Tulburare de personalitate

Asa e

Crezi ca in cazul celor cronici psihoterapia functioneaza.......adica ar avea un efect pe termen lung?

joannahart a scris:

Asa e

Crezi ca in cazul celor cronici psihoterapia functioneaza.......adica ar avea un efect pe termen lung?

Ar avea cu doua conditii, sa nu fie decompensati in episod psihotic definitiv, si sa iasa din mediul familial nociv lucru nerealizabil pentru bolnavii foarte slabiti, cronici.

Sursa bolilor psihice este rautatea, invidia, ticalosia, vanitatea.

ps. despre cauzele psihologice ale bolilor psihice, aici gasiti multe carti bune

www.psihologie.50g.com

nu am inte;lles niciodata de ce se pune asupra celor cu probleme psihice acest stigmat social?as dori raspuns la intrebare...

Steinbrenner a scris:

Ar avea cu doua conditii, sa nu fie decompensati in episod psihotic definitiv, si sa iasa din mediul familial nociv lucru nerealizabil pentru bolnavii foarte slabiti, cronici.

Sursa bolilor psihice este rautatea, invidia, ticalosia, vanitatea.

Asta ar fi cel mai greu de realizat : sa iasa din mediul familial.Plus ca au si o problema de integrare,........cum ar putea sa se rupa?

La al doilea aspect subliniat: de ce crezi asta? Cum ar putea invidia, de exemplu sa cauzeze o boala? Nu crezi ca genetica si eventualele traume sunt mai implicate? Apoi restul - se suprapun si pentru un organism tarat sunt prea mult de dus. Ce ai enumerat tu e suportabil pt o persoana sanatoasa, se poate descurca in societate..........

Steinbrenner a scris:

ps. despre cauzele psihologice ale bolilor psihice, aici gasiti multe carti bune

www.psihologie.50g.com

Am citit fmult inainte

Acum nu mai am timp pt astfel de lecturi.........

Gregory1992 a scris:

Salut. Aceasta afectiune este o afectiune rar intalnita si exista mai ales in USA. Pe net zice ca aceasta afectiune poate fi provocata de o trauma din copilarie. Este vreounu dintre voi care sufera de tulburari de personalitate?

Nu e chiar asa de rar intalnita si nu e "mai ales in USA" :P

joannahart a scris:

Cum ar putea invidia, de exemplu sa cauzeze o boala?

Invidia este pacatul primordial. Ea sta la baza unor tulburari ca mitomania. Cauza invidiei este sentimentul scazut al valorii personale (stima, respectul de sine).

din postarile unor useri (Taina, Kalisti) pe acest forum despre invidie

Melanie Klein şi teoria ei despre iubire şi invidie

A existat in Anglia o femeie geniala pe nume Melanie Klein. Ea (niste americani contemporani cercetatori in psihologia dezvoltarii din punct de vedere al intersubiectivitatii i-au confirmat presupunearea prin experimente pe nou-nascuti) a sustinut ca agresivitatea e innascuta, ea exista in noi indiferent de sex. Ea a mai spus, facand psihoterapie cu copii psihotici sau autisti si cu adulti psihotici, ca sursa psihozei e invidia. Sau mai bine zis, daca ai ghinionul sa te nasti cu o tendinta pronuntata catre invidie si mai ai ghinionul sa ai o mama care sa nu se priceapa prea minunat sa-ti satisfaca nevoile afective in primele sase luni de viata, atunci ai sanse sa ai cel putin tendinte psihotice serioase ca adult.

In mare, M. Klein spune ceva foarte frumos: motorul dezvoltarii noastre este iubirea. Iubirea diluaza si micsoreaza agresivitatea si ura induse de frustrarile inerente aparute din mediu.

Agresivitatea e normala, practic ne ajuta sa supravietuim. Ideea e cum ajunge sa se manifeste. De exemplu umorul este tot o forma de agresivitate, dar e acceptata cultural. La fel jocurile pe computer violente. Sau cartile cu criminali in serie. Sunt nenumarate feluri prin care se poate exprima agresivitatea ca adult.

Alcoolismul este o forma de auto-agresiune. Sigur ca poate fi insotita si de violenta, sa zicem domestica.

Parerea mea este iarasi ca modurile in care se modeleaza agresivitatea in noi depind si de factori intrapsihici si de mediu. Modelul parental este doar un factor, probabil important, dar mai exista multi altii care influenteaza cum se manifesta agresivitatea in noi ca adulti.

