Legenda drumului lui Stefan cel Mare
Povestea incepe in vremea lui Stefan cel Mare, Sfant, Mic si Rau, pe cand se plimba prin codrii Bucovinei, scormonind cu un bat pe sub frunze ca sa gaseasca ciuperci comestibile pentru el si necomestibile pentru musafirii lui din Turcia. Pe atunci copacii cresteau peste tot, chiar si in mijlocul drumului, pentru ca nu erau taiati decat pentru sulite, sageti, mese, scaune, nu degeaba se cheama cetatea Sucevei Cetatea de Scaun. Scormonind asa, Stefan se impiedica de radacini. La un moment dat s-a enervat si a strigat: apai treaba-i aiasta, stolnice, sa ma impiedec la tat pasul? Ia pune mana pe secure si taie copacii astia din mijlocul drumului! Maria-Ta, raspunse stolnicul cu sfiosenie, credeam ca sunteti prieten cu natura. Ai dreptate, stolnice. Nu-i taia. Muta-i. Da, muta-i. Muta-i, uai, n-auzi? Scoate-i din radacini si pune-i acolo, in sant. Dar… Comentezi? a racnit Stefan agitandu-si palosul. Asa ca stolnicul a adus de la Suceava 300 de plaiesi, 70 de magari, 150 de boi, 11 nesimtiti, 57 de iobagi si un caine si a mutat copacii in timp record: 17 ani. Dupa aia a venit Stefan si s-a plimbat pe drum. Asa, uai, vezi? Ia uite ce drum fain. Mi-l dai mie, stolnice? Desigur, Maria-Ta. Acest drum nu este al urmasilor nostri, nici al urmasilor urmasilor nostri, ci este al Mariei-Tale. Si de atunci drumul ala se cheama Drumul lui Stefan. Chestia e ca drumul se termina brusc, intr-un deal. Probabil ca stolnicul a uitat sa sape un tunel, dar oricum Stefan nu a ajuns pana in capat, pentru ca il durea un picior de cand il lovise un turc din greseala cu o sageata, in lupta. Stolnicul n-avea nici o treaba, manca si bea pe banii vistieriei si dupa un timp copacii au inceput iar sa creasca in mijlocul drumului, mai ales ca ploua destul de des pentru ca era o clima temperat-continentala si munti, vai, dealuri, pietre, oi. Raraul era la fel de rupt, toata lumea il ocolea si stramba din nas cand trecea pe acolo, mai ales ca se simtea un miros de mortaciune prin zona.
Sfarsit.
