Nu stiu, nu ma pricep.
Sunt flori si gata.
Început de gargbird, Vin 6 aug 2010 · 1.739 răspunsuri · 189.440 vizualizări
Nu stiu, nu ma pricep.
Sunt flori si gata.
Ȋn căutarea nemuririi
Foarte mulţi oameni şi femei au căzut de acord că Dumnezeu ne-a lăsat să explorăm Universul cu porţia. Dacă mă gândesc bine, e chiar ok, pentru că, avansând cu paşi mici, avem răgazul să procesăm afluxul de informaţii noi.
Că unii au încercat dintotdeauna şi încearcă în continuare să se strecoare pe sub barieră e un fapt incontestabil, pe alocuri cu rezultate surprinzătoare. Vorbim aici de savanţi dilimani, de ingineri excentrici şi de exploratori inconştienţi care, prin nebuniile lor, au permis omenirii să mai sară câte două trepte pe scara cunoaşterii.
Totuşi mai există o categorie de vizionari duşi cu pluta care, uneori, mai dau omenirii câte un şut în cur – un pas înainte: scriitorii SF.
Isaac Asimov, Arthur Conan Doyle, Stanislaw Lem, Arkadi si Boris Strugaţki, Norman Spinrad – sunt doar câteva nume de agitaţi cu idei şi concepţii pe cât de neverosimile la momentul emiterii lor, pe atât de spectaculoase ca aplicabilitate în prezent sau în perspectiva imediată.
Am făcut această divagaţie de la titlu dintr-un motiv simplu: eu nu sunt nici Asimov, nici Strugaţki. Ei şi-au îmbârligat ideile în jurul unor romane sau nuvele, le-au amestecat cu poveşti nemuritoare, le-au împletit cu acţiune, cu trădări, cu cafteli, cu omuleţi verzi sau cu extratereştri cu trei picioare si elice.
Eu nu am nici chef, nici timp, nici talent să fac aşa ceva. Şi chiar dacă aş avea aptitudinile necesare, nu sunt sigur că, după o muncă titanică, nu mă voi trezi că mi-ar zice careva: “Băh, păi ce chăcat?! Eu am mai citit undeva cartea asta!”. Nu vreau să fiu acuzat de plagiat, fie el şi involuntar.
Aşea că voi emite aicişea ideea mea, scurt pă doi, fără romane, fără extratereştri şi fără altă spoială decât cea strict necesară pentru coerenţa ideii în sine.
Capsici? :boss:
Aşea. Deci oamenii cauta nemurirea, corec? Să nu punem la socoteală oamenii cu tentă sinucigaşă, plictisiţii sau filosofii care consideră nemurirea drept un concept imposibil de pus în practică.
Se caută nemurirea într-o mare varietate de forme, de la cea abstractă, obţinută prin celebritate, prin spiritualitate sau prin realizări grandioase, până la forma concretă, cu ajutorul progreselor in domeniul medicinei, combinată cu tehnologia extremă.
Am ajuns la miezul ideii. Cercetările în domeniu se axează pe crearea de piese de schimb pentru om: inimă, ficat (vezi cazul Cristi Minculescu), rinichi etc. Dar mai rămâne o mare problemă nerezolvată: ce ne facem cu centrul de comandă? Creierul nu poate fi transplantat şi nu poate fi menţinut in stare de funcţionare decat o perioadă finită de timp. Este supus transformării şi degradării, ca orice element format din materie.
Asta înseamnă că nemurirea este un ţel imposibil de atins, cel puţin din această perspectivă.
Acum vin eu cu ideea mea. Sper că e ideea mea, iar dacă nu e, rog pe cei doi cititori ai acestui articol (dintre care unul sunt chiar eu) să-mi atragă atenţia.
Ideea mea este următoarea: trebuie găsită o cale prin care să se realizeze un transplant de… conştiinţă. De exemplu, o legatură între creierul uman şi un hard-disk, prin care să se transfere tocmai esenţialul existenţei umanităţii, rezultatul activităţii neuronale: însăşi conştiinţa individului. Ȋn loc de creier, omul ar avea o unitate computerizată, funcţionând cu energia omniprezentă în Univers. Ar dispărea nevoia de aer, apă, hrană, vodcă sau atmosferă. Motoare fotovoltaice ar înlocui braţele sau picioarele, camerele de luat vederi ar suplini ochii, microfoanele ar tine locul urechilor. Am putea pluti la infinit în spaţiu, fără să resimţim efectele radiaţiilor, iar acceleratoarele de memorie ne-ar permite să gândim de miliarde de ori mai efficient decât o facem acum. Dacă am vrea, am putea să ne re-creem corpurile, fără a fi condiţionaţi de dependenţa noastră actuală faţă de ele.
Posibilităţile sunt nelimitate. Avem nevoie doar de formula transferului conştiinţei într-un hard-disk. Atât de aproape suntem de nemurire.
A? Ce ziceţi? E originală ideea, sau aţi mai văzut-o undeva?
Bun si-atata.
M-am dezumflut. Ma duc sa mai cujet.