Invidia

Kleinienii (sunt o scoala mai ales britanica) sustin ca invidia e innascuta. Mai bine zis capacitatea de a simti invidie e innascuta. Unii o au puternica, altii deloc, altii slaba. Asta e o opinie controversata, nu toti sunt de acord cu ea, insa mai mult de jumatate dintre clinicienii care au lucrat cu psihotici o confirma.

Sigur este faptul ca agresivitatea este innascuta. Orice om se naste cu capacitatea de a simti ura, furie etc. Asta pentru ca agresivitatea este cu siguranta necesara supravietuirii.

E interesanta ideea ca mama ar fi ea insasi invidioasa si i-ar transmite-o cumva bebelusului ei. Initial mama are rol reglator pentru afectele foarte puternice ale bebelusului. Cine a auzit un bebelus plangand stie cat de puternice sunt starile lui afective. Problema vine din faptul ca bebelusul care simte invidie are tendinta de a nu suporta (in mare, e prea mult de scris daca ajung la detalii) faptul ca nu se poate descurca singur, fara mama lui.

Exemplu: bebelusul vrea sa suga la san si mama nu e langa el. Atunci tipa si plange dupa ea. El poate sa astepte (tine cont ca vorbesc de primele sase luni de viata) doar o perioada foarte limitata in timp, de ordinul secundelor sau minutelor. Daca aceasta perioada e depasita, mama poate fi respinsa cand vine. Asta iarasi se intampla des cu toti bebelusii. Atunci ce face ? Pai, de pilda, poate respinge initial sanul mamei. Sau il poate musca. Sanul pe care si-l dorea si lipsea a devenit rau. In mod normal, daca mama isi pastreaza cat de cat stapanirea de sine si bebelusul nu e invidios, lui o sa-i treaca, dupa niste secunde o sa accepte linistit sanul. Daca e invidios simte cam asa "Ea are ce vreau eu bun si nu e mereu la dispozitia mea. Nu pot sa suport ca exista ceva bun in afara mea, de care eu sa depind. Asa ca il distrug (in fantasma de exemplu ii neaga importanta, n-are nevoie de mama, se descurca singur)."

Exemplul cu serviciul pe care i-l faci cuiva si te trezesti ca apoi persoana in cauza iti face o figura e similar. Acea persoana nu suporta gandul ca cineva il poate ajuta si ca ea nu s-a descurcat singura.

Ca popor tot asa, in loc sa-si concentreze eforturile pe a castiga si ei bani, incearca sa distruga ce au altii. De exemplu fura de la patron, desi poate ca el se poarta frumos cu angajatii si poate ca l-a ajutat cu multe pana in acel moment.

In ce masura parintii pot impregna invidie in copilul lor eu nu am o opinie formata. Daca sustii ca tendinta de a simti invidie e innascuta, atunci evident ca nu se poate asa ceva. Dar mi se pare foarte posibil sa le incurajeze inclinatia catre invidie. Si mai posibil e sa le incurajeze o tendinta depresiva, sa nu se bucure de lucrurile placute din viata fara sa se uite mereu in curtea vecinului. Sau xenofoba de genul "numai noi, familia, suntem de incredere si buni, ceilalti te sapa si sunt prosti si rai".

Trebuie sa adaug ca ideea M. Klein ca una dintre conditiile necesare psihozei e invidia, este o idee controversata. Unii cred in ea, altii nu.

Dar n-am fost foarte clara. Ea sustine ca tendinta sa simti invidie e innascuta. Unii o simt, altii nu, chiar din nastere.

O idee sustinuta de aproape toti, in schimb, este ca tendintele psihotice si inclinatia spre psihoza (chiar daca ea se declanseaza mai tarziu), se formeaza in primul an de viata. Si nu e vorba ca mama incurajeaza sau nu invidia, e ceva intern, o simti sau nu, pur si simplu.

Clinic si experimental s-a dovedit deja ca dezvoltarea omului se petrece intr-un schimb de afecte in relatie cu mama sau persoanele care ingrijesc bebelusul. Ceva de genul: bebelusul plange (are nevoie de hrana, sau sa fie schimbat, sau sa nu stea singur etc), mama vine si ii indeplineste nevoia, il consoleaza, ii calmeaza suferinta cand el plange. Bebelusul capata experienta, incepe sa inteleaga cu timpul ce se petrece cu el, ca de exemplu ca mama va veni pana la urma (chiar daca e la servciu), capata incredere in mediu, isi formeaza asteptari.

