gargbird

urat esti, doamne,,,

Blues a scris:

Intelept. 

Daca vrei sa patesti o belea, mergi noaptea oricum.

Intelept, adica batran, am inteles aluzia.

Poti sa patesti nasoale si ziua mare, mai ales in romania, cand calatoresti de unul singur. De aia port cutitul la cizma si spreyul cu piper in buzunar.

1. Doi copii m-au auzit venind cu kawa-bird. M-au asteptat in fata portii si, cand mai aveam vreo douazeci de metri, unul dintre ei a aruncat in fata mea, pe asfalt, o mana de pietris.

Nu aveam viteza, asa ca am oprit relativ repede si am intors motorul. Nu se asteptau la o asemenea reactie, asa ca s-au evaporat.

Am oprit la poarta respectiva si am claxonat. A iesit o femeie in varsta, bunica "autorului". I-am explicat ce se intamplase. Calm si rar, privind-o fix in ochi. I-am spus ca am experienta pe motor si nu m-am panicat, dar daca in locul meu ar fi fost un incepator, consecintele puteau fi dramatice.

A inceput sa planga. Am rugat-o sa nu-l certe pe copil, i-a fost suficienta spaima cand m-a vazut ca ma intorc dupa el. Mi-am cerut iertare pentru deranj si am plecat in drumul meu.

2.

Salvie a scris:

urat esti, doamne,,,

Nu mai zic nimica. Esti mai putin urata decat mine.

"Satisfactia mea in rarele momente cand reusesc sa exprim un gand remarcabil este infinit mai mare decat satisfactia citarii gandurilor altor persoane. De aceea, de cele mai multe ori, in loc sa postez citate cu poze, prefer sa tac."

gargbird 2015

Sat in Apueni vazut de pe Transalpinaaaa? Cu telescopu? :think:

Ultima poza e mortala. :roll:

Aia cu Sebes - Alba e Cheile Turzii, p-aproape. :)

Rodica` a scris:

1. Sat in Apueni vazut de pe Transalpinaaaa? Cu telescopu? :think:

2. Ultima poza e mortala. :roll:

3. Aia cu Sebes - Alba e Cheile Turzii, p-aproape. :)

1. Nu cu telescopul, ci cu zoom-ul. 24x.

2. Stiu ca e mortala, mi s-a mai spus ca am fatza de pompe funebre.

3. Iertaciune, domnita. Cheile Turzii or fi. Eu le-am facut poza de departe tare, tot cu zoom-ul, si n-am avut pe cine sa intreb ce-i acolo, asa ca m-am uitat la un indicator si am scris ce-am vazut pe el. Oricum, frumoase locuri.

1. Ai si tu dreptate daca te gandesti ca in zilele senine de pe Bucegi se vede marea.... :rot:

2. Fatza da. Insa poza e reusita.

3. Bine, te iert. Era intalnire anuala de motoristi acolo pana acu vreo 5 ani.

Rodica` a scris:

1. Ai si tu dreptate daca te gandesti ca in zilele senine de pe Bucegi se vede marea....

In scoala elementara Din Sighet la fel ne spuneau profesorii ca de pe Varful Prislop vara intr-o zi fara ceata se vede Marea Neagra insa eu mereu pe zi cu ceata am trecut pe acolo, ce ghinion am!!!

Uneori, zic legendele, ca in noptile cu luna plina se vede marea si de pe Dealul Feleacului

crystyann a scris:

Uneori, zic legendele, ca in noptile cu luna plina se vede marea si de pe Dealul Feleacului

O fi, eu nu cred in legende.

1. Poveste pentru Xylia

In 2008 d.Ch. a fost oarece inundatie prin Bukowina (Tara Fagilor, denumirea originala). A nu se confunda cu inundatia din 2010 d.Ch., cand apa m-a lasat in (cenzurat) goala, iar strada mea rivaliza cu Grande Canale din Venetia, dupe cum se poate 8-serva:

Deci vorbim de 2008, cand inundatiile nu ma afectasera in nici un fel. Prin octombrie, alaturi de un prieten, am deschis o mica afacere in Sucevita: ATV-uri. 

Eream, aman-2, un fel de ghizi pe ATV-uri, prin muntii Bucovinei. Aveam 11 exemplare, 4 pentru copii si 7 pentru copiii care isi inchipuiau ca sunt adulti.

Iti dai seama ce insemna asta: trezirea la cinci jumate, deplasarea spre garaj, pornirea tuturor utilajelor, pentru verificare, vezi daca au ulei, benzina, presiune in roti etc., ce mai, munca de sclav, pana la unspe noaptea. Asta in zilele cand nu munceam la jobul meu principal (care este inca, spre vesnica invidie a invidiosilor).

