Început de PourMoi, Dum 10 oct 2010 · 16 răspunsuri · 4.009 vizualizări
Da, asa este.
Am avut ocazia sa petrec putin timp cu o grupa de copii, dintr-o gradinita. O grupa de diferite varste. Am avut surpriza sa constat ca si cei mici pot sa faca exercitii destinate celor mai mari. Asta apropos de incurajarile de care aminteai mai devreme.
Si totusi, daca stai mai mult timp si discuti cu ei.. realizezi ca o anumita doza de ratiune si discernamant o au, dar nu toti. Probabil conteaza si familia la acest aspect.
familia are un rol foarte important in dezvoltarea copilului. Cat despre jocurile de adulti... copiii le pot juca cu succes pt ca ei imita ceea ce vad, sunt in perioada de asimilare.
Ceea ce e amuzant este faptul ca am observat in cateva randuri cativa copii care au dat niste raspunsuri total neasteptate la dileme destul de apasatoare pt adulti. Copii nu au inca granitele si nu sunt constransi de norme sociale asa ca isi permit sa prezinte diverse lucruri fara cenzura
Si inca cat.. extrem de important.
Poate n-ar fi stricat sa avem in programa scolara o materie de genul asta.
Sau eventual niste cursuri pentru parinti, obligatorii.
Este cumplit sa vezi ce efect poate sa aiba atitudinea unui parinte asupra unei persoane. Sa vezi cum cuvinte, grele pentru un copil, ii determina personalitatea de adult.
Nu stiu cati vor intelege ce spun, dar este sfasietor sa vezi oameni maturi, trecuti bine de prima tinerete, absolut macinati pe dinauntru de diverse intamplari din copilarie.. sau de cuvintele aruncate in mod constant de parinti. De "iubirea" cu care i-au inconjurat.
Probabil ca nici macar nu realizeaza ce impact au asupra psihicului copilului, le-a intrat in reflex si li se pare cat se poate de normal sa-si alinte copilul cu "prostule, tampitule, ratatule, grasule" si altele asemenea.
Daca parintele/educatorul nu are un "antivirus" performant,va transmite propriile probleme mai departe.
Uneori,convins ca ii face un mare bine copilului(indoctrinandu-l religios,aplicandu-i diferite "corectii" -care pot sa fie umilinte,critici sau chiar batai...) sau in mod inconstient -copiii invata prin imitarea adultilor in mod natural,dar si in mod programat.(adica parintii nu par sa inteleaga ca exista si alte forme de invatare in afara imitatiei si cer copilului sa emuleze modelul dat de ei,oricat de dezastruos e el)
Editat Joi 21 oct 2010 00:05
@ nightwish
ai dreptate... nu multi vor intelege ceea ce spui si nu pentru ca nu vor ci pentru ca ei s-au obisnuit ca lucrurile sa fie intr-un anumit fel, intr-un fel bun.
eu de ex cu fratele meu ne atribuiam tot felul de apelative care mai de care mai colorate, dar nu suportam sa auzim pe altcineva adresandu-i unuia din noi vreun apelativ, iesea scandal. Parintii mei nu ne-au atribuit apelative de nici un fel si ne incurajau si pe noi sa nu o facem, dar nu aveau succes la capitolul asta.
Arcangelo a scris:
copilul isi insuseste toate comportamentele din jur si crede ca sunt ale lui si le practica exact ca si cand ar fi ale lui
Editat Joi 21 oct 2010 00:08
Arcangelo
Majoritatea nu sunt dotati cu asa ceva, din varii motive: nu au fost educati asa, nu considera necesar etc.
Probabil ca isi imagineaza ca daca au atitudinea asta fata de copil.. poate il ambitioneaza sa faca mai mult, din ce in ce mai mult. De parca ar avea copilul sa le demonstreze ca isi merita viata, sa-i faca pe ei mandri ca ti-au permis sa traiesti.
PourMoi
Oh, asta era practica frecventa si la noi. Si ai mei au tinut foarte mult ca noi, fratii, sa nu ne certam. Pana la urma, ne avem doar pe noi.
Imagineaza-ti pentru o clipa.. ai o varsta.. poate si copii la randul tau.. si descoperi ca parintii nu te-au dorit, nici macar mama.
Se recomanda femeilor insarcinate sa vorbeasca cu puiul din pantece, sa le puna muzica, sa... Cred ca nu putem inca sa concepem cat de mult simte acea creatura, dincolo de trairile, veselia.. sau supararile mamei. Percep si sentimentele ei..
Cunosc mai multe persoane ce au trecut prin asta... e greu. Le este greu acum, ca adulti, sa faca fata unor situatii absolut banale in ochii altora.
copiii sunt asemni unor bureti, asa cum am mai spus. inca din burtica mamei ei absorb sentimentele pe care le are mama, ei au o legatura stransa: traiesc prin intermediul ei, respira, se hranesc cu ajutorul si simt tot prin intemediul mamei.
a vorbi cu copilul inca din perioada in care se afla in pantecele mamei inseamna a-l asigura ca vine intr-o lume in care este dorit. tatal are si el un rol important pentru ca pe de o parte il recunoaste pe copil ca existand in viata lui si pe de alta parte ii ofera afectiune mamei. Mama in acest caz se va simti apreciata, in siguranta, increzatoare, lucruri pe care le va transmite implicit si copilului