Mama "descifreaza" plansul bebelusului ei. Apoi il consoleaza si "ofera semnificatie experientei"(Bion) lui. Sa luam un exemplu. Bebelusul ii e foame. Dar el n-a invatat inca sa asocieze durerea pe care o simte in stomac cu lipsa hranei. Beblusul simte ca il ataca pe dinauntru ceva (ca si cum i-ar macina peretii stomacului). Tipa disperat atunci, in mintea lui ii e teama ca va fi distrus. Mama, care stie (pentru ca ea are notiunea timpului) ca bebelusul ei n-a mancat de 4 ore, vine, ii incalzeste biberonul si il hraneste. Bebelusul e acum satul, multumit, adoarme in bratele ei. Metaforic, este ca si cum mama i-a luat plansul si i-a dat in schimb hrana si iubire, intelegere. Incetul cu incetul, bebelusul asociaza durerea provocata de foame cu lipsa hranei si invata sa astepte sa fie hranit.

Dar ce se intampla daca bebelusul simte invidie? Pai, isi invidiaza mama pentru ca, pe de o parte ea nu plange alaturi de el si ca pe de alta parte ea are hrana. Acest bebelus nu poate fi consolat. Si asta pentru ca in el ura e mai mare decat iubirea. Daca ti s-a intamplat sa faci un serviciu cuiva si, in loc sa primesti recunostinta, primesti critici (ca n-ai facut destul) sau vreo alta forma de atac, e cam acelasi caz.

Apoi, pe de alta parte, mama se poate sa nu-si inteleaga bebelusul, sa nu fie receptiva la nevoile lui. Sau, sa fie atat de anxioasa, incat sa-si smulga parul din cap si sa fuga din camera, daca el plange si ea nu stie exact ce se petrece cu el. Daca in mod constant, mama ii ofera bebelusului infometat altceva, de exemplu, il schimba, bebelusul ramane singur cu suferinta lui si iarasi poate aparea o inclinatie catre psihoza.

E foarte mult de scris despre asta. Insa in mare, agresivitatea se diminueaza prin schimbul de iubire dintre bebe si cei din jur, asa bebelusul de simte inteles si dobandeste incredere in mediu.

Sa fie oare pozitia depresiva aka "ingrijorarea" lui Melanie datorata acestui tip de invidie ? Continui sa cred ca invidia asta nu e data de ursitoare. Cred ca mama psihotica regresata invidiaza pe bebe care e indreptatit sa fie sters la popou si hranit cu dragoste si lapte cald de la san, e indreptatit sa obtina atentie in fiece secunda, drept pe care ea l-a pierdut si poate ca nici nu l-a avut vreodata de la mama ei. Ura asta a mamei se poate traduce in acte ratate insesizabile cu ochiul liber. Poate uita de bebe cateva secunde in plus, scapa din greseala usa cu zgomot, etc...

Adicatelea cum naiba sa se poarte o mama care n-a trecut de stadiul oral la bebelusul ei de 1-6 luni?

Un fel de "Ia sa vezi cum e cand ai nevoie si nu capeti, asa cum nici eu nu am capatat niciodata." Eu cred ca mama ne "suficient de buna" il invata pe copil sa fie invidios, poate ca prin propria ei invidie. Poate ca ea la randul ei il invidiaza/uraste pe bebe pentru lipsa responsabilitatilor si grijilor. Poate ca inconstient ii arata ca e o povara.

Asta cu invidia aparuta din senin... asa... ca din intamplare...imi miroase a aparare, fie ea si a lui Melanie Klein.

....................................

Sa fie oare pozitia depresiva aka "ingrijorarea" lui Melanie datorata acestui tip de invidie ? Continui sa cred ca invidia asta nu e data de ursitoare. Cred ca mama psihotica regresata invidiaza pe bebe care e indreptatit sa fie sters la popou si hranit cu dragoste si lapte cald de la san, e indreptatit sa obtina atentie in fiece secunda, drept pe care ea l-a pierdut si poate ca nici nu l-a avut vreodata de la mama ei. Ura asta a mamei se poate traduce in acte ratate insesizabile cu ochiul liber. Poate uita de bebe cateva secunde in plus, scapa din greseala usa cu zgomot, etc...

Adicatelea cum naiba sa se poarte o mama care n-a trecut de stadiul oral la bebelusul ei de 1-6 luni?

Un fel de "ia si vezi cum e cand ai nevoie si nu capeti, cum nu am capatat eu niciodata."

................................