Cel mai greu ne-a fost sa gasim trasee pentru turisti, din cauza inundatiilor. Toate cararile si drumurile forestiere pe care le cunosteam s-au dus dreaq din cauza viiturilor. In unele locuri apa sapase adevarate ravene si chimbale (nu stiu ce inseamna, dar imi place cum suna), adica rutele cunoscute ereau impracticabile (impracticable, in engleza).

Intr-o zi geroasa de noiembrie... sau februarie, nu mai stiu exact, m-am trezit la garaj de unul singur, prietenul meu fiind in alte parti geografice.

Era frig in toata splendoarea definitiei frigului, Xylia. In orice alt context, m-as fi intors frumos acasa, in confortabilul meu mertzan Cobra cu motor de 3000 si cutie automata. (Ma laud, da-i in gatu' ma-sii de invidiosi)

Dar nu atunci.

Atunci aveam intalnire cu Doamna Suprema. Cu Moartea.

Am incercat sa pornesc vreo 5 ATV-uri. Chachaaat, erea prea frig, nu a pornit nici unul. 

Al 6-lea a luat-o la sfert. Un superb Bombardier de 400, cu scaun ca un fotoliu, spatios, cu suspensii pentru pensionari. 

L-am scos afara, la minus 20 de grade. Erea ora sapte dimineata, zapada sclipea enervant in retina Pasquinelului care povesteste, noroc de brillele (ochelarii, in germana) schmechere care imi protejau ochii.

Cu vreo luna in urma reusisem, impreuna cu prietenul meu, cu mari eforturi, sa incropim un traseu mai de Doamne-ajuta de la Sucevita la Palma, traseu care nu intersecta nenumaratele serpentine decat in doua locuri, unde versantul prea agresiv nu ne-a permis sa tragem dupe noi niste turisti entuziasti, dar nepriceputi in tehnica manuirii unui ATV in munti.

Acum, pe traseul nostru, se asternuse un strat de brumo-zapada, sau zapado-bruma (stratul era prea superficial ca sa poata fi clasificat). Bombardierul maraia sub mine, parca intrebandu-ma: ce facem, sefu'? Pornim sau ma bagi la loc in garaj?

Pornim, da-te-n mortii ma-tii, i-am zis afectuos.

Am pornit. 

...

La ora zece admiram Palma, la 15 kilometri distanta de Sucevita, leoarca de transpiratie, dupa o tura crunta cu derapaje, zapada, impotmoliri si realimentare cu benzina.

Uite Palma:

Ceva nu erea in regula. Prea multa liniste.

Am stat douazeci de minute si nu a trecut nimic, nici o masina, nici o pasare. Erea cam creepy, cum ar spune Shakespeare. 

Aveam doua optiuni: sa ma intorc pe traseul pe care venisem, sau pe traseul oficial, pe sosea. 

A doua optiune ar fi fost sa mai explorez imprejurimile Palmei.

Desigur ca am ales a doua varianta, ce dreaq?!

Am traversat soseaua pustie. Bombardierul torcea linistit, cald, transferandu-mi din caldura si increderea lui, desi, pe undeva, aveam o retinere ciudata, ca un presentiment.

Am atacat usor coama dealului, intrand pe drumul cunoscut drept Drumul lui Stefan cel Mare.

Am trecut pe langa un transformator de curent care bazaia in legea lui.

Ce dreaq?!

M-a trecut un fior si am intors capul in toate partile, cuprins de o frica inexplicabila. Apoi, in urmatoarea secunda, am apasat butonul acceleratiei, amuzat de propria spaima inchipuita.

... Atunci, in acea fractiune de secunda, am ajuns la intalnirea cu Doamna Suprema, Moartea.

Am derapat si m-am rostogolit incontrolabil, impreuna cu ATV-ul de 200 de kilograme, intr-un dans scurt si salbatic, printre brazii rari care tineau coasta stanga a drumului.

Socul final a fost brutal. M-am trezit zdrobit de un pumn urias intre o radacina de brad ramificata, pe de o parte, si cu Bombardierul presandu-mi coloana si toracele - pe de alta parte.

Nu am lesinat in viata mea decat o data, cand am receptionat o bata de baseball in sfecla si m-am trezit dupa vreo trei ore. Nu am facut-o nici acum, poate din ambitie, desi mi-as fi dorit sa lesin, pentru ca durerea a fost crunta. Absolut crunta. O resimt si acum, cand evoc aceasta beletrizare concupiscenta, ca sa zic ashea.

Nu am crezut niciodata in nimic, poate de aia am reusit niste chestii in viata in fatza carora altii poate ar fi clacat. Ashea ca, atunci cand frigul a luat locul durerii, nu am crezut ca vad, alaturi de mine, imbracata in negru, o doamna fara chip, asteptand in tacere.

Bombardierul imi taia orice tentativa de miscare. Ma zdrobea implacabil, cu toate cele 200 de kile, ashea cum statea peste mine, cu rotile in sus. Picura ceva ulei pe mine, dar era chiar ok, pentru ca era cald. Ma simteam ca un coi intr-un chilot prea stramt. Am scuipat ceva sarat, cred ca era sange. Sper ca era sange, pentru ca urmatoarea varianta e muci. 

