazurile patilogice...
Dar mai sunt si alt fel de cazuri...
Exista oameni care nu stiu sa fie fericiti...care au pierdut organul fericirii...pe ei nu i deranjaza fericirea ta pentru ca sunt rai, ci pentru ca nu mai rezoneaza cu fericirea nimanui, cu fericirea de nici un fel, le e de neinteles... mama mea e asa... daca esti fericit pe langa ea, o agasezi, oboseste, nu intelege ce ai....nu te cearta, da oboseste si se tireaza repde intr ale ei.... deasemenea nu stie sa respecte buna dispozitie a cuiva si sa incerce sa o cultive, sa o ocroteasca, nu, daca ii vine ei, imediat spune ceva de ti ia cheful de orice.
Mie astea mi se par cele mai triste exemple.... cum sa uiti ce e aia? Sa nu o mai recunosti in altii, sa nu te mai bucure, sa nu te molipsesti putin, sa nu fii putin complice?