Herr Garg, servesc o cafea cu tine cu cea mai mare onoare.
Asta cu ''sa fie că la toți ceilalti'' să ''fii că toți ceilalți'', a orchestrat timp mult peste mine. Dar spiritul meu rebel, luciferic (nah, sunt mai satanista decât tine), M-a făcut să repudiez tot ce suna in acel fel. A fost o lupta grea, ce-i drept, n-am putut încă de când călăream curcani sa lupta contra valurilor de acest fel, dar când s-a pavat întru totul conștiința, am izbutit de foarte multe ori cu succes.
Acesta a fost și sfârșitul și începutul.
Membrii familiei mele, cu spirite destul de gregare, rutinați, viciați, infestați cu microbul social, au obiectat întotdeauna modul meu de a fi, care te asigur, nu a fost extrem de greu de înțeles și extravagant.
Să încerc să îți dau un exemplu: De ce să stai să înveți, te prostește atâta carte? Lăsa că te mărit eu cu un baiet tare bun dintr-un sat de după dealuri, o să fii și tu în rândul lumii. (Tata) Aveam 14 ani, iată că nu sunt in rândul lumii, nu am 4 copii și al cincilea pe drum, și intentat proces de divorț.
După ce am terminat Masterul, individul patern, mi-a zis: ori vii și te angajezi la fabrica de ceaiuri din urbea noastră, ori vii în cătunul meu și te măriți. Vaaaleleu ce supărare a fost că n-am făcut nici una dintre cele 2.
Nu știu de ce mi-am amintit chestiile astea abonimabile, ideea e că le tratez cu je m'en fichisme. Ce spune individul patern, nu există pentru mine.
E ok, o să-l hrănesc cu lingurița când va fi paralizat de la AVC, de mai sta mult pe la Stânișoara și bea pufoaica aia la 1 leu-3 litri, dar să-l ascult, nu. N-am ce asculta de la el, are de cel puțin 20 de ani, că sa nu zic 25, alcool în sânge.
De-ar fi fost numai tata problema...
Dar eu, știi , am mai povestit, dar nu face rău să mai scriu, atât timp cât am depășit problema, să scriu că am trăit într-o bula de sticla. Dar ghici ce? Tot dictată de ceilalți.
Era o tragedie când luăm cate un 8 la matematica. Se dorea să ajung doftor. Numai biologia îmi plăcea, in rest aveam alergie la științele pozitiviste. Deh, nu am mintea de acum. Bunic-meu, un politician rural pe timpul comunismului, director de spital al târgului despre care vorbim, (era economist, făcuse blestemata aia de Faculta de la București, Stefan Gheorghiu), ,, homo universalis'', cum îl consider eu (vorbea despre Marx,Engel, până la subiecte despre mașini de calcul, calculatoare, androizi, extratereștrii, Dumnezeu, șlefuia in lemn tot felul de jucării, îmi plăcea să stau iarna in atelierul său. Făcea dulapuri, cuiere, scaune, mese, repara ghete, activități agricole, conducea, povestea într-un mod acaparant despre întâmplările copilăriei lui, despre al II război mondial, juca șah, chiar și cu Pentiumul meu 2 pe care l-am avut în clasa a II-a, declama din Eminescu, Minulescu, Arghezi,Topârceanu Coșbuc, ma mai ajuta cu desenarea unei celule, probleme de fizica, de chimie, etc. Înainte să treacă acolo unde credem că este ceva , dar nu se știe ce, a fost nevoit să stea numai în casă. Asta după embolia pulmonara pe care a avut-o în apropierea Crăciunului, 2013, in urma căreia a supraviețuit dar s-a stins câteva luni mai târziu din cauza cancerului la stomac, la vârsta de 78 de ani. In fine...voiam să spun că atunci am făcut rost de o culegere de matematica pt profil real, de cl.a 12-a. Ce făcea omul toată ziua? Se distra rezolvând exerciții.
A fost puțin și el influențat de ce credeau ceilalți că deh, fiind o autoritate a sătenilor se gândea: Pai daca eu n-o sa cresc oi, ce-o să zică Aniculaiesei P, cel care o ține pe Maricica lu'Vadana, sora Marghioalei lui Prihană?
Dar i s-au mai dus frica aceea, bunica-mea, in schimb a rămas pe poziție. Și eu și până în ziua de azi.
Iar eu nu sunt medic, nici macar asistenta medicala, c'est la faute à Voltaire