Am vazut ideea asta in Chappie - aia reusesc spre final sa transfere constiinta unui personaj pe moarte intr-un android. Iar mai inainte reusisera crearea unui android cu o constiinta proprie.
Filmul nu este vreo capodopera insa ideea te pune pe ganduri putin.
Intrebarea mea reflexa a fost - ok, dar inzestrat cu o constiinta proprie inca de la apasarea butonului de ON -asemeni unui nou nascut- cum urmeaza sa se dezvolte acel android? Pentru ca, dupa cum bine spuneai mai sus, situatia este atat de diferita de ceea ce inseamna omul - androidul nu simte foamea, nu simte durerea samd. Va fi el egoist cand lupta pentru supravietuire nu mai trebuie dusa? Va fi el dornic de putere cand moartea nu mai este sumbra certitudine?
Si chiar daca am trai o perioada ca simpli oameni pentru ca abia la o anumita varsta sa fim transferati in corpuri nemuritoare, am fi aceiasi daca am sti ca moartea a fost invinsa?
Editat Joi 25 iun 2015 03:07
gargbird a scris:Ideea mea este următoarea: trebuie găsită o cale prin care să se realizeze un transplant de… conştiinţă. De exemplu, o legatură între creierul uman şi un hard-disk, prin care să se transfere tocmai esenţialul existenţei umanităţii, rezultatul activităţii neuronale: însăşi conştiinţa individului. Ȋn loc de creier, omul ar avea o unitate computerizată, funcţionând cu energia omniprezentă în Univers. Ar dispărea nevoia de aer, apă, hrană, vodcă sau atmosferă. Motoare fotovoltaice ar înlocui braţele sau picioarele, camerele de luat vederi ar suplini ochii, microfoanele ar tine locul urechilor. Am putea pluti la infinit în spaţiu, fără să resimţim efectele radiaţiilor, iar acceleratoarele de memorie ne-ar permite să gândim de miliarde de ori mai efficient decât o facem acum. Dacă am vrea, am putea să ne re-creem corpurile, fără a fi condiţionaţi de dependenţa noastră actuală faţă de ele.
Posibilităţile sunt nelimitate. Avem nevoie doar de formula transferului conştiinţei într-un hard-disk. Atât de aproape suntem de nemurire.
A? Ce ziceţi? E originală ideea, sau aţi mai văzut-o undeva?
Transcendence (2014) - un om de stiinta este ranit letal, iar el cere sa-i fie transferata constiinta in propriul program de inteligenta artificiala, pe care il crease in acest sens.
Editat Joi 25 iun 2015 10:07
i still love you too :hugs:
Senakhtenre a scris:Si chiar daca am trai o perioada ca simpli oameni pentru ca abia la o anumita varsta sa fim transferati in corpuri nemuritoare, am fi aceiasi daca am sti ca moartea a fost invinsa?
Ma gandesc ca ramane doar sa ne povestim unii altora ce-am mai creat, inovat sau inventat sau optimizat.
Iar daca vor fi lupte, atunci ar fi pentru resurse in aceste directii. Vor fi si bogati si saraci in creatii si inventii.
Well, initial perceptia ar fi mai trista; ar trebui selectati doar cei cu inima de piatra, I guess...
Mai exact, copiii sub 12 ani, care nu au cunoscut niciodata deziluziile iubirii.
Totusi, pe masura ce aerul terestru va fi tot mai greu de inhalat, banuiesc ca se vor inscrie pe lista cobailor si oamenii (sau femeile) impliniti sexual, mental, parietal si occipital. Se va minti (mintzi, that is) in masa pentru un loc in paradisul nemuririi. Se va ucide. Se va sinucide. Se vor face chestii inimaginabile. Doar pentru o... ce?
Va zic tot eu :boss:
Pentru o minciuna.
Nemurirea nu exista.
Pentru ca NU TREBUIE sa existe.
Pentru ca, daca ar exista, ati fi bantuiti mereu de frustrati ca mine.
Desigur, persoanele de fatza se exclud, cu exceptia noastra.
Traim murind, murim traind... ce dilema...
Vorba poetului (a mea, that is :boss: ):
Doar eu sunt singur... o, ce senectute
Vicisitudinii frustrat cirac!
1. Cand eram copil, ma cataram in cei mai inalti copaci. O data m-au dat jos pompierii, dar asta e alta poveste.
Azi, privind in jos de la vreo 10 metri inaltime, am avut un gol in stomac pe care nu l-am mai simtit niciodata.
Concluzia: cu cat imbatranesc, cu atat pamantul nu ma mai lasa sa zbor.
2. Roller-coasterele sunt pentru cei care nu au motocicleta.
Blues a scris:Prefer life after life after life. Cu inceputuri noi, trairi noi, iubiri noi, sperante noi. Si carti noi.
Eu prefer sa traiesc vesnic in actuala mea constiinta. Varianta cu reincarnarea nu-mi place, e un fel de Alzheimer celest.
Editat Sâm 4 iul 2015 00:07
← Înapoi la Intrebari pentru [user] si topicuri despre [user]