Ce cred eu despre invidie? Cred că e

joannahart a scris:

In psihiatria clinica tulburarea de personalitate este altceva. Poate sa apara intr-omultitudine de boli si in general inseamna : pusee de grandomanie , pacietul are impresia ca nu e tratat corespunzator si ca ceilalti nu ii acorda respectul, stima pe care el le-ar merita (insusirea unor merite fictive sau supra-evaluate), trecerea de la starea la calm la hiperactivitate uneori maniacala..........schimbarea ideilor si implicit a comportamentelor fata de cei din jur. Apartinatorii il pot descrie gen : nu il mai recunosc, nu e el.

Omul bolnav nu incearca sa para ce nu este, aceasta descriere corespunde unei masti sociale pe care multi opurtam cel putin odata in viata si nu este considerata o afectiune psihica

Pacientul chiar crede ca este subestimat, neinteles,eventual persecutat .

Aceasta este repet -psihiatria clinica si eu m-am referit la tulburarile de personalit care apar in anumite boli (inclusiv alcoolismul) nu ca stari de sine statatoare la consumul ocazional de substante..........

Si totusi s-a ajuns la vreun rezultat cu psihiatrie? eu am vazut studii care aratatu ca efectul placebo are mai mare efect decat pastilele propriu-zise, sau ca rezultate sunt foarte slabe, si atunci cand sunt bune mai raman efectele secundare si dupa o perioada indelungata(sau chiar scurta), depinzand de medicamentul respectiv, se atrofiaza creierul. Omului poate(e doar un poate aici, n-am vazut nicaieri sa arate ca e adevarat asta) i se atrofiaza creierul de la afectiunea respectiva si ii dai medicamente sa il prostesti calumea, foarte tare. Daca ii este dat medicament psihiatric unei persoane, trebuie pentru o perioada scurta si dozajul sa fie minim, altfel nu ajungi nicaieri.

Macar pe forumul asta sa nu aducem in discutie o porcarie ca psihiatria(sau sa zic mai bine metodele aplicate in meseria asta pentru probleme psihice? ca are si domeniul asta ceva adevarat..)

Ninja2 a scris:

Si totusi s-a ajuns la vreun rezultat cu psihiatrie? eu am vazut studii care aratatu ca efectul placebo are mai mare efect decat pastilele propriu-zise, sau ca rezultate sunt foarte slabe, si atunci cand sunt bune mai raman efectele secundare si dupa o perioada indelungata(sau chiar scurta), depinzand de medicamentul respectiv, se atrofiaza creierul. Omului poate(e doar un poate aici, n-am vazut nicaieri sa arate ca e adevarat asta) i se atrofiaza creierul de la afectiunea respectiva si ii dai medicamente sa il prostesti calumea, foarte tare. Daca ii este dat medicament psihiatric unei persoane, trebuie pentru o perioada scurta si dozajul sa fie minim, altfel nu ajungi nicaieri.

Macar pe forumul asta sa nu aducem in discutie o porcarie ca psihiatria(sau sa zic mai bine metodele aplicate in meseria asta pentru probleme psihice? ca are si domeniul asta ceva adevarat..)

Ninja. :roll: (parca ma adresez vreunui coleg d alu Rambo)

NU poti sa discuti in general despre psihiatrie, afectiuni psihice si placebo. Da,unele placebo s-au dovedit mai bune decat UNELE substante psihotrope dar sa nu uitam ca acestea ultimele, au avut totusi efect la alte persoane.........Nu stiu daca intelegi ce vreau sa spun

O mica obs: atrofia reprezinta o degenerare morfologica si functionala, cauzata de tulburari de nutritie(mai ales) sau de inactivitate. Creierul nu se poate"atrofia" din cauza medicatiei :P

Helooou, esti pe un topic despre boli care intra in aceasta categorie.........nu te obliga nimeni sa citesti. Si mai e o chestie: nu inteleg de ce "ataci" un mod de abordare daca nu esti capabil sa oferi solutii. Cati schizofrenici ai cunoscut la viata ta? Si daca psihiatria nu e solutia , care ar fi? Am mai avut eu discutia asta cu un user........el spunea ca bolile psihice pot fi tratate prin ........diete si "iubire" Ori asta cu iubirea mi se pare un cliseu

Ia, spune-mi tu, daca o ruda apropiata iti rupa intr-o zi gardul de la casa, in a doua iti ameninta sotia, in a treia da cu pietre dupa cainele tau sau dupa copii.........cum iti arati tu dragostea, intelegerea si compasiunea fata de dansul?

Steinbrenner esti femeie?

