Eram o plangacioasa, acum nu mai sunt...plangeam zilnic si ziua si noaptea. Cel mai tare ma suparam ca nu ma pot stapani sa plang in prezenta unor oameni care se hraneau cu lacrimile mele si in loc sa ma potolesc, mai tare boceam. Acum plang foarte rar, desi nu pot spune ca ma bucur ca am cazut in extrema cealalta. Simt durerea ca niste cutite invizibile undeva in zona inimii, a plexului. Parca era mai bine cand plangeam mult ....nu stiu, as fi preferat undeva la mijloc...
Editat Lun 25 iul 2011 19:50


