Să fie, chiar dacă am postat-o și la "Tenis", că aici e cufărul meu cu amintiri.
Gizăz.
Aveam 14 ani. Eram cu unchiu-meu la Neptun, că se dădea benzină la liber, fără cartelă, maxim un plin.
Pentru tinerii născuți după vremurile alea, dacă aveai mașină pe vremea comuniștilor, nu puteai să te plimbi cum și când te tăia capul, că rămâneai fără benzină când ți-era lumea mai draghe. Benzina se vindea pe cartelă, cu porția adică.
Da' vara, când mergea Ceaușescu la Neptun, securiștii care conduc acum românia trebuiau să-i creeze dictatorului iluzia că poporul are tot ce-i trebuie, așa că la Neptun se dădea benzină fără cartelă.
O să fiți surprinși pe câți kilometri se întindeau cozile. Vă dau și o cifră: 10. Zece kilometri, mai pe românește. Te puneai la coadă la 5 dimineața, cu mașina din dotare, și dacă făceai plinul la 4 p.m., te converteai direct la creștinism.
M-am nimerit pe-acolo exact când unchiu-meu a prins un meci amical cu Floriiiin... Segărceanu, nu Calinescu, pe un teren privat, încuiat cu lacăt și cu un gard de sârmă de vreo 6 metri înălțime..
Au jucat ei pe-acolo, chestii. Eu eram cel mai important om de pe teren, eram băiatul de mingi.
La un moment dat s-au oprit din bătut covoare imaginare și s-au repezit în bere.
În tribunele din exteriorul terenului de tenis se adunaseră câteva căprioare... adică fete, care priveau fără prea mare interes, tre' să recunoaștem, spectacolul din cușcă.
Ei, și-atunci m-am arătat eu, cu racheta Wilson a lu' unchiu-meu în mâna dreaptă, cu mingea verde și păroasă în mâna stângă și cu un aer de tenismen versat pe fața mea de puber.
Unchiu-meu, între două butoaie cu bere, a aruncat un ochi tulbure spre mine și a răcnit: "Băăă, puță! (,nu, că ținea foarte mult la mine), vezi să nu pierzi vreo minge, că te ia mama dracului!"
Mingile erau ținute în tuburi din alea în care se bagă acuma Pringles.
Cu Wilsonu-n mână, am extras cu eleganță o minge păroasă din cilindru, m-am plasat pe poziție ca când aș fi servit de când mă știu, am aruncat păroasa în văzduh cum am văzut la televizori, și...
Fffiiiinwwwwww.............
A zburat sărăcia de minge păroasă peste gardul de 6 metri, de ziceai că e bicicleta lui Gagarin când ieșea în spațiu!
Fachin hel. Eram mort și nici nu-mi mai păsa de gagicile care râdeau pe banca spectatorilor ca niște găini de Gostat când se ouă.
Dar întâmplarea a făcut ca zeul meu să fie de serviciu tocmai în duminica aia: de după blocuri a apărut un cetățean nedumerit, îmbrăcat casual, ținând în mână mingea slobozită din Wilsonul meu ignorant, care nu știa ce forță zace-n brațu-mi/Ce zeci de săbii frânte/ Culese de pe câmpuri/ De luptă-nsângerate...
Am fugit spre om, cu ochii-n lacrimi de recunoștință, am Înșfăcat mingea printre ochiurile plasei gardulu', am îndesat-o în cutia de Pringles, am scos un deget mijlociu către spectatoarele care încă mai râdeau și am jurat că nu-mi mai trebuie tenis în veci și pururi.
Amin.
