Sint casatorit civil de aproape 7 ani dar am tot evitat cununia religioasa si continui sa o evit, din simplul motiv ca mi se pare un circ ieftin (sau nu, depinde de preot...) si consider un compromis peste posibilitatile mele psihice juramintul in fata a ceva in care nu crezi. Majoritatea prietenilor/amicilor au facut cununia religioasa de gura lumii, ca "asa e traditia," foarte putini din convingere (sau nah, ca urmare a educatiei religioase primite, dar deja deviez aici).
Intrebarea ar fi, mai ales pentru cei care au facut cununia religioasa din convingere, cit si pentru cei ce nu au facut-o deloc, tot din convingere: simtiti ca merge ceva mai bine/va lipseste ceva? Daca ati avut o perioada mai lunga intre cele doua evenimente, s-a schimbat ceva in bine/rau dupa petrecerea lor?
P.S. Spun asta fiindca, in cazul meu, e destul de probabil sa ajungem la divort fix de la asta - educatia religioasa si convingerile sotiei si aversiunea mea naturala (s-a incercat indoctrinarea la virste fragede, fara succes, am citit chiar si biblia la virste la care altii inca nu-s in stare sa scrie ca lumea, asta din proprie initiativa, si avind ca urmari ceva reprize de ris pe ici-colo) fara de "cele sfinte," plus diverse alte probleme care tin mai mult de caracterul meu/al ei si care s-ar fi ivit oricum. Vi s-ar parea ok ca eu sa o duc in fata altarului fix ca sa ma aflu in treaba, cam la modul in care au jurat basescu si geoana pe (linga) biblie, daca va mai aduceti aminte?