Nu sunt de acord cu teoria asta lui Klein, desigur, asta nu are importanta, ea exista si e acceptata de multi

Cu invidia- am inteles punctul tau de vedere

E adevarat ca parintii bebelusului pot fi implicati in transmiterea (de multe ori involuntara) a unor forte psihice negative dar hai sa consideram ca el se mai poate incarca pozitiv din mediu pe masura ce creste. Mai tarziu bebelusul devenit adult trebuie sa isi asume cea mai mare parte de responsabilitate - ca sa lupte cu el insusi daca e necesar. E usor sa stea sa sufere si sa dea vina pe parinti. Astfel persoana isi asuma boala ca pe un "destin" in loc sa isi adune fortele sa o invinga. Sau macar sa o tina sub control

Bine, m-ai prins, in unele definitii atrofierea nu tine de altceva decat de nutritie, mi-ai demontant ideile prin asta.

Totusi, hai ca o zic altfel, de la medicatie psihiatrica creierul scade in volum si pierde tesut cerebral, vrei mai clar? sau e asa greu de inteles?

De ce sa nu critic psihiatria daca nu ofer solutii? o porcarie ramane asa chiar daca nu pot oferi alte solutii la ea, si n-am zis ca nu pot, pentru asta exista psihoterapie.

Eu n-am auzit si citit nicaieri ca cineva sa se vindece cu medicatia asta, dar cu terapie da, ei bine tu daca te-ai vindeca de la substantele astea ai accepta efectele secundare? eu nu, pe termen lung, creierul ajunge rau de tot, o perioada merge, dar atat.

joannahart a scris:

Helooou, esti pe un topic despre boli care intra in aceasta categorie.........nu te obliga nimeni sa citesti. Si mai e o chestie: nu inteleg de ce "ataci" un mod de abordare daca nu esti capabil sa oferi solutii. Cati schizofrenici ai cunoscut la viata ta? Si daca psihiatria nu e solutia , care ar fi? Am mai avut eu discutia asta cu un user........el spunea ca bolile psihice pot fi tratate prin ........diete si "iubire" Ori asta cu iubirea mi se pare un cliseu

Ia, spune-mi tu, daca o ruda apropiata iti rupa intr-o zi gardul de la casa, in a doua iti ameninta sotia, in a treia da cu pietre dupa cainele tau sau dupa copii.........cum iti arati tu dragostea, intelegerea si compasiunea fata de dansul?

De ce sa nu citesc? daca nu sunt de acord trebuie sa nu citesc?

Nu e asa usor cu iubirea asta, omul ala are probleme deja, trebuie sa lucreze sa le rezolve, altfel nu rezolva nimic.

Prin medicatia asta il sedezi, nu ii rezolvi problemele, oare de ce daca se lasa de medicatie ajunge poate mai rau dupa? a continuat in prostia lui de comportament care ii distruge psihicul.

Ninja2 a scris:

De ce sa nu critic psihiatria daca nu ofer solutii? o porcarie ramane asa chiar daca nu pot oferi alte solutii la ea, si n-am zis ca nu pot, pentru asta exista psihoterapie.

Te rog explica-mi cum aplici psihoterapia in manii, psihoze de involutie, stari schizoide

Pai pentru ca este SINGURA care functioneaza. Tipic romanului sa spui : PD fura si au un guvern de ccaa. Asa si? Cine e mai bun? Ia votati-l sa vedem rezultatul si mai vorbim. Doamne da sa fie mai bine

Ninja2 a scris:

1.Eu n-am auzit si citit nicaieri ca cineva sa se vindece cu medicatia asta,

2.dar cu terapie da, ei bine tu daca te-ai vindeca de la substantele astea ai accepta efectele secundare? eu nu, pe termen lung, creierul ajunge rau de tot, o perioada merge, dar atat.

1 faci o confuzie intre boli psihice cronice si anumite tulburari cum ar fi........depresia. Si in depresie de foarte multe numai psihoterapia nu functioneaza

2. nu are sens sa spun ce cred. Iti spun ce stiu

Ninja2 a scris:

Nu e asa usor cu iubirea asta, omul ala are probleme deja, trebuie sa lucreze sa le rezolve, altfel nu rezolva nimic.

Prin medicatia asta il sedezi, nu ii rezolvi problemele, oare de ce daca se lasa de medicatie ajunge poate mai rau dupa? a continuat in prostia lui de comportament care ii distruge psihicul.

Exat asta spuneam. Cum adica "trebuie sa lucreze ca sa le rezolve". El??? Dar poate nu vrea si nu considera ca are probleme. Din punctul lui de vedere el e normal si tu esti nebun.Cum rezolvi asta fara psihiatrie?