Cea mai importanta este apropierea, discutiile sincere "heart-to-heart" despre cum a ajuns sa se intample acea greseala, daca intr-adevar copilul este nemultumit de ceva, are vreo problema si ii e jena sa discute despre asta etc. Nu cred in aplicarea pedepselor cum ai lua o pastila sa iti treaca durerea de cap. Fiecare eveniment trebuie inteles, cu cauze si efect, discutat. Cand copilul isi iubeste si respecta parintele, simplul fapt ca parintele ii spune ca l-a dezamagit si in cel mai rau caz refuza sa ii vorbeasca o scurta vreme este suficient sa ii dea de gandit.
Itsi Bitsi a scris:1. La noi pedepsele erau cam asa, din cate imi amintesc:invatam cate 3-5 ore pe zi (depinde de notele mici pe care le luam)
2. nu ne mai uitam la TV sau calculator sau iesit in oras, sau toate trei odata (depinde de boacana)
3. venim acasa pana inainte sa se intunece (asta o consideram pedeapsa dar era regula lui tati, pana am implinit 16 ani)
alocatia am primit-o ca fiind bani de cheltuiala doar de cand am intrat la liceu
4. la cele mai grave greseli, bataie cu cureaua (dar ne lasa sa luam pe noi doua perechi de pantaloni si nu dadea deloc tare, era doar ideea de spaima)
1. Nu e o solutie sa suprasoliciti copilul, care are nevoie de un echilibru in fiecare zi. Si noi dupa o zi interminabila de munca ne simtim ca naiba. Invatatul "sub presiune" nu da rezultate bune niciodata.
2. Cred ca esential esta sa pastram ideea ca vrem sa ii fie bine copilului si in urma greselii sa invete ceva, ceea ce nu se poate decat prin discutii. Noi subestimam copiii crezand ca nu se poate discuta cu ei, ii incuiem undeva si aruncam cheia, si gata. Prin faptul ca ii strici unui copil cateva dupa-amiezi nu il faci decat sa se indeparteze de tine, sa "umble mai cu grija" asa incat sa nu il descoperi, nu il face mai apropiat, asa incat sa te asculte si sa te creada ca ce ii spui e bine pentru el.
3.Asta e o regula foarte buna, nu o pedeapsa, si tine de siguranta personala. Mai ales acum, cu toti dementii care se manifesta cum le vine, nu mai exista nici un pic de respect pentru semenii lor.
4. Asta se finalizeaza cu "ti-am pregatit un pat la noi in celula". Pe scurt, este sadic si iresponsabil sa induci copilului ideea ca asemenea comportamente intre membrii unei familii, care se iubesc si se respecta, sunt acceptabile. Frica sau groaza de un parinte este un lucru abominabil si trebuie eliminata aceasta tendinta in educatie.
Voi ce pedepse aplicati? Au efect? Puteti sa va tineti de ele, sau va induioaseaza tristetea lor din perioada cand sunt pedepsiti si ii iertati?
Inca nu am ajuns la perioada aceea in care copilul sa poate fi tras la raspundere pentru ceea ce face, adica sa constientizeze. Dar repet ce am spus mai sus - apropierea este vitala.
