Autoritățile din Motru au planuri mari
Este vorba despre Motru din județul Gorj. Acesta este orașul mic din România care va avea străzi ca-n Tenerife. Pentru că oamenii iubesc paradisurile exotice, autoritățile au vrut să le ofere celor care ajung aici o experiență inedită.
Conformobservatornews.ro, a început deja plantarea primilor palmieri printre ceilalți copaci. Și planurile sunt unele cât se poate de ambițioase. Astfel, până la începutul verii, locul ar urma să fie transformat total.
Oamenii vor fi înconjurați de o mulțime de arbori tropicali, care vor completa perfect peisajul. Menționăm că în zonă există o mulțime de copaci care au înverzit, ceea ce face proiectul unui și mai interesant.
Menționăm că nu ar fi prima oară când autoritățile din anumite zone din țară vor să facă astfel de transformări.
Acesta povestea că a fost impresionat de stațiunile exotice pe care le-a vizitat. Drept urmare, a hotărât să le ofere și locuitorilor din comună șansa de a vedea un peisaj cu adevărat spectaculos. Iar investiția a costat nu mai puțin de 100.000 de lei.
fanatik.ro
*Nu cunosc acea zona, daca iarna este foarte grea sau are o clima mai spre Mediteraniana. Palmierii degera in anumite zile geroase si in Phoenix, sa n-aibe surprize ca a costat mult investitia. Ar fi ideal daca ar creste paralel si plante tinere sa aibe cu ce inlocui eventuala pierdere.*