Hei, Rosucer, te/ai dezmortit? :huggles:
Frumoasa discutie
Bahuczki a scris:Se intampla sa fie o persoana care sa te enerveze in asa fel in cat ai vrea sa-l lovesti pana te-ai descarca, dar nu o faci din diverse motive.
Daca in acele momente puterea mintii iti da ocazia sa te razbuni ce ai face?
Intrebare pentru topic: daca puterea mintii ti-ar dat sanse nemarginite, am avea obligatie morala sa facem bine?
Sper, desi realitate spune altceva, ca "mintile" sa nu primesca putere decat direct proportional cu capacitatea de stapanire de sine si cu intelepciunea.
Mai sper ca descatusarea puterilor mintii sa nu mai fie conditionata de apartenenta sau nu la o tagma, de devotamentul fata de o cauza impusa si de acceptarea conceptului celui (celor) care pot dezlega mintea.
Dar cum am mai zis, sperantele neimplinite te pot trimite in dezamagiri cu atat mai mari cu cat ai fost mai atasat de sperante.
Daca as fi in situatia descrisa? Nimeni pe lumea asta nu stie exact cum ar reactiona intr/o situatie care inca nu a avut loc, zic si eu.
Te joci cu focul.
Mare se cuvine sa fie puterea autocontrolului pt. o minte asa de puternica, un asemenea om, care nu se razbuna desi ii e la indemana (indiferent daca prin "puterile pionice" (o denumire dintr/un SF) ale mintii sau prin cele clasice si prin forta fizica) "nu mai e normal la cap" in acest firesc obisnuit, atat de nefiresc pt. naturaletea pura.
Daca "puterea mintii" mi/ar da sanse nemarginite, as avea obligatia trans-fiintiala sa fac ce nu mi s/a facut si sa nu fac in felul in care am primit.
Adica ma am martor pe mine in mine si nu cred ca e o alta morala care sa/mi ceara o norma mai inalta.