Atunci, cand am scuipat, am intors si privirea dincolo de radacinile care mi-au pus frana si am vazut-o. 

Ooo, am vazut-o. 

Ca o piatra funerara, ashea erea. Neagra, cu reflexii vagi. 

Vii? m-a intrebat, in soapta.

Era asa de usor sa plec atunci! Un simplu "da", si acuma topicul asta erea doar o amintire.

Mi-ai zis ca-s hatru, Xylia. Probabil ca sunt. 

Tocmai de aia, in loc de "da", am zambit si am gandit: mie ce-mi iese la chestia asta?

Secunda aia de ezitare a insemnat inceputul calvarului.

Intr-unul din buzunare aveam telefonul mobil (ar fi fost culmea sa am la mine fixul, nu?).

Am inceput lungul drum spre el. Gerul musca din mine fara mila; am trecut prin plans, tremur necontrolat, sete, durere amestecata cu toate cele de mai sus, disperare, renuntare, revolta. 

In tot acest timp, Doamna Suprema statea, rabdatoare, langa mine. Poate fredona ceva, sau poate imi povestea ce bine e acolo unde ma va fi dus. Era acolo, la 30 de centimetri de mine, cu haina neagra mirosind a lumanare. 

Cinci ore. Atat mi-a luat sa reusesc sa scot telefonul din buzunar si sa fac apelul salvator.

Doamna s-a cam suparat. La un moment dat mi-a aratat o fatza ingrozitoare, datorata, in  mod sigur, imaginatiei mele prea zburdalnice. 

Normal ca m-a amenintat ca tot la ea voi ajunge pana la urma.

Dar eu mai aveam de trait.

De trait.

Detroit.

Se zice ca niste romani care au emigrat in America au ajuns intr-un loc unde seful lor s-a uitat in jur si a zis: no, aici e de trait.

Detroit, cum ii zice de atunci orasului.

E o legenda faina, reconfortanta pentru sufletul nostru adormit de romani.

... Am fost gasit dupa noua ore. A fost un miracol ca am rezistat la temperatura aia, ca nu mi-am rupt nici un os, ca am ramas fara sechele.

E un miracol ca am ramas cu invataminte:

- sa nu-ti cauti moartea, e inutil. Daca va fi, te va gasi fara sa intarzie nici macar o secunda, desi poate ti-ai dori.

- sa nu cedezi, indiferent cat de tentant ar fi sa o faci. Cele 72 de virgine sunt doar halucinatii, trairile tale anterioare sunt reale.

- sa nu-ti inchipui ca, abuzand de corpul tau, bagand in el fum, droguri, alcool sau slanina, vei avea satisfactia razbunarii fatza de cei care te-au suparat vreodata; te vei razbuna doar pe corpul tau. That's a fact.

- bucura-te de fiecare clipa. Traieste prezentul, cum fac cainii.

- alege-ti prietenii tot cum fac cainii, alege oamenii cu suflet bun.

- empatizeaza psihic, nu fizic, cu nenorocitii soartei. Cu alte cuvinte, nu te apuca sa bei sau sa te droghezi doar ca sa demonstrezi unui amic beat si drogat ca il intelegi. Fii Moartea lui. Ajuta-l, astfel te ajuti pe tine insati.

- nu te impiedica de obstacolele vietii, urmeaza-ti scopul final. Pentru ce faci o facultate? Ca sa te certi cu ai tai? Ca sa demonstrezi ca nu esti proasta? NU! O faci ca sa ajungi pe o treapta de confort maxim in viata. De acolo vei putea sa respingi sau sa ajuti, dupa caz, pe cei pe care-i vei considera demni de atentia ta.

- ramai copil, mereu. Razi, plangi, reactioneaza. Chiar si Iisus spune: lasati copiii sa vina la mine! (nu-s pocait, sunt crestin-ortodox prin inertie familiala, ca sa zic ashea).

- alege-ti cu atentie prietenii; daca nu ai de unde sa alegi, no problemo, nu-ti face prieteni. Mai bine singur decat cu conserve inutile si galagioase agatate de cur.

- renunta la chestiile care nu-ti mai aduc placere, ci doar suferinta si dependenta. Fie ele sub forma de pastile, fum, lichide sau iubit.

- las-o pe Doamna Suprema sa astepte cat mai mult, macar din ambitie.

Pe mine inca ma asteapta.

Eu mi-am pus in gand sa traiesc 150 de ani.

Well... so far, so good.

Noapte buna, Xylia.

Noapte buna, roportal.

Wow...bravo, mi-a placut! M-am "simtit", sa stii. Ai "condei", da' stii deja asta. Povestesti frumos si ai un umor...negru.

Noapte buna, gargule. Eu acum m-am trezit. :)

Cred ca salvez povestea ta in comp.