gargbird

Gargaaaaaa

ho,sa nu ľesini naibii...

Fernandaa a scris:

Gargaaaaaa

Salvie a scris:

ho,sa nu ľesini naibii...

Alo! Alo!

Alo! Alo!

Alo! Alo!

Alo! Alo!

Alo! Alo!

Asezati-va linistiti!

n.am semnal

Fernandaa a scris:

Salvie a scris:

n.am semnal :drag:treci acasa!

bine....bittu.....offfff......posesiv mai esti

Bun, v-ati asezat.

Tovarase, tovarasi.

Va voi expectora o amintire de pe vremea brontozaurilor, pe cand Eu aveam vreo 14 ani.

Tocmai intrasem in lumea minunata a fumatorilor. Imbatat de noua senzatie, imi petreceam serile lungi si calde de vara pe malul raului, pe plaja cu nisip auriu si fin, impreuna cu prietenii, pana tarziu, in noapte, inhaland ca disperatul toate porcariile generatoare de fum.

Pe atunci lumea era mai buna, cel putin lumea in care traiam eu, asa ca nu se punea problema sa merg acasa la 11 noaptea, singur.

Intr-o seara, dupa ce mi-am ars doza de nicotina, am ajuns acasa pe la 11.30, cu plamanii negri si cu gura plina de usturoi. Bunicul era plecat. Prin Ucrania, cu afaceri de-ale lui. Bunica era capul familiei, din care mai faceam parte doar eu. Eu, robotul.

Bunicii mei cresteau animale pe langa casa, eu fiind unul dintre ele. Mai convietuiau alaturi de mine vreo 30 de gaini, 10 rate, tot atatea gaste, un caine si o scroafa cu doi purcei, care urmau sa fie scosi la vanzare cat de curand.

Bunica ma astepta. M-a rugat sa hranesc eu porcii.

-La ora asta?!

-Am fost plecata la un priveghi, abia acum am ajuns si eu acasa, mi-a raspuns ea.

-Priveghi... am mormait.

Eram harnic de rupeam patul, asa ca am venit cu o propunere de afaceri:
-Daca pregatesc eu mancarea, o duci tu?
-Bine, a oftat bunica.

Am amestecat scarboseniile si i-am pasat elegant recipientul, dupa care m-am spalat si am taiat-o la somn.

Tocmai atunci si-a adus aminte regretatul odios (Ceausescu, that is) sa intrerupa curentul.

Bunica a aprins o lumanare pe care o avea mereu la indemana, tocmai pentru astfel de ocazii, si a plecat cu potolul la porcine.

Dupa vreo zece minute m-a trezit.

Arata ciudat la lumina tremuratoare a lumanarii. Alba ca o foaie nescrisa. Ochii - febrili. Buzele, o linie dreapta.

-Pasquinel.

Cand imi zicea pe nume, era grav. Altfel ma alinta (cenzurat).

-Da, mama. (Asa ii spuneam). Eram confuz, oarecum speriat, nu o mai vazusem niciodata asa.

-Cati porci avem? m-a intrebat ea cu voce stinsa.

-Trei, am raspuns mecanic, abia apoi mi-am dat seama de absurdul intrebarii.

A privit prin mine si a spus:

-Ba nu, avem patru.

Am socotit in gand si am contrazis-o, cu un sentiment de gol in stomac:

-Trei, mama.

-Bine, culca-te, a spus ea brusc si a plecat, lasandu-ma nedumerit.

...

A doua zi am aflat ce se intamplase. Intrase in grajd cu lumanarea intr-o mana si cu galeata cu mancare in cealalta. A slobozit (regionalism, n.a.) mancarea in jgheab si, ca de obicei, a mai stat putin sa vada daca porcii sunt in regula si mananca.

Mancau. Mancau toti patru.

Bunica s-a indreptat spre usa sa iasa, dar brusc a strafulgerat-o un gand: "Dar eu am doar trei porci..."

S-a intors si a numarat inca o data: patru porci mancau din jgheab, impingandu-se, scotand sunete scurte, iritate.

Atunci bunica s-a speriat si a iesit in fuga din grajd. In momentul cand a iesit, lumanarea s-a stins, iar ea a simtit foarte clar si apasat o palma rece mangaind-o pe obraz...

Pe aunci traia preotul Gheorghian, un preot batran, cu har, un adevarat parinte spiritual pentru comunitate.

A ascultat in liniste confesiunea bunicii mele si i-a spus:

-Poate ca nu ar trebui sa interpretez aceste semne, dar cred ca te asteapta o mare cumpana. Te-a cautat Moartea si te-a avertizat. Fii cu bagare de seama.

Bunica nu mi-a spus aceste lucruri, le-a spus unor vecine, iar eu, fiind prin apropiere, le-am auzit.

Dupa cateva luni bunica a plecat in Ucrania, la rude. Autobuzul cu care calatorea s-a rasturnat intr-o groapa adanca de vreo zece metri. Au murit multi oameni atunci. Ea a scapat cu ruptura de coloana vertebrala. A fost dusa la Kiev iar apoi cu un avion la Bucuresti.

A stat in ghips noua luni. Si-a revenit partial si a mai avut puterea si vointa sa traiasca vreo douazeci de ani.

Dupa vreo doi-trei ani, s-a intamplat sa ajung si eu la o bucata de noapte sa hranesc porcii (altii, nu cei de pana acum).

Pe vremea aia aveam numai doi, marisori. Am aprins becul in grajd si am varsat haleala in jgheab. Dupa obiceiul dobandit, am stat sa vad daca amandoi porcii mananca.

Mancau, alright, doar ca erau... trei.

Mi s-au taiat picioarele, desi ma consideram curajos. Nici nu stiu cum am ajuns in casa, stiu doar ca mai simt si acum in ceafa o palma rece ca gheata, urmarindu-ma in bezna, gata sa ma atinga.

Bunica facea un ghem de carpe, iar bunicul se uita la televizor.

-Mama, am intrebat-o cu vocea alterata de spaima, cati porci avem?

M-a privit mirata.

-Doi.

Lumea s-a prabusit peste mine si am simtit ca ma scufund in iad.

-Am vazut... trei, i-am zis cu voce stinsa, simtind ca ma pis pe mine.

Iar bunicul, calm ca de obicei:

-Am mai cumparat eu unul azi. Mananca bine?

Shit, grandpa! Wtf?! Suntem la camera ascunsa?!

Spaima mi-a fost spulberata instant, ca nessul, lasand loc unei crize de isterie.

Cred ca de atunci sunt un pic zdruli.

Doar un pic.

Gata, mucles. Noapte buna.

de ce nu dormi?

haioasa povestirea

Ampera a scris:

de ce nu dormi?

Pentru ca stres si pentru ca bere.

n-am inteles nimic din poza aia

ninge