Chiar discutam zilele trecute cu o prietena despre faptul ca parinte este cel care te creste, te ajuta, te sprijina, in cazul meu, bunica-mea. Si nu mi se pare in regula incurajarea unor atitudini prin care sa respecti "sangele", sa zic asa. Sa respect niste oameni pentru ca mi-au dat viata. Respect-o pe mama-ta ca ea te-a facut. Asa, si? Am pus-o eu? Am semnat contract?
In ceea ce-l priveste pe Alex al meu, ca parinte am incercat si incerc sa ating un echilibru pe care apoi sa-l mentin. Nu urmaresc un manual de instructiuni, fac ceea ce simt eu. Ce mai inseamna? Trec mereu in plan secund, dar asta face toata lumea.
Totusi, comit o greseala de care sunt constienta. Imi doresc sa traiesc anumite visuri prin el, in special legat de studii, desi e inca micut, mai visez cu ochii deschisi ca-l vad studiind la Romano-Americana sau in Iasi la A.I. Cuza, universitati la care am fost acceptata, insa am ales prost.